1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Info Germania

Duşmanul de clasă din sufragerie

În RDG mijloacele de informare erau controlate şi manipulate. Jurnaliştii occidentali reprezentau o ameninţare pentru sistemul socialist. Pe bună dreptate? Ce rol a jucat presa în căderea Zidului Berlinului?

Siegbert Schefke filmează distrugerea oraşelor în RDG-ul anului 1980

Filmând la cererea Vestului

Era, de fapt, o poveste frumoasă. La mijlocul anilor 80, o familie din Hessa, intenţionează să treacă graniţa în RDG. „ Sunteţi şomer?”, întreabă neîncrezător grănicerul. Nu, vrem să ne mutăm în RDG şi să deschidem un local. Ulrich Schwarz râde şi astăzi de cele petrecute atunci. Fostul corespondent est-german al publicaţiei "Der Spiegel" a relatat atunci despre familia din vest care a dorit să se stabilească în est. La scurt timp după publicarea articolului, a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe din RDG.

Fostul corespondent al Spiegel în RDG, Ulrich Schwarz, cu panoul biroului din RDG

Lui Ulrich Schwarz i s-a permis afişarea panoului cu numele redacţiei, doar în culoarul interior al casei

" Acolo mi s-a spus că nu aveam aprobare de acces. Iar eu le-am spus să îmi dea o atenţionare şi vom publica în Spiegel faptul că un corespondent, care a scris o poveste pozitivă despre RDG a fost atenţionat. Atunci au renunţat.” " Der Spiegel" şi RDG nu au făcut casă bună. Revista cu caracter politic a fost interzisă în Germania comunistă între 1976 şi 1985, iar Partidul Socialist Unit (PSUG-SED) a decis închiderea redacţiei din Berlinul de Est, după ce publicase o scrisoare critică a unui grup de dizidenţi din interiorul partidului. La lucru în teritoriul duşmanului

" Pentru jurnaliştii străini, RDG era închisă precum o stridie", spune Schwarz. " Locuinţa şi biroul pline de microfoane, se înregistrau discuţii întregi, chiar cele din sufrageria, unde primeam musafiri. Mereu când treceam graniţa din Berlinul de Vest prin Heinrichstraße, îmi spuneam: acum ai ajuns în teritoriul duşmanului." După modelul de control şi manipulare aplicat propriilor mijloace de informare, PSUG şi Stasi vroiau să îi ţină în şah şi pe ziariştii occidentali.

Jochen Staadt în biroul său de la Universitatea Liberă din Berlin

Jochen Staadt a cercetat implicarea Stasi în controlul mijloacelor de informare

Primii corespondenţi vestici au primit acreditările în RDG în 1973. Erau obligaţi să anunţe orice călătorie în afara Berlinului de Est, cu 24 de ore înainte, şi să informeze Ministerul Afacerilor Externe despre orice articol publicat sau difuzat. Fiecare corespondent de presă avea un dosar secret la Ministerul pentru Siguranţa Statului şi era înconjurat de o reţea de informatori. " Toţi partenerii oficiali de contact erau fie membri de partid, fie agenţi Stasi sub acoperire. Pentru fiecare corespondent acreditat existau 15 până la 20 de persoane pentru supraveghere”, spune Jochen Staadt, de la Institutul de cercetare al „Statului-SED”, din cadrul Universităţii Libere din Berlin. Extrem de periculoşi erau consideraţi angajaţii posturilor de radio şi televiziune.

Imobile decăzute în Potsdam, anul 1987

Din 1973, oficial, era interzisă vizionarea programelor televiziunii vest-germane, în spaţii publice. În particular însă vizionarea era tolerată şi televiziunea scotea la iveală, ceea ce RDG-ul vroia să ascundă: distrugerea mediului înconjurător de exemplu sau decăderea oraşelor.

Jurnalişti undercover

Stasi îl observă pe Siegbert Schefke (dreapta) în 1988

Stasi îl observă pe Siegbert Schefke (dreapta) în 1988

Informaţii şi materiale despre teme sensibile erau furnizate, printre alţii, de Siegbert Schefke şi Aram Radomski. Ambii erau tineri, aveau aproape 30 de ani şi duceau un război cu regimul. La mijlocul anilor ´80, au început să furnizeze informaţii jurnaliştilor occidentali şi să filmeze ceea ce ziariştii nu puteau filma.

Aşa s-a întâmplat şi la 9 octombrie 1989, la Leipzig, când cei doi au escaladat acoperişul unei biserici pentru a filma, pe ascuns, demonstraţiile a peste 70.000 de est-germani împotriva Partidului Socialist Unit (PSUG).

Militantul pentru drepturile omului Aram Radomski cu apartul de fotografiat

Aram Radomski lucra, sub acoperire, pentru presa vest-germană

Imaginile au fost predate corespondentului "Spiegel", Ulrich Schwarz, care le-a adus în Vest. A doua zi, cetăţenii est-germani urmăreau la Telejurnalul vestic adevăratele dimensiuni ale manifestaţiei, şi nu pe cei 500 de beţivi care vandalizaseră zona de centură a Leipzigului, după cum informaseră mediile comuniste.

" Am putut prezenta adevărata faţă a evenimentelor de la Leipzig, ceea ce a fost cu siguranţă o scânteie pentru alte proteste din RDG, dar şi aici suntem, cred, doar o pietricică în mozaicul care stă la baza unui asemenea proces”, spune astăzi Aram Radomski.

Emigrare prin televizor

Jochen Staadt de la Institutul de Cercetare a "Statului-SED" este convins, că, pe lângă contactele personale din vest şi numărul mare de emigranţi, şi radio-televiziunea occidentală au mai bătut un cui în sicriul guvernului comunist. " Prezenţa constantă a celeilalte lumi, pe care cetăţenii ce nu puteau părăsi ţara şi-o construiau contracarând propaganda presei comuniste, este unul din motivele pentru care s-a ajuns la evenimentele anului 1989”.

Jurnalistul Harald Händel la Berlin

Harald Händel a fost jurnalist în RDG

Presa din RDG a influenţat, indirect, căderea Zidului, pentru că nu a informat despre aspectele care-i interesau cu adevărat pe oameni. " Relatările din Vest, urmărite în Est, au încurajat masele, care au văzut ce pot schimba, observând, totodată, limitele acelui sistem”, spune Harald Händel, care în anii 80, fiind tânăr redactor la televiziunea RDG-istă, nu visa decât să devină corespondent extern, cât mai departe de regim. „ Cine ar fi crezut atunci, că va exista această revoluţie paşnică? Cred că ea nu ar fi avut loc fără relatările despre ceea ce se întâmpla şi fără ignorarea evenimentelor de către presa comunistă est-germană”.