1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Economia germană în 2006 – sub o zodie favorabilă

Spre deosebire de cititorii în stele, experţii în economie îşi întemeiază prognozele pe fapte şi cifre atunci cînd vestesc ce va aduce anul 2006 chiar dacă în continuare dictonul: „Nu aduce anul, ce aduce ceasul”, continuă să rămînă valabil.

O imagine statistică

O "imagine" statistică

Aşadar ce aduce anul 2006 Germaniei: o creştere economică de 0,8% la 1,6% procente. Prognoza favorabilă este umbrită însă de o îndoială: aceea că tendinţa ascendentă va fi şi durabilă .

Să ne bucurăm pentru moment cel puţin de vestea cea bună: economiei germane îi merge bine şi se pare că tendinţa favorabilă se va accentua în 2006 fiindcă ea este dependentă şi de evoluţia pozitivă a economiei mondiale. În continuare, pe piaţa internaţională produsele germane, labelul „Made in Germany”, se bucură de un bun renume şi sunt preţuite de consumatori. Constatarea este valabilă atît în cazul produselor industriei chimice, în domeniul telecomunicaţiilor al industriei automobilului, industriei alimentare, aparaturii electrocasnice .Cu toate că preţurile fabricatelor germane este ceva mai ridicat decît cel oferit de concurenţă, diferenţa este pe deplin justificată. Calitatea produselor germane este superioară, service-ul făcut consumatorilor este excelent, design-ul se conformează gustului, stilului şi spiritului vremii. La toate acestea se adaugă un factor care este, s-ar putea afirma, specific german şi anume preocuparea constantă, programatică (cu rezultate corespunzătoare) pentru reducerea consumului energetic, sporirea măsurilor de protecţie a mediului în producerea bunurilor de larg consum dar şi în tehnologia de vîrf. Dacă în continuare marca „Made in Germany” se bucură de căutare pe piaţa mondială, faptul se datorează şi consecvenţei cu care producătorii şi-au aplicat strategiile chiar în anii de criză: ei şi-au înnoit producţia, şi-au diversificat şi modernizat paleta de produse şi au restructurat personalul. Reducerea costurilor de personal, asociată unei uşoare devalorizări a monedei Euro, au făcut mai competitive preţurile produselor germane pe piaţa internaţională. Îmbucurătoare este şi sporirea investiţiilor, fenomen încurajat de scăderea dobînzilor şi creşterea profiturilor. Anul 2006 promite să accentueze această tendinţă.

Şi totuşi, prognozele euforice trebuie temperate fiindcă şi în viitor vor persista unele tendinţe negative.În cazul unei ierni grele, numărul şomerilor ar putea depăşi plafonul celor 5 milioane.

Reformele care bat la uşă, alăturate altora deja aplicate, au creat o stare de nesiguranţă în rîndul consumatorilor, alimentată şi de dezechilibrarea sistemului de pensii produsă de numărul mare al celor disponibilizaţi. Un prim rezultat este o stagnare a consumului particular care constituie circa jumătate din produsul intern brut.

Cu toate că exportul german îşi bate propriile recorduri, cu toate că investiţiile în utilaje a întreprinderilor sunt într-o constantă creştere, cîtă vreme consumul particular stagnează, indicii creşterii economice sunt modici.

În comparaţie cu ultimii 15 ani, creşeterea cu 1,6 % prevăzută pentru anul viitor este mare dar în raport cu restul ţărilor industrializate, ea este mai degrabă modestă. Se pare că anul 2007 va aduce cu sine o diminuare a creşterii economice devreme ce este preconizată majorarea taxei pe valoarea adăugată. Se profilează la orizontul aceluiaşi an şi o majorare a contribuţiilor la fondul de pensii şi asigurări medicale ceea ce va antrena evident, o diminuare a consumului particular. Impresia care se impune în urma acestor prognoze şi analize ar fi următoarea: înviorarea economică în anul 2006 pare a fi un episod trecător, asemănător cu înseninarea temporară a cerului în timpul unei depresiuni meteorologice.

  • Data 23.12.2005
  • Autoare/Autor Karl Zawadsky/ Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1R8
  • Data 23.12.2005
  • Autoare/Autor Karl Zawadsky/ Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1R8