1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Drepturile refugiaţilor şi armele Europei

În timp ce teroriştii continuă să asasineze pe bandă rulantă, Europa face eforturi de a se coordona spre a soluţiona problema celor ce fug de ei în vest. UE are nevoie, între altele, de revizuirea instrumentelor ei.

Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, la Paris

Ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, la Paris

Miniştrii de interne ai Germaniei, Franţei şi Marii Britanii s-au pus de acord. În timpul reverberării emoţiilor iscate de împuşcarea, aparent accidentală, a unui refugiat adolescent în Grecia, tustrei demnitarii vest-europeni au cerut duminică să se convoace o reuniune a tuturor omologilor lor din UE.

Concomitent, reacţia viscerală de intoleranţă faţă de masele de disperaţi, echivalate abuziv de substanţiale segmente ale opiniei publice europene cu teroriştii islamişti, continuă să fie alăturea cu drumul, chiar dacă problema absorbirii nou-veniţilor e, cu siguranţă, extrem de spinoasă.

Potrivit „Observatorului sirian pentru drepturile omului”, o organizaţie britanică, Statul Islamic procedează lunar la aproape o sută de execuţii. Asasinaţi sunt, în proporţie de o treime, civili, femei, copii, bărbaţi tineri şi bătrâni. Teroriştii îşi ucid cu plăcere şi propriii militanţi, dacă le devin suspecţi. Apoi, jihadiştii autoproclamatului califat îi omoară pe capete, nu în ultimul rând prin răstigniri, decapitări, aruncări de pe acoperiş, nu doar pe loialiştii dictatorului Bashar al Assad, ci şi pe creştini, kurzi, prezumtivi „vrăjitori”, presupuşi „idolatri”, homosexuali ori adepţi, reali sau închipuiţi, ai coaliţiei anti-SI, conduse de americani.

Nu altfel procedează – şi nu de azi de ieri -, tot felul de alte grupări teroriste islamiste, din Nigeria şi Somalia, până în Afganistan. Nu e de mirare că mase mari de oameni s-au pus în mişcare spre a scăpa de această urgie. E vorba, nota bene, de oameni, iar nu de dăunători, cum i-ar fi calificat naziştii, aliaţii lor fascişti, legionari şi antonescieni ori comuniştii şi emulii lor de azi. A-i trata pe toţi ca şi cum ar fi terorişti este, indiscutabil, un abuz. În termenii dreptului internaţional, mulţi din aceşti oameni au realmente dreptul de a solicita şi primi azil.

Dacă nu vrea să-şi abandoneze valorile, sinucigându-se, Europa are nevoie deci, pe de o parte, de o acţiune concertată şi de solidaritatea reclamată, între alţii, de ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, iar pe de alta, de un dram de minte şi de soluţii neortodoxe. Edificarea de ziduri şi garduri la graniţe, preconizată bunăoară de Ungaria lui Orban, nu face parte dintre măsurile care corespund valorilor europene, chiar dacă afluxul de refugiaţi trecând frontierele constituie o violare a suveranităţii naţionale. Totuşi, în termenii dreptului internaţional, drepturile individuale ale refugiaţilor sunt prioritare faţă de cele ale statelor naţionale.

Pe de altă parte, nu e clar de ce europenii nu se activează, în baza aceloraşi prevederi ale dreptului internaţional, spre a-i atenţiona pe tiranii care au comis crima de a pune în mişcare aceste mase de refugiaţi că sunt pasibili de pedepse în faţa unor curţi internaţionale. O astfel de ameninţare ar mai putea eventual tempera întrucâtva zelul crudelor campanii de represiune din lumea a treia, sugera recent o expertă la Deutschlandfunk, postul naţional de radio german.

Simultan ar trebui ca, împreună cu SUA, UE să abordeze net mai dinamic decât până acum acele ţări şi regiuni care, lăsate de izbelişte, au devenit în Africa şi Asia bastioane ale terorismului islamist. Tolerarea lor mi se pare inadmisibilă, inclusiv din unghiul preţului piperat al obstinatului refuz al Occidentului de a se angaja militar.

În fine, democraţiile liberale occidentale ar face bine să le explice persuasiv est-europenilor că beneficiul libertăţii în structuri euro-atlantice nu e o cale cu sens unic.

Nu puţini români s-au bucurat decenii la rând de şansa de a scăpa de tirania comunistă, de regimul postcomunist al mineriadelor comandate şi de sărăcia lucie provocată de corupţie şi incompetenţă, primind azil ori drept de şedere când au izbutit să se refugieze în occident. A reacţiona acum cu urlete de teroare, cu idiosincrazii rasiste, xenofobe şi islamofobe, la un val de refugiaţi, ce-i drept deloc neglijabil, dar maniabil pentru un continent întreg şi liber şi prosper, pare, deopotrivă, contraproductiv, absurd şi imoral.