1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ediţia jubiliară a EUROMED

Şefii de stat şi de guvern ai UE se consultă la Barcelona împreună cu reprezentanţii statelor mediteraneene în cadrul aşa-numitului summit EUROMED, care împlineşte un deceniu de existenţă.

default

La jubileul de 10 ani al EUROMED au lipsit totuşi cei mai mulţi dintre şefii de stat ai lumii arabe. Cel algerian şi-a motivat absenţa anunţând că e bolnav, cel egiptean n-a venit din cauza alegerilor de acasă, cei iordanian şi libanez sunt confruntaţi cu probleme interne, iar cel sirian nici n-a fost invitat. Aşa încât şefii de stat şi de guvern europeni s-au consultat cu reprezentanţii de rangul doi din cele 10 state partenere de la Marea Mediterană. Temele centrale de dezbatere au fost combaterea terorismului, acordarea de ajutor economic ţărilor mediteraneene şi soluţionarea problemelor legate de imigraţia ilegală.

Comisarul european pentru politică externă, Benita-Ferrero Waldner a ţinut să sublinieze că summitul de la Barcelona nu trebuia să fie un show ci un cadru de lucru pentru următorii cinci ani. Şi noua cancelară a Germaniei, Angela Merkel s-a aflat în metropola catalană pentru câteva ore precizând că summitul trebuie să demonstreze că ţările UE şi statele meditaraneene depind unele de altele. Angela Merkle a precizat referitor la importantele obiective precum migraţia sau lupta împotriva terorismului: „Vom putea rezolva aceste probeme doar dacă oferim ţărilor partenere reale perspective economice şi dacă purtăm un adevărat dialog cultural bazat pe respect reciproc. Ceea ce dorim este să ne înţelegem mai bine unii pe alţii iar acesta trebuie să fie şi rezultatul conferinţei de la Barcelona.“

Uniunea Europeană va pretinde de la partenerii mediteraneeni promovarea reformelor în ţările lor pentru a continua acordarea sprijinului financiar în valoare de trei miliarde de euro anual. Benita Ferrero-Waldner consideră că astfel se onorează fiecare pas fărcut în regiune spre democraţie. Cele 10 state partenere din spaţiul mediteranean ar trebui să fie foarte interesate de o tot mai strânsă cooperare mai cu seamă că în 2010 se intenţionează crearea unei zone a liberului schimb, a apreciat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. El a adăugat că tinerii au nevoie în primul rând de o şansă economică, de un loc de muncă şi că în regiune ar trebui create în următorii 15 ani aprox. 40 de milioane de locuri de muncă. Acest lucru nu va fi posibil fără reforme politice şi economice. Locuri de muncă nu pot fi create decât prin creştere economică, iar creşterea economică nu e posibilă decât prin reforme, a mai spus Barroso.

UE şi-a reafirmat dorinţa de a contribui la relansarea păcii în Orientul Apropiat. Ea îşi ia în serios rolul de observator al punctului de control din Rafah de la frontiera dintre fâşia Gaza şi Egipt. Pe marginea summitului au purtat convorbiri şi ministrul israelian de finanţe Ehud Olmert cu şeful autonomiei palestiniene Mahmud Abbas cu privire la evoluţiile din procesul de pace din regiune.

Şi tot pe marginea conferinţei de la Barcelona au stat de vorbă şi noua şefă a guvernului german, Angela Merkel cu premierul turc Recep Tayyp Erdogan. Amândoi au subliniat atmosfera de prietenie în care s-au purtat discuţiile şi au convenit să se reîntâlnească atât la Berlin cât şi la Ankara în viitorul apropiat. Angela Merkel a precizat că atunci se va vorbi despre chestiuni de ordin economic şi despre probleme legate de integrare. Ştiu, a declarat ea ulterior, că premierul turc e interesat ca cetăţenii de orgine turcă din Germania să se integreze cât mai bine în societate şi să înveţe limba. Despre sensibila problemă a integrării Turciei în UE nu s-a vorbit decât foarte puţin. În timpul campaniei electorale din Germania Angela Merkel s-a pronunţat din nou pentru oferirea Truciei, în locul integrării, a unui statut de partener privilegiat.

  • Data 28.11.2005
  • Autoare/Autor Bernd Riegert/ Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Rx
  • Data 28.11.2005
  • Autoare/Autor Bernd Riegert/ Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Rx