1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Drepturile omului în loc de diplomaţie panda

Liu Xiaobo, laureat al premiului Nobel pentru pace, este grav bolnav şi va fi tratat de către medici străini în China. Înaintea vizitei preşedintelui Xi Jinping la Berlin, apelurile către Angela Merkel se înmulţiseră.

default

De-a lungul perioadei de detenţie mulţi activişti au cerut eliberarea lui Liu Xiaobo

Înaintea summitului G20 de la Hamburg, cancelara Angela Merkel l-a invitat la discuţii pe teme politice, în capitala Germaniei, pe preşedintele chinez Xi Jinping. Organizaţia Amnesty International i-a solicitat şefei executivului de la Berlin să intervină în favoarea lui Liu Xiaobo, laureat al premiului Nobel pentru pace. Acuzaţiile la adresa lui Xiaobo ar trebui retrase, iar arestul la domiciliu impus soţiei sale, Liu Xia, ar trebui anulat, a cerut organizaţia.  

Cu puţin timp înaintea vizitei degelaţiei chineze la Berlin a apărut informaţia că Liu Xiaobo, bolnav de cancer hepatic în fază terminală, va primi ajutor medical din străinătate. La cererea familiei sale, activistul pentru democraţie şi drepturile omului acum în vârstă de 61 de ani va fi examinat şi tratat de specialişti din SUA şi Germania - singurii acceptaţi de către conducerea chineză.

Pe fondul afecţiunii grave de care suferă, Liu a fost scos din închisoare de curând şi internat în spitalul universitar din Shenyang, în provincia Liaoning. Activiştii pentru drepturile omului şi mai multe ţări occidentale i-au solicitat conducerii de la Beijing să-i permită disidentului să călătorească în străinătate pentru a putea fi tratat. Cererea a fost respinsă.

China Krankenhaus, in das Liu Xiaobo eingeliefert wurde

Spitalul în care a fost internat laureatul premiului Nobel pentru pace Liu Xiaobo

Regimul de la Beijing a fost de acord numai cu prezenţa medicilor americani şi germani la clinica din Shenyang, notează ediţia online a publicaţiei "South China Morning Post" citând surse oficiale. Familiei nu i s-a acordat permisiunea să călătorească în străinătate cu bolnavul.  

Angelei Merkel i s-a cerut să se implice

La cererea DW, Ministerul federal de Externe a confirmat că Berlinul se implică şi în continuare în acest caz umanitar. "Sperăm că Liu Xiaobo va primi îngrijirile medicale necesare", menţionează ministerul. Înaintea sosirii înalţilor oficiali chinezi la Berlin, responsabila pentru drepturile omului în guvernul federal, Bärbel Kofler (SPD), îi solicitase cancelarei Angela Merkel să intervină în favoarea activistului Liu şi să abordeze deschis chestiunea (ne)respectării drepturilor omului în China.

"Din păcate există multe aspecte pentru care suntem nevoiţi să criticăm China", a declarat social-democrata Kofler în paginile publicaţiei reţelei editoriale RND. Kofler a făcut referire la cel de-al doilea val de arestări soldat cu reţinerea a aproximativ 300 de avocaţi şi apărători ai drepturilor omului din China şi la nerespectarea drepturilor minorităţilor.

Conducerea chineză se teme că, dacă i s-ar fi permis să călătorească, interesul pe care l-ar fi stârnit Liu ar fi putut tulbura armonia apropiatului summit G20, afirmă Kristin Shi Kupfer de la institutul berlinez Mercator Institute for China Studies. Liu are contacte cu mişcarea democratică "1989" şi cu bloggerii tineri. "Ştie cât de importante sunt deschiderea şi dialogul. Or, lucrul acesta îl face atât de periculos în ochii regimului." mai spune Shi Kupfer. 

Deutschland | Pandas Meng Meng und Jiao Qing landen in Berlin

Meng Meng, unul dintre ursuleţii panda aduşi din China la grădina zoologică din Berlin

În 2009 Liu Xiaobo a fost condamnat sub acuzaţia de subminare a puterii de stat la 11 ani de închisoare. Un an mai târziu, scriitorului şi activistului pentru drepturile omului i-a fost decernat premiul Nobel pentru pace, în absenţă. Soţia sa, Liu Xia, se află în arest la domiciliu din 2010. 

În opinia organizaţiei Amnesty International, prin vizita sa la Berlin, mai exact prin prezentarea perechii de ursuleţi panda găzduiţi acum de grădina zoologică din capitala Germaniei, preşedintele Xi ar urmări numai să câştige "simpatie diplomatică". Sinologul Dirk Pleiter susţine, însă, că este nevoie de mai mult decât de "diplomaţie panda".

La rândul său, organizaţia "Reporteri fără frontiere" i-a cerut cancelarei Angela Merkel să aducă în discuţia cu preşedintele Chinei şi situaţia delicată a criticilor regimului de la Beijing. "Cel puţin 103 jurnalişti profesionişti au fost trimişi la închisoare", explică "Jurnalişti fără frontiere". Iar Iniţiativa pentru Tibet menţionează mai ales presiunile exercitate asupra libertăţii de opinie şi a celei religioase în estul Tibetului.

Autor: dw/dpa / CS