1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

E prea multă ură

Nu rata criminalităţii, violenţa în familie ori conflictele dintre vecini dau adevărata dimensiune a urii din societatea românească.

default

Dreptul la libera exprimare, cîştigat odată cu ieşirea noastră din comunism, a devenit de la un an la altul un abuz.

Putem vorbi în momentul de faţă de un abuz de exprimare, în sensul că foarte mulţi români se consideră îndreptăţiţi să acuze în public fără probe; să judece persoane şi personalităţi despre care nu au nici o informaţie verificată; să incrimineze oameni doar pentru a-şi da cu părerea.

Dar nu despre datul cu părerea e vorba - boală veche la români -, ci de ura investită în aceste păreri. Există desigur numeroase forme de ură, dar cea mai prolifică în ultimul timp mi se pare a fi "ura cu program", "ura cu metodă".

E, altfel spus, ura care se autoalimentează pornind, de regulă, de la complexele de inferioritate ale subiectului, ale purtătorului acestui virus.

Ura cu metodă o întîlnim cel mai adesea în presă, şi în special la televiziunile lui Vîntu şi Voiculescu. La cele mai multe dintre emisiuni moderatorii au un comportament de procurori comunişti: ei par a deţine adevărul iar scopul emisiunii nu este altul decît acela de a-i face pe invitaţi să-l confirme.

Şi cum invitaţii sînt în cea mai mare parte la rîndul lor acuzatori, fie politicieni din opoziţie, fie directori de opinie apropiaţi mogulilor, rechizitoriul pleacă deja către opinia publică.

Aici, în ceea ce se cheamă "opinia publică", ura devine viscerală şi productivă în asemenea măsură, încît simţim cum ne sufocăm în absenţa aerului social.

Ceea ce mi se pare cel mai grav - şi poate părea acuzabil ce spun acum - e că ura aceasta la nivel de masă nu e "organizată", nu e îndreptată împotriva unei etnii, unei confesiuni etc.

Ba mai mult, eu cred că nu e îndreptată în mare parte nici împotriva actualei puteri. Ura la nivel de masă este o ură împotriva omului. Spun asta, pentru că în absenţa discernămîntului, omul este anonimizat şi supus tocătorului urii.

Am ajuns aici după douăzeci de ani de minciună şi manipulare. În aceşti douăzeci de ani instituţiile fundamentale ale statului au fost aservite tot mai mult clasei politice şi clientelei acesteia.

Am trimis în parlament oameni politici de care ne e ruşine, dar în acelaşi timp mulţi dintre noi am fost părtaşi, desigur la nivelul nostru, la marea corupţie.

De douăzeci de ani încrederea în justiţie este la limita de avarie, iar marii rechini care au scăpat sau scapă nepedepsiţi sînt atît de mulţi încît ei deja nu mai au un nume.

S-a ajuns atît de departe, încît politicieni, oameni de afaceri, şefi din poliţie, magistraţi au devenit în mentalul colectiv toţi "o apă şi-un pămînt".

Cîntecul de sirenă al opoziţiei, cum că poporul o cheamă să "salveze" ţara de actuala putere se traduce în fapt în aceeaşi "nevoie de schimbare", care niciodată nu s-a dovedit a fi o schimbare de esenţă.

Ura aceasta din societatea românească eu cred că este un semn al neputinţei de a ne implica în problemele societăţii şi de a construi împreună. Aşa am ieşit din comunism şi din păcate mulţi dintre noi am rămas la fel.

Autor: George Arun
Redactor: Petre M. Iancu