1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Economia mondială se redresează?

FMI a prezentat un raport privind evoluţia economiei globale în următorii ani. Potrivit FMI, economia mondială se va redresa considerabil, ritmul de creştere variind însă în ţările industrializate şi cele emergente.

Prognozele FMI pentru anul 2010 prevăd un spor economic diferit de la stat la stat

Prognozele FMI pentru anul 2010 prevăd un spor economic diferit de la stat la stat

Fondul Monetar Internaţional consideră că economia mondială să află din nou în creştere, a spus economistul şef al FMI, Oliver Blanchard. El a atras atenţia că relansarea a devansat prognozele din anii trecuţi privind redresarea economiei după perioada de recesiune.

Potrivit FMI, economia mondială a depăşit perioada de recesiune

Potrivit FMI, economia mondială a depăşit perioada de recesiune

"Redresarea economică la nivel global este chiar mai puternică decât ne aşteptam. În prezent estimăm că vom avea o creştere a economiei de 4,2% în anul 2010", a spus Blanchard.

Noile prognoze ale Fondului Monetar Internţional sunt diametral opuse scenariilor catastrofale de acum un an, ale aceleiaşi instituţii. În 2009, economistul şef al FMI declarase că: "Recesiunea economică este cea mai amplă de la cel de-al doilea Război Mondial încoace."

Acum însă, FMI consideră că s-a depăşit punctul terminus al recesiunii iar economia mondială se redresează neşteptat de bine, ameliorarea conjuncturii economice fiind însă diferită de la ţară la ţară.

"Estimăm că redresarea economică va fi moderată în statele puternic industrializate în timp ce creşterea economică a ţărilor emergente va fi substanţială", a mai afirmat Blanchard.

Potrivit FMI, ameliorarea conjuncturii economice din statele emergente va fi atât de accentuată anul acesta şi anul viitor, încât economiile din aceste ţări vor înregistra o creştere de 6%. În ţările asiatice se apreciază că sporul ar putea atinge chiar 9 procente.

Ţările asiatice se vor bucura de cea mai mare creştere economică

Ţările asiatice se vor bucura de cea mai mare creştere economică

Evoluţia mai slabă a statelor industrializate se explică în primul rând prin consumul moderat din Statele Unite, iar în al doilea rând prin îngrădirea creditelor oferite industriei de către băncile europene. Întrucât majoritatea statelor industrializate se luptă cu reducerea deficitului bugetar, efort care generează o diminuare suplimentară a cererii, economistul şef al FMI solicită din partea ţărilor în cauză să ia măsuri politice pentru susţinerea economiei.

"Toate ţările industrializate vor trebui să-şi deprecieze monedele naţionale pentru a reuşi să-şi sporească exporturile", a spus Blanchard.

În concluzie?

"Nu va fi uşor să realizăm o creştere economică stabilă, bine echilibrată şi de durată. Va fi nevoie de multă muncă, în speţă de consolidarea bugetelor de stat ale ţărilor industrializate, de adaptarea cursurilor valutare şi de implementarea unui nou echilibru global. Aceasta va fi datoria clasei politice în următorii ani", a conchis Blanchard.

Autori: Rüdiger Paulert/ Maria Pascu
Redactor: Petre M. Iancu