1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Efectul Breivik

Populiştii de dreapta au pierdut în alegerile locale norvegiene. Dar scrutinul s-a dovedit interesant întrucât a luat temperatura unei opinii publice şocate încă de crimele în masă comise acum şapte săptămâni

default

Anders Behring Breivik, autorul masacrului din Norvegia

Masacrul din capitala Norvegiei şi de pe insula Utoya se îndreptase în primul rând, conform chiar ucigaşului, împotriva socialiştilor aflaţi la guvernare. Partidul laburist, mai afirmase asasinul dezaxat, „trebuie slăbit întrucât a promovat islamizarea Norvegiei”.

Că pericolul islamizării Europei e un laitmotiv al formaţiunilor populiste apărute în scenă în siajul lui 11 septembrie 2001, al atentatelor comise la Madrid şi Londra precum şi al asasinatelor islamiste săvârşite împotriva unor artişti şi oameni politici olandezi, nu e o noutate.

În ţările scandinave aceste partide populiste au obţinut în ultimii ani succese electorale  şi politice remarcabile. În Danemarca, populiştii de dreapta au susţinut guvernul în ultimul deceniu, imprimând ţării o orientare indubitabil ostilă imigraţiei musulmane.

Politica promovată în materie de imigraţie de această grupare daneză ultraconservatoare, cea mai restrictivă de pe bătrânul continent, a devenit în acest răstimp consens naţional, fiind preluată la un moment dat chiar şi de către stânga ecologistă.

De o notabilă consolidare electorală s-a bucurat şi Partidul norvegian al Progresului,  din care Breivik a făcut vremelnic parte, şi care a devenit în ultimii ani cea de-a doua forţă politică din Norvegia. 

Formaţiunea, căreia, după atentate, i s-a reproşat că ar fi pregătit ideologic terenul comiterii oribilelor crime săvârşite de Breivik, îşi datorează ascensiunea în bună măsură tendinţelor xenofobe ori temerilor de alienare nutrite de mulţi norvegieni iritaţi de imigraţia musulmană.   

În alegerile comunale norvegiene, gruparea condusă de Siv Jensen n-a scăpat de „efectul Breivik”. Din pricina lui, partidul progresului a pierdut  şapte procente. Mai puţin masiv s-a dovedit impactul aceluiaşi efect asupra participării la vot, ori a scorului realizat de socialişti, care n-au reuşit să-şi mărească scorul electoral decât cu două procente. În schimb a profitat un alt partid burghez, ajuns, mai nou, la 28 la sută din sufragii.  
 
În mod semnificativ, clasa politică norvegiană şi-a demonstrat, în genere, maturitatea politică, în măsura în care liderii ei au lansat repetate apeluri, cerând stăruitor electoratului să nu atribuie Partidului Progresului vreo vină pentru crimele comise de Breivik.

În alte ţări europene nu s-a manifestat o serenitate similară. Reacţii şi accese de-o virulenţă ieşită din comun la adresa tuturor celor percepuţi mai puţin în calitatea lor de critici ai islamismului, cât ca purtători de cuvânt ai xenofobiei şi rasismului anti-musulman, ca exponenţi ai unui nou tip de fascism, au cotropit spaţiul public european.

Ar fi trebuit să fie, din capul locului, clar, de ce aceste acuze iraţionale constituie lovituri sub centură. Fiindcă responsabilitatea pentru fapta unui dezaxat izolat nu poate fi în veci atribuită celor pe care îi invocă, în apărarea sa, dementul cu alură de extremist.  

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder