1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

După dublul atentat din Beirut: teamă şi prudenţă

Războiul civil din Siria a ajuns, odată cu dublul atentat de la Beirut, în Liban. Hezbollahul şi Iranul caută să evite o escaladare a situaţia. Cel puţin pentru moment.

De câte ori regimul sirian are nevoie de ajutoare, acestea vin dinspre Liban, sub forma unor grupuri de luptători antrenaţi în taberele Hezbollahului, gruparea şiită susţinută de Iran. În zilele din urmă, poziţii importante în jurul unor mari oraşe cum ar fi Damascul şi Aleppo, controlate de rebeli, au fost recucerite de către trupele guvernamentale susţinute de militanţi şiiţi. Tot dinspre Liban vin şi întăririle opoziţiei sunite - doar că, în acest caz, susţinătorii nu sunt la fel de bine organizaţi şi pregătiţi.

Criza siriană este, aşadar, cât se poate de acasă într-un Liban în care doar amintirea celor 15 ani de război civil (1975-1990) a favorizat prudenţa şi a făcut ca ţara să nu se aprindă, iarăşi, crede Bente Scheller, coordonatoarea Fundaţiei Heinrich-Böll din Beirut. Dublul atentat de marţi (19.11.2013), având ca ţintă ambasada iraniană, i-a determinat pe politicienii de la Beirut să iasă la rampă şi să vorbească deschis. Premierul în exerciţiu, Nadjib Mikati, a calificat ca "inaccptabilă" încercarea de a transforma Libanul în "scena pe care se transmit mesaje politice între părţi".

Coaliţia partidelor sunite "14 martie" a vorbit, într-o luare de poziţie, despre preţul plătit de Liban pentru amestecul explicit al Iranului în Siria de partea regimului de la Damasc. De altfel, dublul atentat de la Beirut a şi fost revendicat de o grupare extremistă sunită, apropiată reţelei al-Qaeda, Brigada Abdallah Assam. Iar pe Twitter au fost transmise, în ultimele 48 de ore, o serie de ameninţări cu noi atentate, în cazul în care miliţiile şiite Hezbollah nu se retrag din Siria.

De când, din luna mai a acestui an, a devenit clar că gruparea şiită susţine Damascul se tot vorbeşte despre riscul izbucnirii unui conflict armat religios între cele două mari tabere musulmane, şiiţii şi suniţii. De o parte stau Iranul, Hezbollahul şi regimul alawit din Siria, de cealaltă Arabia Saudită, Qatarul şi Turcia. Diferenţele au tot existat de-a lungul vremii dar s-a văzut că a fost tot timpul loc de coexistenţă între suniţi şi şiiţi, comentează Bente Scheller, adăugând că starea conflictuală este mai degrabă rezultatul unui joc de putere în care îşi încoardă muşchii Arabia Saudită şi Iranul, de prin 1979, de când la Teheran s-a instalat un regim religios militant.

Pe lângă Hezbollah, mişcare fondată în 1982 ca exportator al revoluţiei islamice, Iranul teocrat s-a mai bazat în deceniile din urmă pe Siria, inclusiv în timpul războiului cu Irakul (1980-1988). E de înţeles de ce Teheranul susţine regimul de la Damasc, plasându-se, astfel, în război indirect cu Arabia Saudită, care susţine opoziţia siriană. Şi nici Hezbollahul nu şi-ar dori ca opoziţia să încalece regimul, în Siria, caz în care miliţia pro-iraniană s-ar trezi izolată într-o mare sunită, la care se adaugă, la sud, Israelul. Către care, de altfel, au şi arătat cu degetul, în contextul dublului atentat, atât Teheranul cât şi Hezbollahul, ignorând mesajele Brigăzii Abdallah-Assam. Analistul politic israelian Meir Javedanfar este de părere că Teheranul are o problemă în a accepta că are un nou duşman. Iar Walter Posch, care studiază islamul în cadrul fundaţiei berlineze Wissenschaft und Politik (SWP), consideră declaraţiile iraniene ca fiind mai degrabă tactice: ar fi imprudent să acuze deschis Arabia Saudită, ţară cu care încearcă să îşi îmbunătăţească relaţiile. Iranul, ca şi Hezbollahul, conchide Bente Scheller, nu au nici un interes în extinderea conflictului. Siria le este de ajuns.