1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Duşmanul invizibil al Uniunii Europene

Într-un interviu publicat pe pagina web a Parlamentului European, deputatul european, Evangelia Tzampazi, se referă la tulburările de sănătate mentală din UE.

default

Evangelia Tzampazi, eurodeputat grec

Acestea reprezintă una dintre problemele sociale importante, dar ignorate la nivel european.

Pregătind un raport pe acest subiect, Evangelia Tzampazi avertizează în special asupra depresiei, pe care o numeşte “ duşmanul invizibil al Uniunii Europene” şi apreciază eficienţa programelor de educare şi depistare timpurie a acestei boli.

Stigmatizarea – factor agravant

În prezent, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, depresia este a doua boală ca frecvenţă în Europa, după bolile cardiace.

Conform aceloraşi statistici, prevalenţa acestei boli este de 15%, prin urmare, peste două milioane de români vor suferi la un moment dat, în timpul vieţii, de depresie. Însă doar un sfert dintre ei vor beneficia de tratament. Ceilalţi nu vor cere niciodată ajutorul unui specialist. Din ruşine şi din teama de a nu fi stigmatizaţi.

Tristeţe sau depresie?

O confuzie frecventă se face între tristeţe şi stările depresive. Tristeţea dispare instantaneu, atunci când dispare şi evenimentul care a cauzat-o.

Nu este şi cazul depresiei, pentru că depresia este o boală, nu o slăbiciune de caracter. Depresia are la bază tulburări neurochimice. Prin urmare, nimănui nu trebuie să-i fie ruşine dacă suferă de depresie. Este ca şi când ţi-ar fi ruşine pentru că ai diabet.

Depresia se vindecă!

În plus, depresia se vindecă! Beneficiind de suportul apropiaţilor, de tratamentul antidepresiv prescris de specialist şi de psihoterapie, peste jumătate dintre persoanele cu depresie îşi revin în mai puţin de un an. Ameliorarea apare după doar 10 zile de tratament administrat corect. Iar tratamentul pentru depresie nu este “pe viaţă”.

Medicaţia antidepresivă este compatibilă cu o viaţă normală. Nu este vorba de tranchilizante şi nici nu te transformă într-un zombie. Nu dă dependenţă dar, atenţie, tratamentul antidepresiv nu se întrerupe la dispariţia simptomelor, ci doar la indicaţia terapeutului.

Norii prevestitori

Cu cât este identificată mai timpuriu şi cu cât este solicitat mai repede ajutorul unui specialist, cu atât depresia se vindecă mai uşor. De aceea este foarte important ca semnele prevestitoare ale depresiei să fie recunoscute.

Aşadar, dacă unul dintre apropiaţii dumneavoastră are insomnii, a devenit irascibil, şi-a pierdut speranţa şi plăcerea pentru lucrurile dragi, are dureri de cap sau ameţeli, atunci este posibil să sufere de depresie.

Voinţa nu îl poate ajuta să se vindece. Ajutaţi-l dumneavoastră, cerând impreună sfatul unui specialist.