1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Drepturile nelimitate ale refugiaților: ”o absurditate pe catalige”?

Criza refugiaților ne arată că retorica despre drepturile omului nu doar că nu reușește să ofere condiții nediscriminatorii pentru noii sosiți, ci riscă să limiteze drepturile celorlalți.

Criza refugiaților își arată efectele politice. Potrivit unui sondaj de opinie comandat de revista Focus, 39,9% dintre germani sunt de părere ca Angela Merkel trebuie să demisioneze din cauza politicii sale față de imigrație, 45,2% susțin că demisia nu ar fi necesară, iar 14,9% nu se pronunță. Criticii cancelarei sunt cei mai numeroși printre simpatizantii AfD (Alternativa pentru Germania) - 64,6%, Die Linke (Stânga) – 45,4%, FDP (Liberali) - 44%, SPD (social-democrați) – 41,3% și ecologiști -30,2%. În schimb, numai 26,6% dintre alegătorii CDU/CSU se pronunță pentru demisia cancelarei. Prin urmare, 40% la 45,2%, reprezintă raportul dintre adversarii și susținătorii Angelei Merkel.

În parlament, șefa guvernului federal se bucură de un sprijin mult mai consistent, care o ferește pe moment de emoții, dar ambianța publică îi este din ce în ce mai nefavorabilă. Iar pe măsură ce trece timpul și ies la iveală tot mai multe decizii politice scandaloase, criticile se întețesc la rândul lor. De exemplu, cotidianul de mare tiraj Bild a publicat vineri un document datând din octombrie 2015 care arată că poliția din Kiel ar fi primit instrucțiuni să treacă cu vederea infracțiunile minore ale refugiaților, cum ar fi furtul din magazine. (http://www.bild.de/bild-plus/politik/inland/polizei/so-kapitulieren-die-beamten-vor-der-fluechtlings-kriminalitaet-44327348,var=a,view=conversionToLogin.bild.html). Prin urmare, conduita poliției din Köln cu privire la noaptea Anului Nou pare să nu fi fost o neglijență întâmplătoare, ci urmarea unor directive politice de la nivel înalt.

Dar problema nu este doar una germană. Fie că acceptă sau nu cote de refugiați (subiectul a fost lăsat deocamdată deoparte), celelalte țări europene au în fața lor aceeași dilemă. Dacă acceptă că Drepturile Omului sunt standardul obligatoriu al oricărei conduite legale, atunci ar trebui să-și deschidă larg frontierele și să facă tot ce le stă în putință pentru a asigura un nivel decent de viață pentru noii sosiți. Cu alte cuvinte, ar trebui să facă întocmai ca Angela Merkel, refuzând nu doar închiderea frontierelor ca Ungaria, ci și instituirea unor limite anuale ca Austria sau Suedia. În Germania se aduce în discuție un pseudo-argument utilitar, acela al crizei forței de muncă și al declinului demografic, dar, dacă ar fi așa, guvenrul federal ar trebui să stabilească limite cantitative clare pentru emigranți. România a fost ferită de tensiunile inerente unor asemenea evenimente, dar în calitate de țară UE și aspirantă la Schengen ar fi util să-și pună și ea exact aceleași probleme în același timp cu ceilalți. Căci nu se știe niciodată.

Drepturile Omnului, prin care se înțeleg norme care au prioritate în fața legilor și politicilor statale, ar pretinde Europei o deschidere nelimitată, căci distincția dintre refugiați și emigranți economici este de cele mai multe ori imposibil de făcut, fiind supusă arbitrariului. Dacă, așa cum spunea Thomas Jefferson, drepturile inalienabile ale omului sunt ”Viața, Libertatea și Căutarea Fericirii”, atunci distincția dintre sirieni și irakieni, libieni, egipteni sau somalezi e imposibil de făcut și trădează un compromis politic. Așa cum nu mai trebuie demonstrat, respectarea standardelor clamate este imposibilă. În primul rând au fost operate distincții între țările ”sigure” și cele ”nesigure” care nu au adesea decât o legătură incertă cu situația personală a emigranților, iar, în al doilea rând, deschiderea nelimitată se arată de pe acum imposibil de susținut chiar și pentru țările cele mai bogate.

Prin urmare nu ar strica ca Europa să se întoarcă puțin înapoi și să redescopere toate sursele intelectuale ale liberalismului pe care îl profesează. Jeremy Bentham, bunăoară, exponent al unui filon major al gândirii politice liberale, era un mare adversar al drepturilor naturale și, implicit, al sistemului de norme intitulat Drepturile Omului. În opinia lui Bentham, drepturile naturale ale omului nu ar fi decât ”o absurditate cățărată pe catalige”, o retorică goală și infatuată. De ce? Argumentația este mai actuală decât oricând: pentru că niciun stat și nicio altfel de putere nu au capacitatea de garanta tuturor oamenilor dreptul la viață, la libertate și la căutarea fericirii, nereușind cel mult decât să le proclame ca ideal. Dar poți întemeia o politică pe un ideal intangibil, fără să te complaci în pură ficțiune sau minciună? Occidentul reclamă abuzurile criminale din Iran, Arabia Saudită sau China, dar din motive ușor de înțeles sfârșește mereu prin a le trece cu vederea. Iar între timp gânditori cam pripiți ne abat atenția de la acest eșec, anunțând că victoria liberalismului occidental este ca și împlinită și că istoria a luat sfârșit.

Jeremy Bentham propunea în schimb altceva, și anume un drept care derivă exclusiv din lege (sau dreptul pozitiv) și care să poată fi cu adevărat respectat. În opinia sa nu ar putea exista niciun drept care să preceadă legea sau care să fie în afara ei. Bentham era, în termenii lumii de azi, un umanist și un progresist, și nu poate fi bănuit că ar fi pledat în favoarea egoismului, dar pretindea în schimb ca standardele afișate să fie realiste și îndeplinite întocmai. În plus gândirea sa oferă o garanție mai bună pentru domnia legii, pe care patosul ”human rights” o poate relativiza. Să ignori, așa cum am văzut, micile sau mai marile infracțiuni din compasiune pentru făptași e o cale asigură pentru a distruge sistemul legal.

Prin urmare chiar dacă utilitarismul lui Bentham nu este nici el aplicabil până la capăt, gândirea sa bine înfiptă în pământ ar putea fi un medicament pentru Europa de astăzi. Criza refugiaților ne arată tot mai clar că retorica infatuată despre drepturile omului nu doar că nu reușete să ofere garanții reale și cu adevărat nediscriminatorii pentru noii sosiți, dar că riscă să limiteze drepturile celorlalți.