1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dreapta prezidenţială între căinţă şi utopie

Dacă în trecut exponenţii reformelor dure vorbeau cu dispreţ despre ”asistaţi” astăzi, după înfrângerea electorală, îşi propun să elimine cauzele inegalităţilor sociale.

Nu se ştie dacă Mişcarea Populară se va putea transforma într-un competitor politic puternic. Precedentele sunt mai curând descurajante. Cu toate acestea lansarea unei schiţe de program politic merită să fie semnalată măcar pentru câteva propoziţii care exprimă un relativ progres. ”Dreapta” românească sau mai exact dreapta prezidenţială a lăsat un gust amar prin incapacitatea ei de a vorbi despre problematica socială (sărăcie, şomaj, inegalitate, şamd) altfel decât în termeni dispreţuitori, de superioritate arogantă. Nu are sens să reluăm exemple deja bine cunoscute, căci autorii acelor declaraţii şi comentarii vor fi înţeles între timp că au greşit. În orice caz, propunerea de program politic pe care o face fundaţia Mişcarea Populară exprimă cu limpezime o formă de căinţă: ”Credem că cei puternici trebuie să-i ajute şi să-i ocrotească pe cei slabi” Este într-adevăr un reviriment. Faptul că cei care făceau apologia omului puternic aflat în război nevăzut cu ”asistaţii” vorbesc astăzi despre ocrotirea celor slabi este o transformare remarcabilă. De aici se poate vedea că înfrângerea are şi părţile ei bune şi că niciun politician nu ar trebui să se mai agaţe cu disperare de putere, căci opoziţia poate fi o importantă sursă de regenerare.

Mişcarea populară propune, de data acesta, o dreaptă reprezentată de ”oameni puternici şi liberi” (elite), care să manifeste totodată un sentiment de responsabilitate pentru întreaga societate. Este un punct de plecare mai rezonabil. Totuşi ne putem întreba dacă autorii acestui manifest al dreptei au înţeles bine ce au scris, căci câteva rânduri mai jos, tot ei spun că ”prima noastră obligaţie este să eliminăm cauzele inegalităţilor şi ale sărăciei”. Nu discutăm cât de bună este această idee, ci arătăm numai că ea este scoasă din patrimoniul stângii. Dacă militanţii Mişcării Populare cred în ”construcţia ţării prin oameni puternici şi liberi”, dacă ei cred totodată în ”exercitarea libertăţii individuale” atunci este ilogic să-şi propună ”eliminarea cauzelor inegalităţii.” Aceasta este misiunea esenţială a stângii politice. Nu poţi să te declari reprezentantul celor ”puternici” şi totodată să militezi pentru dispariţia acestora în masa unei societăţi egalitare. Este firesc ca dreapta să caute la rândul ei să elimine sărăcia în formele ei umilitoare, să manifeste compasiune şi să accepte că sărăcia radicală a celor din jur delegitimează bogăţia, să combată decalajele excesive, dar să-şi propună ca obiectiv eliminarea cauzelor însele ale inegalităţii, sună a impostură.

Nu putem trece cu vederea nici faptul că se vorbeşte despre cauzele inegalităţii sociale ca şi cum ele ar fi bine cunoscute şi nimeni nu ar avea vreo îndoială cu privire la adevărata lor natură. Or, stânga şi dreapta se deosebesc nu doar prin tratamentul inegalităţilor, dar în primul rând prin explicaţiile pe care le dau acestor deosebiri.

Sau poate că autorii proiectului manifestă credinţa că şi capitalismul va duce încetul cu încetul la societatea fără clase, (comunistă) într-o versiune reînnoită a vechii teorii a convergenţei sistemelor. În orice caz, viziunea despre societate a Mişcării Populare este puţin derutantă. Se mai arată la un moment dat în titlul unei secţiuni că ”valorile noastre izvorăsc din tradiţiile creştinismului şi ale iluminismului”, dar ulterior nu mai există nicio trimitere la creştinism. De fapt, titlul sugerează că autorii manifestului nici nu se referă la valorile creştine, ci pur şi simplu la morala societăţii ”ieşite din religie” (M. Gauchet) şi care în ordine istorică se trage desigur din preceptele vieţii creştine. În aceste condiţii ne putem întreba ce rost mai are trimiterea din titlu şi dacă nu are cumva scopul de a oferi un parfum înşelător de conservatorism.

Aşadar Mişcarea Populară se aşează într-un soi de centru liberal cu nuanţe contrastante de socialism şi pseudo-conservatorism. Pare de fapt un eclectism asumat căci la un moment dat întâlnim şi această declaraţie lămuritoare: ”Credem că doctrinele actuale sunt epuizate în principal pentru că nu au dus la o bună guvernanţă în mod sustenabil. Partidele au eşuat să convingă pentru că s-au raportat la doctrine, nu la realitate.”

Este un enunţ uimitor căci toată lumea părea încredinţată că partidele româneşti nu doar că nu s-au raportat la doctrine, dar că le-au ignorat întotdeauna recurgând la improvizaţii. Dacă a lipsit ceva în politica românească (în afară de morală) au fost tocmai reperele teoretice clare.