1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Efectul instabilităţii

În timp ce premierul Ponta s-a adresat, într-un interviu, ziarului german Handelsblatt, în care s-a arătat gata să coopereze cu Traian Băsescu, puciul USL a continuat să fie asiduu comentat în presa de limbă germană.

În care şi Mihai Răzvan Ungureanu a regretat joi, într-un amplu comentariu apărut în Neue Zuercher Zeitung, sub titlul „Puci în loc de schimbare democratică”, punerea în acut pericol a comunităţii de valori euro-atlantice prin intermediul unei „lovituri de stat efectuate cu mijloace legale”.

În vest, unde liderii USL au pierdut lupta propagandistică, s-au impus vocea sa, a Monicăi Macovei şi a altor comentatori care au criticat masiv derapajul antidemocratic românesc, izolarea ţării şi instabilitatea politică şi economică generată de lupta la baionetă pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Tot mai larg acceptată începe să fie în occident teza, evocată în Neue Zuercher Zeitung, potrivit căreia în România s-a declanşat o „revoluţie a borfaşilor”, pentru re-acapararea controlului asupra justiţiei. Justiţie a cărei independenţă a asigurat-o la un moment dat Monica Macovei şi a garantat-o preşedintele suspendat.

Doar o singură voce, de mai de mult ostilă lui Traian Băsescu, a abordat, preluând punctul de vedere al USL, ceea ce William Totok de la berlinezul taz a considerat a fi caracterul îndoielnic al metodelor de interceptare, de către procurori, a convorbirilor fostului ministru de interne Rus.

Pe de altă parte, dovedind că e informată în detaliu şi la timp în legătură cu realităţile din România, presa apuseană a continuat să analizeze pe larg şi, în genere, la obiect, încercările USL de perpetuare cu orice mijloace a suspendării şefului statului.

Spaţii largi s-au acordat nu doar criticilor americane şi europene, ci şi fraudelor, încercărilor de manipulare a listelor electorale şi reinterpretării, de către cuplul Ponta-Antonescu, a rezultatelor referendumului eşuat, pentru demiterea lui Băsescu, de la 29 iulie.

În atenţie au rămas şi tentativele de intimidare a justiţiei şi mai cu seamă a Curţii Constituţionale, precum şi pernicioasele efecte economice ale dezastrului politic românesc.

Ziarul economic Handelsblatt atrage bunăoară atenţia asupra îngrijorării manifestate de Fondul Monetar Internaţional în legătură cu pagubele pricinuite economiei de instabilitatea politică a României.

Der Standard din Viena scoate în evidenţă, ca şi Handelsblatt, o prezumtivă înclinare, condiţionată, spre compromisul cu Traian Băsescu a premierului Ponta.

În răstimp, Vocea Rusiei publică, în mod remarcabil, în limba germană, un interviu cu preşedintele suspendat Băsescu, neuitând să menţioneze divergenţele dintre postul oficial al Moscovei şi şeful ales al statului român.