1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Eficientizarea energetică a clădirilor din România

Un pas mic dar necesar în instalarea sistemelor de energie regenerabilă în apartamentele din România: din 2009, cu aprox. 10% din costurile acestora, românii pot beneficia de ele, restul de 90% ar fi suportat de stat.

default

Persoanele fizice care doresc sa beneficieze de subvenţionare au de făcut 3 paşi: alegerea unui agent comercial validat, depunerea dosarului la agentul ales şi obţinerea unei note de acceptare de la firma aleasă. Registrul trebuie să prevadă o copie a actului de identitate, o copie legalizată a actului de proprietate, un act de acord al asociaţiei de locatari sau de proprietari.

Fondurile alocate pentru acest program se ridica la 520 milioane lei. Pentru persoanele fizice, investiţia este 400 de milioane lei. Programul începe pe 5 ianuarie 2009 şi va dura până pe 5 decembrie acelaşi an. Deşi iniţial nu a apărut ca iniţiativă publică ci privată, statul român s-a aliat la această realizare. Daciana Sârbu, parlamentar european, membrul al Comisiei de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară vorbeste despre o „iniţiativă privată”:

„Cred că este un semnal mai mult decât fericit, deşi porneşte din zona de afaceri şi nu din zonă guvernamentală, aşa cum ar trebui. Este o iniţiativă excelentă pentru că de mult trebuia să vorbim despre eficientizarea energetica a clădirilor, de mult avem o lege a clădirilor care ne obligă să facem acest lucru, avem o directivă a UE, 91 pe 2002 care spune că, din 2007 trebuia să ne aliniam la aceasta, iar până în 2010 toate clădirile ar trebui să fie eficiente energetic…cu toate astea este pentru prima dată când se discută la noi acest subiect.”

Iniţiativa a venit prima dată din partea CEO România Green Building Council (RoGBC) (o firmă privată), lansată pe 14 octombrie 2008 la Bucureşti. După care, mai multe firme private au aderat la această primă iniţiativă.

Ministerul Mediului va acorda cel mult 25.000 lei (circa 6.900 euro) pentru fiecare persoană care va dori să-şi monteze, in 2009, panouri solare, mini-eoliene şi pompe de geo-termice pentru înlocuirea sau completarea sistemului clasic de încălzire. Pentru finanţarea proiectelor, Ministerul Mediului a prevăzut pentru 2009, 120 milioane lei (33,05 milioane euro). În schimb, nu este sigur că statul român, în condiţiile de criză prin care trece, va mai continua să finanteze aceste costuri.

Vă mai recomandăm