1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

E oare o crâşmă paradisul?

Că România s-a schimbat în bine în ce priveşte combaterea corupţiei la nivel înalt, reiese dintr-un interviu acordat de procurorul general interimar Daniel Morar Laurei Balomiri de la Der Standard.

Axat pe bilanţul DNA, interviul acordat de fostul şef al vânătorilor de politicieni corupţi din ţară scoate în evidenţă nu doar părţile bune, li s-ar putea spune revoluţionare, ale activităţii procurorilor români, ci şi eşecul principal al instituţiei conduse până de curând de Morar.

„Procurorii DNA au reuşit să lichideze o prejudecată: cea potrivit căreia oamenii cu funcţii înalte sunt intangibili. Potentaţii nu mai sunt consideraţi ca fiind deasupra legilor. Acesta ar putea fi debutul unei schimbări de mentalitate, care pleacă de la premiza că politicienii corupţi ar fi un rău necesar”, afirmă, între altele, Morar, în paginile ziarului de stânga din Viena.

„Am investigat în toate domeniile statului şi ale justiţiei, ba chiar şi în fotbal, am obţinut condamnări în 90 la sută din cazuri, asta spune tot”, a adăugat el.

În reacţie la o întrebare privind încercările de intimidare la care a fost supusă DNA, Morar nu se plânge de ameninţări directe la adresa lui, dar scoate în evidenţă defăimările publice la care a fost supus, calomniile şi ameninţările din partea unor politicieni şi apropiaţii lor. Fostul procuror şef evocă de asemenea „tentativele de schimbare a legii DNA, care constituie cea mai bună dovadă că delincvenţii nu se mai simt siguri”.

Interviul consemnează şi bilanţul concret al perioadei cuprinse între anii 2006-2012. „Au fost condamnate 1.500 de persoane, între care un fost premier, Adrian Năstase, un ministru al agriculturii, doi senatori, 6 deputaţi, 26 de primari viceprimari, sau prefecţi şi subprefecţi. Între condamnaţi au fost şi 24 de funcţionari din justiţie, 164 de poliţişti, 50 de directori de întreprinderi de stat şi instituţii publice şi 60 de colaboratori ai unor instituţii de control precum Curtea de Conturi”.

La capitolul eşecuri, Morar, care se fereşte de comparaţii riscante cu privire la nivelul corupţiei româneşti în context internaţional, deplânge incapacitatea justiţiei de a investiga, instrumenta şi obţine verdicte de condamnare în domeniul licitaţiilor publice.

De un cu totul alt tip de audiere judiciară are parte, mai nou, Turcia, care, departe de a se moderniza, se vede aruncată înapoi de islamişti, în tenebrele evului mediu. Ziarul berlinez taz abordează pe larg procesul intentat pentru blasfemie pianistului turc Fazil Say, tradus în justiţie pe învinuirea potrivit căreia ar fi „denigrat valori religioase”, citând-ul pe marele poet Omar Khayam. Potrivit versurilor ilustrului autor medieval persan „tu spui că vinul va curge în râurile raiului - e oare o crâşmă paradisul?”

Plasat pe banca acuzării pentru reproducerea acestor cuvinte, celebrul Say e comparat de ziarul taz cu laureatul premiului Nobel pentru Literatură, Orhan Pamuk, a cărui judecare pentru o prezumtivă jignire a turcilor „s-a soldat de asemenea, acum câţiva ani, cu un autogol pentru justiţia turcă”.