1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dreapta nu se uneşte, se multiplică!

”Tentativele de unificare sau de federalizare a dreptei politice par să aibă, deocamdată, efectul contrar: dintr-un singur partid ar putea rezulta chiar trei: PDL, Noua Republică și Inițiativa MRU.”

default

Mihai Răzvan Ungureanu

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat că demisionează din PNL şi înfiinţează o asociaţie pe care o va numi ”Iniţiativa civică de centru-drepata”. Au apărut imediat şi câteva reacţii.

Deputatul european Cristian Preda şi-a declarat fără rezerve adeziunea: ”Eu sunt alături de Mihai Răzvan Ungureanu şi mă consider parte a iniţiativei sale”. În schimb, prim-vicepreşedintele PDL , Teodor Baconschi, a avut o reacţie complet diferită, chiar dacă a exprimat, în aparenţă, susţinere şi entuziasm: ”După ce am fost colegi la New Europe College şi la MAE, regret că nu voi fi alături de MRU şi în cadrul propriului partid”. Cristian Preda care este în ciuda notorietăţii marginal în PDL anunţase, fără să se gândească prea mult, că se înscrie în organizaţia lui Ungureanu.

Desigur că această organizaţie este doar o declaraţie de intenţie. Dar reacţiile de mai sus arată care sunt adevăratele raporturi în cadrul dreptei pro-prezidenţiale. Oamenii care deţin poziţii solide în PDL , fie prin vechimea şi autoritatea dobândită în timp, fie prin funcţia câştigată la Congres, nu pot adera, frivol, la entuziasmul apariţiei unui ONG oarecare.

Emil Boc îi arătase, de fapt, fostului premier care sunt perspectivele sale: îl invitase să candideze la primăria muncipiului Iaşi şi se arătase dezamăgit de refuzul acestuia. De aici s-a înţeles prea bine că vechiul PD nu mai acceptă privilegii şi avansări spectaculoase care scurtcircuitează traseele obişnuite ale promovării politice.

Desemnarea lui MRU ca prim ministru a semănat cu miraculoasele întâmplări ale Halimalei şi ar fi util să reţinem explicaţiile oferite de Adrian Videanu, care a pus căderea guvernului MRU pe seama democrat-liberalilor înşişi şi nu a aliaţilor neloiali.

Aşadar, ipoteza potrivit căreia lui Răzvan Mihai Ungureanu i s-ar oferi pur şi simplu conducerea PDL s-a dovedit complet greşită. De altfel, anunţul fostului premier că merge pe cont propriu nu este altceva decât expresia faptului că partidul nu înţelege să se predea primului venit.

Bun-rău, un partid este o organizaţie cu tradiţiile şi ierarhiile sale şi mai ales cu o istorie proprie a succeselor şi înfrângerilor, la care noul venit nu a participat niciodată. Discursurile, cel puţin neadecvate, pe care fostul premier le-a ţinut în faţa militanţilor PDL , au demonstrat lipsa de empatie faţă de organizaţia pe care aspiră, pesemne, să o conducă („Fiţi ungurenii mei!”).

Dar nu numai vechii militanţi au motive serioase să-l privească pe MRU cu rezerve, ci şi noii veniţi ca Teodor Baconschi. De ce ar accepta Baconschi preşedinţia lui Ungureanu?

În realitate, între cei doi există o mare asimetrie. Teodor Baconschi a reuşit să-şi creeze un profil politic distinct, să asume cu mai multă îndrăzneală teme ale creştin-democraţiei şi gândirii conservatoare, chiar dacă le-a exprimat în chipuri antipatice, a reuşit, iarăşi, să-şi facă un cerc de prieteni la Fundaţia Creştin-Democrată.

Ungureanu este, în schimb, complet lipsit de chip şi de anturaj. În ciuda declaraţiilor insistente că ar fi ”de dreapta”, el nu a pledat nicodată, în niciun fel, pentru nicio acţiune concretă. Principiile largi, aşa cum apar ele privite de la mare înălţime, nu pot fi prin ele însele o politică.

Un politician se defineşte în primul rând prin campaniile sale pentru o politică concretă, aşa cum ţărănistul Vasile Lupu se identificase odinioară cu restituirea proprietăţilor funciare sau Constantin Ticu Dumitrescu cu deschiderea arhivelor Securităţii.

Acei oameni aveau o identitate distinctă, aveau un electorat bine definit, mare sau mic, provocând adeziuni şi adversităţi stabile şi definitive. Mihai Răzvan Ungureanu ar putea revendica un anume tip de liberalism, dar dincolo de eşecul unei privatizări (Cupru Min) nu mai poate revendica nimic şi este ciudat că nici nu se grăbeşte să o facă.

În sfârşit, ar putea pretinde Ungureanu prin comparaţie cu potenţialii săi competitori o superioritate intelectuală? Cu siguranţă că nu. Aşadar care ar fi atuul său? Sondajele de opinie nu pot construi un lider şi nici măcar televiziunea nu mai poate face asta.

Am văzut în trecutul nu prea îndepărtat cum a eşuat o altă operaţiune de confecţionare a unui lider politic, în ciuda susţinerii unei mari televiziuni. E vorba de Teodor Meleşcanu, care crease cândva o alternativă la partidul condus de Ion Iliescu, dar care a eşuat lamentabil la primele alegeri.

Aşadar, PDL nu pare dispus şi nici nu are motive să se predea unui nou venit fără niciun profil politic. De aceea vom asista probabil în viitorul apropiat nu la ”unificarea dreptei”, ci mai curând la o multiplicare a dreptei într-o mulţime de formaţiuni veleitare.