1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Eforturi de rezolvare a crizei din Egipt

În timp ce armata încearcă să facă faţă ameninţării islamiste, diplomaţii occidentali depun eforturi ample în favoarea activiştilor „Frăţiei Musulmane” arestaţi, precum şi a islamiştilor aflaţi în libertate.

Mulţi dintre islamiştii din „Frăţie” rămaşi liberi continuă să protesteze la Cairo, în două tabere create în capitală, împotriva debarcării tovarăşului lor, ex-preşedintele Morsi.

În răstimp, diplomaţii occidentali încearcă din răsputeri să împiedice escaladarea situaţiei şi, în special, o eventuală baie de sânge în urma unei posibile luări cu asalt a celor două tabere ocupate de islamişti. Fraţii musulmani s-au baricadat în ele împreună cu femeile şi copiii lor.

Armata egipteană, care a preluat puterea la Cairo după ieşirea în stradă a milioane de egipteni exasperaţi de domnia islamistă, s-a arătat până acum foarte sensibilă la îngrijorările apusene. Dar liderii Frăţiei Musulmane n-au reacţionat la propunerile de includere a reprezentaţilor lor şi a altor islamişti în conducerea ţării şi în noua comisie constituţională.

Cairat el Şater, numărul doi în Frăţii

Cairat el Şater, numărul doi în "Frăţii"

În vreme ce militarii şi guvernul interimar încercau să găsească un compromis care să scoată Egiptul din impas, subsecretarul de stat american William Burns s-a întâlnit în închisoare cu extrem de influentul şef adjunct al Frăţiei Musulmane Cairat el Şater.

Inculpat pentru incitare la asasinarea unor protestatari antiprezidenţiali, care militaseră pentru debarcarea lui Mohamed Morsi, Cairat el Şater conduce, împreună cu şeful său, Mohamed Badie, „Frăţia Musulmană”, din care făcea parte şi preşedintele înlăturat.

S-a spus despre cei doi demnitari islamişti că au constituit adevărata putere instalată la Cairo odată cu victoria în alegeri a fostului preşedinte Morsi. Şi Badie a fost inculpat în contumacie. Şeful Frăţiei, care se confruntă şi el cu o acuzaţie legată de uciderea a opt protestatari, se ascunde.

William Burns, primit de vicepreşedintele egiptean El Baradei

William Burns, primit de vicepreşedintele egiptean El Baradei

Burns e însoţit de alţi diplomaţi arabi şi europeni. Alerta vestului a sporit după ce în ciocnirile egiptene au fost ucise, în ultimul timp, sute de persoane. Săptămâna trecută, britanica Catherine Ashton îl vizitase pe fostul şef al statului egiptean, ţinut în arest într-o locaţie secretă, dar, potrivit şefei diplomaţiei europene, cu acces la informaţii televizate şi la presă.

Frăţia, care stăruie asupra prezumtivei ilegitimităţi a debarcării lui Morsi şi insistă asupra reinstalării sale la putere, lansează zilnic apeluri mobilizatoare, încercând să obţină controlul asupra gloatei şi a străzii şi să exercite, prin mase, presiuni insuportabile asupra autorităţilor de la Cairo. La rândul lor, oficialităţile speră să obţină calmarea situaţiei prin procesul intentat unui grup de şase lideri ai organizaţiei islamiste, în frunte cu el-Şater, programat să înceapă la 25 august.

Or, aplanarea tensiunilor e puţin probabilă, câtă vreme liderii occidentali se arată excesiv de îngrijoraţi de soarta şefilor Frăţiei Musulmane şi sunt ei înşişi în continuare divizaţi şi prea puţin în stare să cadă de acord asupra caracterului democratic şi a legitimităţii debarcării lui Morsi.