1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Eduard Hellvig: „ vor mai trece cel puţin 10 ani până când vom putea vorbi de standarde europene în sistemul medical românesc”.

În perioada septembrie 2006 - februarie 2007 s-a desfăşurat la Bruxelles un studiu care vizează situaţia pacienţilor şi a îngrijirii lor în ţările UE. De acest subiect a fost interesat un singur parlamentar român, deputatul Eduard Hellvig.

Organizaţia Health First Europe a elaborat un chestionar care a fost transmis deputaţilor din PE, oficialilor Comisiei Europene, ataşaţilor medicali de pe lângă Reprezentantele Permanente ale Statelor Membre si ONG-urilor de profil. Pe baza sa, Health First Europe va publica rezultatele studiului care se doreşte a fi un document important pentru îmbunătăţirea sistemelor medicale din ţările UE.

Proiectul a cuprins zece întrebări, dintre care cele mai importante se referă la modul in care guvernele naţionale ar trebui facă fata deficitelor de finanţare din domeniul medical; sporirea competentelor UE in domeniul medical (actual la nivel de recomandări) şi armonizarea sistemelor de sănătate la nivelul Uniunii.

Tema este foarte importantă pentru România, în condiţiile absorbirii accentuate a personalului medical calificat spre ţările din Vest, cu consecinţa imediată a insuficienţei asistenţei pentru români. Problemele sistemului medical românesc sunt multiple, plecând de la sistemul de compensare al medicamentelor, al situaţiei din spitalele româneşti, prost echipate tehnic şi cu personal insuficient şi până la educaţia asistenţilor medicali în relaţia cu pacienţii.

Singurul parlamentar român care a fost interesat de completarea acestui studiu a fost deputatul ALDE, Eduard Hellvig. Scopul său declarat a fost să transmită „o imagine cât mai exactă a ceea ce înseamnă, in acest moment, sistemul medical din România”.

Cum foarte mulţi europeni au văzut filmul „Moartea domnului Lăzărescu”, l-am întrebat pe reprezentantul Partidului Conservator cât real şi câtă ficţiune se găseşte în pelicula lui Cristi Puiu?

„Eu cred că suntem undeva între ficţiune şi realitate. Din păcate, de multe ori plecăm nu numai de la cauză dar de la efect. Există situaţii ca în celebrul film dar şi alte în care actul medical s-a îmbunătăţit foarte mult. De exemplu, spitalul Elias unde am văzut secţii la standarde europene. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că şi în circumscripţia mea, în Oradea, am văzut spitale care îmi aduc aminte de o altă perioadă.”

„Sistemul naţional medical nu satisface problemele curente ale pacienţilor, afirmă Eduard Hellvig, iar anumite măsuri trebuie luate în mod rapid”. Una dintre ele ar fi „privatizarea sectorului medical fiindcă acolo unde statul are o prezenţă cât mai mare, responsabilitatea pentru gestionarea resurselor este foarte scăzută”.

Totuşi, este de remarcat că, în Belgia, Olanda, ca să nu mai vorbim de statele nordice, sistemul medical este subvenţionat în proporţie de 80% de la bugetul de stat.

În cazul României, afirmă Eduard Hellvig, nu ar fi vorba de o privatizare a întregului sistem medical ci una în domeniul dispensarelor „care sunt sub patronajul administraţiei de stat locale şi nu atribuite doctorilor şi de aici slaba lor implicare în gestionare”.

Cât despre îmbunătăţirea sistemului medical românesc deputatul PC crede că vor mai trece cel puţin 10 ani până când vom putea vorbi de standarde europene.

Privatizarea nu este singura idee susţinută de europarlamentarul român. În răspunsul său trimis organizaţiei Health First Europe Eduard Hellvig mai doreşte alocarea unui procent cat mai mare din bugetul de stat acestui sector de activitate, implicarea UE in coordonarea resurselor financiare alocate domeniului medical din statele membre, (deşi Comisia nu are de competenţe în această sferă) sau publicarea de către Executivul european a unor informaţii care să vizeze performanţa instituţiilor de sănătate din fiecare stat membru.

Rezultatele proiectului în cauză vor fi dezbătute în cadrul Conferinţei intitulată "Healthcare 2007: Diagnosing our Future", ce se va desfăşura la Bruxelles, între 19 si 20 martie. Dezbaterea va ajuta Comisia Europeană să propună statelor membre măsuri de îmbunătăţire în domeniul medical.

  • Data 28.02.2007
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tuca
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2wP
  • Data 28.02.2007
  • Autoare/Autor Victor Iulian Tuca
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2wP