Eşecul unui proiect politic

Subiectul cel mai presant după alegerile din 2008 era legea electorală. Reforma adoptată după atîtea frămîntări nu îşi atinsese obiectivele şi provocase anomalii grave în distribuirea mandatelor. Dar astăzi e puţin probabil ca subiectul să fie reluat în aceeaşi termeni, deoarece nici un partid nu mai îndrăzneşte să parieze pe sistemul majoritar. Cu toate că PDL a scăzut mult în preferinţele electorale, PSD a rămas pe la 30%, ceea ce înseamnă că, în ciuda unei ambianţe publice accidentate, scena politică nu s-a modificat în mod spectaculos. A cîştigat mult PNL, dar nu suficient încît să preia ambiţiile hegemonice ale democrat-liberalilor. În aceste împrejurări nimeni nu se grăbeşte să redeschisă subiectul.

Dar admiţînd că PDL ar risca totuşi să continue reforma, e de presupus că UDMR s-ar opune. În circumstanţele politice actuale ar exista o singură variantă raţională: adoptarea unui sistem electoral mixt. O parte a Parlamentului ar fi aleasă prin vot majoritar în circumscripţii uninominale, iar cealaltă parte prin vot pe liste de partid. În felul acesta ar dispărea spaimele care au distorsionat dezbaterea în anii trecuţi şi ar îngădui un proces politic mai calm. E cert şi faptul că partidele au descoperit între timp dezavantajele votului în circumscripţii uninominale după eşecuri răsunătoare ca cel cu deputata Teo Trandafir care, încredinţată probabil de susţinerea alegătorilor ei, a votat cu ostentaţie împotriva propriului grup politic.

Dar mai înainte de a declanşa o nouă etapă a reformei electorale, partidele ar trebui să-şi anunţe cu sinceritate obiectivele. Între anii 2007 şi 2008, iniţiatorii reformei au minţit declarînd că aspiră la resurecţia morală a clasei politice, în timp ce, în spatele uşilor închise proiectau cu rigla şi compasul marele partid de centru dreapta. Or, tipul acesta de minciună a deturnat dezbaterea, a proliferat argumentele false şi a împiedicat publicul larg să înţeleagă ce se petrece cu adevărat. În campania electorală de anul trecut preşedintele Traian Băsescu a recurs la acelaşi tip de minciună, prezentînd „reforma statului“ ca pe un mare progres în planul echităţii sociale şi trecînd sub tăcere adevăratele scopuri şi costuri ale reformei. Iar urmarea este că societatea, surprinsă de noua turnură a faptelor, s-a opus planului de austeritate cu înverşunare. Minciuna bine intenţionată nu pare a fi mereu o tactică bună.

Modificarea Constituţiei este însă şi mai dificilă decît reforma electorală. Dacă teoretic majoritatea guvernamentală actuală ar putea întruni împreună cu PNL 2/3 din voturi, practic acest lucru este improbabil. De altfel Crin Antonescu, după o lungă perioadă de reticenţă faţă de PSD, a anunţat că doreşte să creeze împreună cu Victor Ponta o platformă comună pentru o "guvernare de avarie".

Dacă facem un bilanţ rapid al marilor obiective care au fost anunţate (reforma electorală şi a sistemului politic, modificarea Constituţiei, dar şi combaterea corupţiei) putem trage concluzia că, din 2005 încoace, politica românească merge din eşec în eşec şi probabil că responsabilii politici ar trebui să-şi ia un răgaz de reflecţie şi să tragă de aici consecinţele necesare.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz