1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

"E important că ne-am apropiat din nou"

Germania şi Franţa au trecut peste disensiunile privind viitoarea politică financiară a Uniunii Europene.

default

Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy la Berlin

Pe 14 iunie, Merkel şi Sarkozy au trecut peste o serie de divergenţe privind politica financiară europeană. Cei doi înalţi oficiali au anunţat după întrevederea bilaterală de la Berlin că Germania şi Franţa vor să se prezinte la summitul de la Bruxelles, care se va desfăşura în curând, ca un motor al Uniunii Europene, nu ca o frână. Sarkozy a menţionat că dezbaterile nu au fost uşoare, dar că finalul acestora e mulţumitor pentru ambii politicieni.

"Cred că Germania şi Franţa au demonstrat că sunt capabile să treacă la acţiune pentru a făuri viitorul Uniunii Europene", a declarat Merkel după întrevedere.

O soluţie de compromis

În ce constă compromisul celor doi? Toate statele Uniunii Europene urmează să-şi coordoneze mai strâns economiile - nu doar cele 16 state ale zonei euro, cum a propus Sarkozy. Preşedintele Franţei şi-ar fi dorit înfiinţarea unui guvern economic european comun, dar şefa guvernului de la Berlin nu a acceptat o astfel de soluţie.

"Franţa a folosit termenul de guvern economic, un termen pe care l-am preluat şi eu, dar mă refer la o colaborare între cele 27 de state europene, nu la o nouă instituţie europeană. Bineînţeles că trebuie să fim flexibili la nevoie şi să găsim soluţii pragmatice, aşa cum a spus preşedintele Franţei", a precizat cancelarul federal.

Mecanisme de sancţionare a statelor UE care nu respectă pactul de stabilitate

Partea pragmatică a compromisului germano-francez este posibilitatea ca şi cele 16 guverne din zona euro să poată lua rapid măsuri comune în cazul în care procesul decizional din cercul celor 27 de state comunitare devine prea complicat. Criza elenă a demonstrat cât de important poate fi un astfel de demers rapid. Sarkozy s-a arătat mulţumit cu acest compromis, chiar dacă nu va fi înfiinţată o nouă instituţie europeană economică.

"E important că ne-am apropiat din nou, căci Europa a aşteptat ca Germania şi Franţa să cadă de acord asupra măsurilor care trebuie luate în urma crizei economice", a declarat preşedintele Franţei.

Una dintre aceste măsuri e şi propunerea comună germano-franceză de a crea mecanisme de sancţionare a statelor comunitare care nu respectă pactul de stabilitate, de pildă printr-o posibilă privare de dreptul de vot. În cadrul summitului de la Bruxelles se va discuta dacă sunt necesare, în acest scop, anumite schimbări în tratatele europene existente.

Autori: Nina Werkhäuser / Alexandra Sora
Redactor: Vlad Drăghicescu

Vă mai recomandăm