1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Educaţia a devenit privilegiul celor bogaţi

Disputa politică legată de legea educaţiei ignoră complet mutaţiile care au loc pe piaţa liberă, acolo unde preţul unei educaţii de calitate a crescut enorm, creînd mari discrepanţe sociale.

default

De un an şi jumătate, partidele româneşti nu reuşesc să găsească un acord pe tema educaţiei, iar în acest timp în România educaţia reală devine ceva tot mai rar şi mai scump. Într-o societate, oricât ar fi ea de săracă şi de lipsită de coeziune comunitară, se conservă pe alocuri mici nuclee care aspiră la o educaţie mai bună şi care manifestă instinctiv un sentiment de solidaritate.

Dar ceea ce partidele de stânga şi dreapta ignoră - sau consideră a fi ceva firesc - este că, în absenţa unui învăţământ public decent, această minoritate investeşte tot mai mulţi bani pentru educaţia copiilor proprii şi că, în cele din urmă, după o selecţie economică lipsită de menajamente, o bună educaţie a devenit astăzi complet inaccesibilă familiilor sărace.

Şcoala românească nu oferă pur şi simplu elevilor acele competenţe care să dea copiilor şansa de a evolua de la egal la egal cu un copil din alte părţi ale lumii.

Toată lumea spune aceste lucruri. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu o spune la rândul său, poate mai insistent decât alţii, dar nici el, care dă de înţeles că aduce cu sine ceva din spritul republican francez, şi nici stânga politică nu bagă de seamă că, încetul cu încetul, educaţia a devenit, în România, privilegiul unei minorităţi de cel mult 10%.

Dacă analizăm sondajele de opinie care chestionează modul în care îşi evaluează fiecare starea materială, atunci, adunând pe cei 3% cu adevărat mulţumiţi şi pe ceilalţi relativ mulţumiţi, obţinem aproximativ 10% de persoane care îşi permit să ofere copiilor lor o educaţie decentă.

Acest lucru înseamnă, desigur, un curriculum neoficial, un curriculum tacit care include limbi srăine învăţate intensiv, meditaţii sistematice la materii ştiinţifice precum matematica, dacă este cazul, şi, nu în ultimul rând, o educaţie mai generală şi mai greu de cuantificat, obţinută prin călătorii europene, muzee, concerte şamd.

Dacă elevii de la o şcoală publică din Italia sau Germania merg firesc în cadrul programului şcolar prin diferite muzee europene, pentru a lua contact cu marea tradiţie artistică, elevii români sunt purtaţi cel mult în excursii locale prin diverse locuri falimentare, organizate de o învăţătoare sau profesoară care se întîmplă să fie şi agent de turism.

Se spune că, în ultimii ani, românii au circulat mult prin Europa. Este adevărat, dar dacă nu referim la cei care caută un loc de muncă şi avem în vedere aşa numita „clasă de mijloc", atunci vedem că traseele lor europene includ cu predilecţie mall-urile şi outlet-urile de periferie. Sau, dacă merg la Viena, cum se întîmplă foarte des, nu se duc la Kunsthistorisches Museum, ci la Grădina zoologică.

Aşadar, ceea ce dreapta politică trece sub tăcere din egoism, iar stânga nu bagă de seamă din lipsă de viziune este că educaţia a devenit în România ceva atât de rar şi de scump încât seamănă îngrijorător de mult cu un privilegiu.

Şansa copiilor de a accede la educaţie este tot mai redusă, căci dacă lăsăm deoparte obişnuita complezenţă, preţul educaţiei reale a devenit atât de ridicat, încât întrece adesea posibilităţile aşa numitei clase de mijloc. Iar copiii săraci, în înţelesul sociologic al cuvântului, sunt cu totul excluşi.

Efectul dramatic este că sentimentul republican este la rândul său tot mai firav. Dacă şansele sociale sunt atât de disproporţionat repartizate, sensul însuşi al solidarităţii naţionale se goleşte de conţinut iar oamenii aspiră, în masă, la emigrare sau caută soluţii de „salvare“ individuală.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Cristian Ştefănescu