1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dresorul şi tigrii

O analiză publicată de Insomar, la sfârşitul lunii trecute, produce o constatare aparent surprinzătoare. Cele mai multe persoane cred că instituţia care ar trebui să deţină cea mai mare putere în România este Parlamentul

default

BICIUL PUTERII

Cei care văd Administraţia Prezidenţială în rolul de pol al puterii sunt cu zece procente mai puţini decât susţinătorii unei democraţii parlamentare. La capătul a doi ani de culpabilizare a membrilor parlamentului şi, de fapt, a întregii clase politice, Traian Băsescu joacă astăzi rolul unui dresor de politicieni, singurul capabil să ţină sub control această haită de tigri. S-ar părea însă că majoritatea spectatorilor doreşte ca biciul puterii să stea nu în mâna dresorului, ci la îndemâna tigrilor politici.

PĂTAŢI ŞI INVIZIBILI

Să se datoreze această reinvestire cu autoritate a Parlamentului doar efectului responsabilizator al primelor alegeri uninominale? Greu de crezut. De altfel, lista candidaţilor cu probleme penale publicată, înainte de alegerile din toamna trecută, de „Coaliţia pentru un Parlament Curat” conţinea 19 politicieni. Dintre aceştia, 12 sunt astăzi parlamentari. Un număr care exprimă nu lipsa de interes a electorilor pentru astfel de informaţii, cât deficienţa comunicării către marele public a unor astfel de liste.

De pe aceste liste negre, numele lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea sunt cele mai intens mediatizate. Dar câte investigaţii sau emisiuni bazate pe informaţie (nu pe pălăvrăgeli sterile) au difuzat televiziunile româneşti despre Trifon Belencurencu, Petre Daea, Eugen Bădălan sau Ion Stan? Toţi aceştia fac parte, astăzi, din acea instituţie care, conform barometrului Insomar, ar trebui să deţină cea mai mare putere în România.

TIGRII CARE TREC STICLA

În lumea politică din România se ştie că notorietatea se câştigă „pe sticlă”. Televiziunile sunt principalul mijloc de informare a unei mari părţi din populaţie. Dar politicienii nu confundă notorietatea cu autoritatea. Cei mai mulţi ştiu că autoritatea este mai de preţ şi că ea se câştigă în culisele partidelor, nu pe micul ecran. Invitaţii permanenţi ai televiziunilor româneşti nu sunt neapărat cei mai puternici politicieni ai momentului, ci doar cei mai celebri. Astfel că, alegătorul român este confruntat zilnic cu imaginea actorilor de pe scena politică, puternicii regizori fiind păsări rare în studiourile de televiziune.

Această strategie, simplă dar eficace, oferă Parlamentului imaginea necesară construirii unei poziţii de autoritate. Clasa politică îi arată publicului pe cei mai jucăuşi şi simpatici tigrii (care „trec sticla”), nu pe aceia cu dinţii mânjiţi de sânge. Şi asta cu ajutorul nemijlocit al televiziunilor, pentru care politica nu mai reprezintă demult ştiinţa de a guverna cetatea, ci doar un rezervor de pâine şi circ. Este limpede că Parlamentul trebuie să fie, conform Constituţiei, acea instituţie care să susţină verticalitatea democraţiei româneşti. Deocamdată însă, Parlamentul îşi vopseşte cu succes gardul. Înăuntru...?