1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Efectul de contagiune

Cum se explică această dilatare extraordinară a unui protest politic? Am cunoscut de-a lungul timpului multe nedreptăți care ar fi meritat o mobilizare pe măsură, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Manifestația împotriva Guvernului PSD a dobândit aseară o amploare mai mare ca niciodată. Cu toate că la ora 14, Cabinetul întrunit de urgență a abrogat textul incriminat, lumea a continuat să se adune în Piața Victoriei acolo unde ”spectacolul”  a atins punctul său culminant. Deși nu se vorbise explicit despre asta, puțini se îndoiseră că protestul va continua și după abrogarea ordonanței (în fond se striga: ”Abrogați si apoi plecați!”), căci ținea de inerția însăși a unei mari mobilizări colective. După atâtea apeluri la participare, era practic imposibil să sistezi manifestația, chiar dacă cineva și-ar fi propus-o. Cu toate acestea puțini au prevăzut dimensiunea pe care avea să o atingă și care depășește tot ce s-a petrecut vreodată în România ca spectacol de masă. 

Cum se explică această dilatare extraordinară a unui protest politic? Am cunoscut de-a lungul timpului atâtea nedreptăți și motive de indignare care ar fi meritat și ele o mobilizare pe măsură, dar, dintr-un motiv sau altul, știm bine că acest lucru nu s-a întâmplat. Prin urmare a fost, de data aceasta, ceva unic. Ceva care seamănă mai puțin cu protestele din anii 90 care ”fierbeau în suc propriu”, luând înfățișarea explozivă a unei epidemii. E singurul model explicativ pe care îl avem la îndemână și care a fost expus de un ziarist american într-o carte de succes, ”The Tipping Point”, în care își propunea să explice tocmai felul cum un lucru mic la început poate provoca efecte de proporții uriașe, grație a ceea ce el numește ”efectul de contagiune”. Sau, cu alte cuvinte, de ce unele idei sau comportamente declanșează epidemii și altele nu.

Am asistat, cu siguranță, la o propagare a protestului în progresie geometrică, dar nu începând din ziua emiterii ordonanței, ci cu mult înainte, poate imediat după alegeri sau în zilele în care Președintele refuza demonstrativ să vorbească cu Dragnea (conduita sa ni se păruse ieșită din normă, dar iată acum se explică mai bine) și, în orice caz, în fiece moment în care ideea că PSD ar avea o agendă ascunsă a fost susținută cu convingere de o parte din presa online. A mai existat un moment intermediar mai bine identificabil atunci când Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională în privința legii care interzicea lui Liviu Dragnea să devină ministru. Deși se făcuseră mobilizări la protest (și unii anunțau că vor participa zeci de mii de persoane), protestul nu s-a înfiripat. Între timp ideea că PSD pregătește o subordonare a mecanismului judiciar creștea subteran cu atât mai mult cu cât PSD lansase critici explicite la adresa DNA și SRI. Totuși criticile împotriva SRI și DNA (deși se făcuseră publice destule fapte compromițătoare) nu au devenit virale.

Ce ne spune Malcolm Gladwell, autorul cărții citate? Că o ”epidemie” are nevoie de coincidența a trei elemente: 1. o minoritate socială activă, cu conexiuni largi și forță de convingere; 2. Un factor de aderență; 3. un context favorabil.  

Minoritatea activă este corpusul de ”militanți” care au comunicat cu insistență ideea caracterului malefic al PSD. Dar acest lucru se petrece, de fapt, de multă vreme fără să fi produs vreo epidemie, ba dimpotrivă PSD a câștigat între timp alegerile. Urmând teoria de mai sus, lipsise factorul de aderență, adică acel aspect care face ca ideile pe care le comunici să nu le intre oamenilor pe o ureche și să le iasă pe alta. Mesajul trebuie să fie memorabil, să bântuie mințile. Or, de data aceasta s-a închegat o imagine explozivă care a făcut ravagii pe facebook: Membrii Cabinetului ”s-au întrunit ca hoții în miez de noapte, dând justiției o lovitură de moarte”. De ce Guvernul nu și-a prezentat propunerile la ”lumina zilei”? a devenit o întrebare obsedantă.

În fine, contextul nu e deloc indiferent. În ce ar putea consta el? Mediul în care s-a propagat mesajul anti-PSD au fost, se crede îndeobște, rețelele de socializare, care exercită asupra participanților o presiune morală destul de puternică. Am văzut cazuri de persoane care fără să fi fost vreodată simpatizanți PSD (dimpotrivă) ezitau să se ralieze protestelor, deoarece li să părea că sunt animate mai curând de un sentiment partizan decât de o reală intransigență etică, dar care, încetul cu încetul, ”au cedat” intrând la rându-le în corul general. Este greu să te sustragi unui imperativ al grupului social din care faci parte și care amenință implicit să te marginalizeze. Epitomul acestei presiuni e chiar jocul care s-a practicat seară de seară în mijlocul manifestanților: ”Ci-ne nu sa-re, nu vrea a-bro-ga-re!” și cei mai mulți, firește, săreau.

Dar prin context am mai putea înțelege, în cazul acesta, mediul social în care s-a propagat protestul și care ar părea să fie alcătuit în bună parte din acei oameni interesați fie și indirect și pe termen lung de deschiderile economice liberale. Deși aici ar fi mai multe de spus, căci componența umană a acestor mitinguri a fost destul de eterogenă. În orice caz e cert că nu votanții PSD au participat la protest, ceea ce reprezintă deja o indicație importantă. În fine, prin context favorabil am mai putea înțelege și faptul că manifestația era ”autorizată” de la cel mai înalt nivel de Președinte și apoi de mai multe guverne occidentale. Nu mai este ca în 1990, atunci când oricând te puteai aștepta la un asalt al scutierilor și când de pe străzile laterale răzbătea huruitul amenințător al mașinilor blindate, iar Vestul era ceva foarte îndepărtat. Acum a fost creat un spațiu festiv care a și devenit duminică seară un mare spectacol de lumini.

Ceea ce pune Malcolm Gladwell nu este chiar riguros și unele din exemplele sale sunt
uneori forțate să intre în teorie, dar el reușește să arate destul de bine că o ”epidemie” sau o ”campanie virală” are nevoie de condiții bine definite pentru a se produce, ceea ce în cazul nostru înseamnă că nici motivul propriu-zis, nici indignarea morală sau civică nu sunt suficiente.

Părăsindu-l acum pe autorul citat, am face observația că spectacolul de aseară a dus la apogeu înclinația sa autoreferențială. Epidemia odată declanșată a strâns laolaltă o mulțime impresionantă de oameni fără lideri și care nu privesc către o scenă în care să se producă alternativ vorbitori cu mesaje articulate. În aceste condiții orice adunare riscă să se destrame, or, am asistat acum la o practică ingenioasă. Manifestațiile din fiecare seară au fost ”proiectate” pe rețelele de socializare și pe site-urile simpatizante, în așa fel încât fiecare participant se putea contempla pe sine în calitate de ”masă”, de forță colectivă în plină acțiune. A făcut furori mai ales imaginea luată de sus a Pietei înțesate de lume și luminată de lanternele aprinse simultan ale telefoanelor mobile. Or, acest tip de fotografie difuzată masiv joacă astăzi rolul liantului, căci oferă manifestanților sentimentul de a participa la ceva grandios și de la care nu poți lipsi. Din acest moment manifestația pare să se nutrească și din propria ei imagine și să dobândească o anumită autonomie.

Horațiu Pepine