1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

E simplu să ridici din umeri

În fiecare an, din centrele de azil pentru refugiaţi din Europa dispar sute de minori. Rare sunt cazurile în care autorităţile fac o anchetă pentru a da de urma acestor copii. Nimeni nu ştie care este soarta lor.

default

Mii de minori din Afganistan, Maroc, China, Congo şi alte ţări ale lumii sosesc neînsoţiţi în Europa. În medie, vârsta acestora este de 15 ani. Şi-au părăsit familiile şi ţara ca să scape de războaie sau fiindcă i-au trimis părinţii să câştige bani. Pe mulţi i-au adus traficanţii de persoane. Apoi au început să fie exploataţi. Imigranţii minori, lipsiţi de documente de călătorie valabile şi depistaţi la frontierele europene, sunt trimişi în centre de azil sau orfelinate. Mulţi dintre ei dispar însă după un scurt răstimp.

Sofia Hedjam, de la organizaţia Terre des Hommes, explică: "De exemplu, un copil poate părăsi centrul pentru că instituţia nu corespunde nevoilor sau aşteptărilor lui. De asemenea, fuga acestuia poate fi legată de dorinţa de a câştiga bani; doar de-aia l-au trimis părinţii în Europa. Alţi copii dispar pentru că sunt numai în tranzit în anumite centre. Aceştia pleacă foarte repede către ţara în care doreau, de fapt, să ajungă. Unii minori susţin că au fost constrânşi să părăsească respectivele centre."

De asemenea, reprezentanţii organizaţiei Terre des hommes sunt de părere că probabilitatea ca aceştia să fugă este mult mai mare dacă se simt ameninţaţi cu expluzarea. Pentru a se putea menţine pe linia de plutire, multe fete ajung să se prostitueze, mulţi băieţi încep să comită infracţiuni.

World Vision in Uganda - Flüchtlingslager

Organizaţia a colectat şi a analizat datele privind cazurile de dispariţie din Franţa, Spania, Belgia şi Elveţia. S-a ajuns la concluzia că în niciuna din aceste ţări nu au existat dosare soluţionate. "S-a dovedit că fiecare al doilea minor înregistrat a părăsit centrul de azil sau orfelinatul după două-trei zile de la sosire. Nu putem trata cu superficialitate o asemenea situaţie! Fireşte, pretutindeni există copii care fug. Dar nu este normal să dispară sute de minori şi toată lumea să respire uşurată", spune Bernard Boeton, de la organizaţia Terre des hommes.

Ocrotirea unui minor neînsoţit nu reprezintă un act de bunvoinţă, ci este o responsabilitate pe care şi-au asumat-o toate statele semnatare ale Convenţiei drepturilor copilului. Fiecare ţară şi-a luat angajamentul să-i îngrijească pe aceşti imigranţi ilegali până la vârsta majoratului.

În cele mai multe cazuri însă, guvernele "uită" de drepturile acestei categorii - susţine profesor Lothar Krappmann, membru în Comitetul ONU pentru drepturile copiilor. "Guvernele susţin că aceşti copii nu le aparţin, că vin din afară. Dar prevederile Convenţiei ONU sunt foarte limpezi: toţi copiii de pe teritoriul unei ţări sunt egali în drepturi. Iar statele se obligă să vegheze la respectarea drepturilor lor. Lucrul acesta nu înseamnă că trebuie să-i păstreze pe toţi străinii minori neînsoţiţi, dar, la fiecare decizie, sunt obligate să ţină seama de binele acestor copii."

În Europa, minorii neînsoţiţi ar trebui să beneficieze de libertate de mişcare. Soluţia, susţin experţii, nu este ca aceştia să fie trimişi în spatele unor uşi zăvorâte, ci stă în puterea fiecărei ţări să le întindă o mână. Ar trebui pe cât posibil să li se îndeplinească dorinţele şi să li se arate ce oportunităţi au. Şi dacă totuşi vor continua să dispară copii, autorităţile n-au voie să ridice din umeri. Poliţia ar trebui să înceapă să le dea de urmă. Dar lucrul acesta e posibil numai în condiţiile în care toate statele europene ar face schimb de informaţii. Însă primul şi cel mai important pas ar fi să nu se mai închidă ochii.

Autori: Claudia Witte, Claudia Ştefan
Redactor: Petre M. Iancu