1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dreapta democratică şi alegerile româneşti

Ce se va întâmpla la alegerile prezidenţiale româneşti din 2014? Ce şanse are Crin Antonescu? Şi ce soartă va avea USL?

Predicţiile electorale şi politice sunt, întotdeauna, extrem de riscante. În situaţia României, mai mult poate decât oriunde. O iritare tot mai amplă i-a cuprins pe români, a căror nemulţumire s-a exprimat de altfel în numeroase şi repetate proteste şi ieşiri în stradă.

Roşia Montană şi proaspăt descoperitul ecologism românesc nu constituie, fireşte, singurul sau principalul contencios, deşi monopolizează de multă vreme atenţia.

Iarna se anunţă grea. Alimentate de situaţia economică tot mai grea, de sporirea taxelor şi de ameninţarea permanentă cu mărirea lor, protestele ar putea să ia rapid amploare. Motiv pentru care guvernul Ponta e extrem de tentat să bage mâna până la cot în sacul bugetar pentru a distribui cadouri electorale cu mult înainte de alegerile de anul viitor.

Cadouri, evident, cât se poate de pernicioase pentru economia naţională, indiferent dacă, de teama consecinţelor politice ale nemulţumirilor, se bucură sau nu de aprobarea FMI, cea invocată de premier.

Dar canalizarea şi convertirea politică, democratic judicioasă, a nemulţumirilor întârzie să se producă. La dreapta spectrului politic domneşte în continuare dezbinarea. Se perpetuează, iată, sfada şi zâzania iscate de eşecul electoral din 2012 şi de varii orgolii, între care mai cu seamă refuzul liderului PDL de a demisiona şi de a permite astfel înnoirea şi relansarea unui partid democrat-liberal capabil să integreze alte formaţiuni mai mici.

În aceste condiţii pare imposibil să iasă la iveală şi să se propulseze în timp util un candidat unic, în stare să preia moştenirea lui Traian Băsescu. Ceea ce, alimentează speranţele discreditatului lider PNL-ist, Antonescu.

Omul derapajului antidemocratic din 2012, al atacurilor anti ANI, anti-DNA, antigermane şi antioccidentale, ca şi al alianţei cu stânga PSD-istă şi cu foşti informatori ai securităţii deveniţi magnaţi, precum Dan Voiculescu, vânează o parte a voturilor conservatoare.

În acest scop liderul PNL şi-a multiplicat vizibil, în ultimul timp, eforturile de le a semnaliza celor cu opţiuni de dreapta că ar fi, pasămite, dispus să ţină seama nu doar de interesele sale personale de a accede la funcţia supremă, ci şi de interesele lor economice.

Antonescu încearcă totodată insistent să dea impresia că s-ar afla chipurile în opoziţie, când continuă, de fapt, să se înfrupte copios din ciolanul puterii deţinut de USL-ul pe care-l conduce împreună cu Ponta.

Or, dat fiind trecutul şi bilanţul său catastrofal, atât ca lider al PNL cât şi ca demnitar, e dificil de presupus că Antonescu va izbuti realmente să obţină multe voturi la dreapta democratică a spectrului politic, chiar dacă va reuşi să încheie un târg cu actuala conducere a PDL, în frunte cu Vasile Blaga.

Nimic, de asemenea, nu pledează pentru menţinerea intactă a alianţei dintre PSD şi PNL. USL s-ar fi dezintegrat oricum, de mult, dacă Băsescu ar fi dispărut din peisaj. Ar fi făcut-o instantaneu, probabil, după evacuarea, de către Băsescu, a fotoliului prezidenţial.

Or, o virtuală cucerire a acestui fotoliu de către prea puţin ponderatul şi principialul Antonescu ar putea fi, la rigoare, o ştire catastrofală chiar şi pentru PSD-ul lui Ponta.

Date fiind imprevizibilitatea liderului PNL-ist, imaginea sa şifonată în vest, dar nu numai, izul său de perdant, inconsistenţa lui proverbială şi nemăsuratele sale ambiţii, neacoperite de vreo însuşire clară, permanent folositoare aliaţilor lui, a miza pe Antonescu e deosebit de primejdios. Şi e primejdios inclusiv şi mai cu seamă pentru partenerii săi.

E greu de crezut, prin urmare, că Antonescu îşi va vedea visul cu ochii. Mai degrabă se va vedea părăsit la greu de toţi cei în care a învestit în cruciada sa anti-băsistă.

Pe de altă parte, spre a progresa pe calea consolidării statului de drept, societatea românească nu se poate mulţumi cu Ponta şi cu PSD-ul său, ci are vitală nevoie de un autentic pol de dreapta. E imperativ, ca atare, ca liderii formaţiunilor de centru-dreapta să se regrupeze şi să cadă la pace, respectiv să se unească toţi cei care înţeleg să plaseze democraţia, statul de drept şi interesul naţional deasupra ambiţiilor lor personale.

E probabil ca, în ciuda numeroaselor diversiuni, electoratul să parvină la un moment dat să-i descopere, să-i arate cu degetul şi să-i penalizeze usturător pe cei care, în PDL sau alte formaţiuni, stăruie încă să torpileze necesara înţelegere şi clarificare la dreapta democratică a spectrului politic.