1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Economia creşte - salariile scad

Republica Federală deţine un record negativ: în timp ce în majoritatea ţărilor industrializate salariile s-au majorat în ultimii zece ani în medie cu aproximativ un sfert, în Germania au scăzut constant.

Comparativ cu situaţia din alte state europene, economia germană creşte puternic

Comparativ cu situaţia din alte state europene, economia germană creşte puternic

În majoritatea statelor industrializate salariile au crescut în ultimii zece ani semnificativ. Însă recenta criză financiară şi economică a redus majorarea salariilor de la aproximativ 2,8% în anii 2006 şi 2007 la doar aproximativ un procent în anii următori. În consecinţă, angajaţii sunt cei care plătesc primii preţul recesiunii, spun experţii Biroul Internaţional al Muncii (BIM) al ONU. Fapt care se reflectă şi în şomaj. BIM estimează că numărul şomerilor de pe pieţele internaţionale a crescut de la izbucnirea crizei până astăzi la 207 milioane, cu 30 de milioane mai mult faţă de anul 2007.

Totuşi, dintre statele industrializate, niciunul nu se bucură de o competitivitate mai bună ca Germania. Republica Federală s-a dovedit a fi locomotiva economiei europene în drumul spre ieşirea din criză, în mare parte mulţumită flexibilităţii de pe piaţa muncii. De pildă prin programul redus de muncă. Biroul Internaţional al Muncii a confirmat că această măsură impusă de guvernul de la Berlin este "un instrument inteligent de stabilizare", care asigură locurile de muncă şi pe timp de criză.

În acelaşi timp însă, flexibilitatea are şi efecte negative. Numărul persoanelor care au un loc de muncă full time, stabil şi de durată este în continuă scădere. Multe persoane lucrează part time sau au salarii atât de mici, încăt nu se pot susţine singure. Toate acestea au dus în Republica Federală în ultimii zece ani la diminuarea salariilor medii cu aproximativ 4,5%. Firemele germane au reuşit asfel să-şi majoreze productivitatea, dar ţinând cont că salariile nu au crescut proporţional, cererea internă de bunuri şi servicii a fost afectată.

Nici în alte ţări industrializate, precum SUA, Coreea de Sud sau Japonia, salariile nu s-au mai majorat proporţional cu creşterea productivităţii, constată ONU. În consecinţă, se face simţită o diferenţă de venit considerabilă: în timp ce firmele devin din ce în ce mai bogate, angajaţii devin din ce în ce mai săraci.

Sindicatele germane par a fi observat într-un final diferenţele dintre creşterea productivităţii şi majorarea salariilor şi au anunţat că vor solicita la viitoarele negocieri cu patronatele creşteri de trei până la şase procente.

Autori: Insa Wrede/ Maria Pascu
Redactor: Medana Weident