1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

E prea multă muțenie

Horațiu Pepine10 noiembrie 2015

Președintele continuă consultările într-o ambianță discretă. Dintr-un anumit punct de vedere este firesc, dar nu putem să ne ascundem îngrijorarea că evenimentele scapă oricărui control public.

https://p.dw.com/p/1H3U2
Imagine: picture-alliance/dpa/R. Ghement

Spuneam nu demult că ar trebui să ne păstrăm optimismul, dar ne refeream la sentimentul acesta impropriu că România s-ar găsi în mijlocul unei crize la fel ca în 1990. Motive de nemulțumire avem însă, căci nu se discută nimic important. Președintele a anunțat că nu este vorba numai de o înlocuire de guverm, ci de o schimbare de profunzime. Prin urmare a creat el însuși o mare așteptare. Dar dacă nu e vorba doar de un nou cabinet, despre ce e vorba?

În acest nou orizont, partidele parlamentare, presa avizată și toți cei competenți ar fi trebuit să inițieze o intensă dezbatere. Marile teme care, de bine de rău, au fost schițate în ultimii ani, ar trebui expuse din nou și plebiscitate pentru a le testa susținerea publică.

De exemplu, subiectul resurselor naturale - gazele, pădurile, mineralale - aflat în anii trecuți în centrul unor acerbe lupte politice, nu a fost lămurit suficient, în ciuda unor decizii cu o anumită orientare. Respingerea exploatării de la Roșia Montana, abandonarea (provizorie?) a forajelor de șist, adoptarea unor reguli mai stricte cât privește tăierea pădurilor au fost făcute toate sub o mare presiune publică, dar nu este clar deloc dacă forțele politice românești au asumat aceste deczii ca pe un program sau dacă au cedat temporar, admițând câteva compromisuri de circumstanță. Instalarea unui nou guvern ar pretinde clarificări și precizări de poziții.

Relansarea producției agricole întârzie de prea multă vreme, România complăcându-se pe mai departe în situația de a importa mai mult decât produce. Nimeni nu o să le spună românilor de la Bruxelles să-și revizuiască politica agricolă, căci marile firme importatoare ca Lidl, Carrefour sau Auchan nu au decât de profitat. (Dacă Dacian Cioloș, bunăoară, ar fi fost cunoscut ca partizan al unor politici ofensive în domeniu, s-ar fi calificat de la sine pentru o poziție importantă și nu ar mai fi fost nevoie de aceste strategii oblice de promovare cu originea la Bruxelles).

Migrația masivă și deficitul de tineri calificați capabili de muncă continuă să fie un motiv de neliniște, dar și acest subiect este acoperit de tăcere. Președintele Klaus Iohannis îl abordase în campania electorală, dar ulterior a părut să-l abandoneze complet. În orice caz, elogiile acestea disproporționate adresate ”diasporei” nu sunt neapărat un semn bun, căci ar putea însemna că hemoragia demografică va fi stimulată pe mai departe. Votul prin corespondență e binevenit, dar prioritatea ar fi ca românii să nu mai fie nevoiți să voteze de la distanță.

Educația e un alt subiect abordat în campania prezidențială și abia vag reluat în câteva declarații. Ar fi nevoie de inițiative energice, care să-i mobilizeze pe cei care au ceva de spus și care au fost ținuți până cum deoparte.

Libertatea economică suferă, în ciuda unor progrese existând încă multe obstacole de birocrație și mentalitate.

În fine, nimeni nu discută despre moneda comună, deși ar trebui să fie, în aceste zile de transformare politică, un subiect de prim ordin. Românii fac toate tranzacțiile în euro, deși leul s-a dovedit stabil și de încredere, și asta numai din cauza echivocului care domnește în jurul subiectului.

Dacă e vorba de mai mult decât de o simplă schimbare de guvern, atunci aceasta ar trebui să fie întrebarea: care sunt resursele dezvoltării și cum ar putea fi ele amplificate? În schimb se discută obsesiv și maniacal despre corupție, ca și cum centrii nervoși ai societății românești ar fi fost paralizați și programați să recite un singur text monoton.

Corupția ucide, e adevărat, dar lupta împotriva corupției nu creează locuri de muncă și nici prosperitate. Să lăsăm DNA-ul să facă ce știe să facă și noi ceilalți să discutăm, în sfârșit, despre politică și despre viitorul societății românești.

Dar nu avem ce aștepta de la ”stradă”. Am văzut nivelul discuțiilor de acolo. Asta nu înseamnă că manifestanții nu ar avea dreptate, atât doar că n-au capacitatea de a transforma sentimentul politic în program de guvernare. Nu există în Piață nicio rezervă necunoscută de inteligență. E aceeași lume dezorientată, plină de toate clișeele și aceeași neputință care își strigă disperarea. În acest vid, muțenia și discreția din sfera politică sunt motive serioase de îngrijorare.