1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Dovezi de genocid în arhiva de la Chişinău

Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din perioada sovietică a descoperit în arhivele Ministerului de Interne de la Chişinău urme de genocid.

default

Societatea moldovenească nu cunoaşte adevărul despre regimul totalitar sovietic. Rapoartele care s-au făcut până acum despre regimul comunist din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească s-au bazat mai mult pe presupuneri şi pe informaţii lăsate de predecesori. Luna aceasta, Comisia prezidenţială pentru condamnarea comunismului din Republica Moldova a obţinut acces la arhivele Ministerului de Interne. Primele investigaţii au scos la iveală cazuri de genocid. Şeful Comisiei prezidenţiale Gheorghe Cojocaru:

„Noi am reuşit să depistăm în arhiva MAI dosarele prin care oameni nevinovaţi, acuzaţi doar de activitate religioasă, activitate categorisită în epoca respectivă drept revoluţionară, pentru că era pusă la îndoială necesitatea formării unui colhoz. - pentru asemenea luări de atitudine, pentru nişte cuvinte spuse, oamenii erau condamnaţi la pedeapsă capitală".

Mai exact, documentele depistate denotă faptul că troica specială a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM), constituită din ministrul de interne, procurorul general şi primul secretar al Partidului Comunist de pe atunci, decidea împuşcarea zilnică de la 50 până la 230 de persoane.

Comisia prezidenţială pentru condamnarea comunismului a fost împuternicită să analizeze apariţia, funcţionarea şi impactul regimului comunist totalitar în perioada 1917-1991, până la destrămarea URSS. Din comisie fac parte 30 de persoane, în mare parte istorici. Unul din grupurile de lucru investighează mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Basarabia în perioada postbelică. În anii `70 au avut loc protestele studenţilor şi intelectualilor care s-au ridicat în apărarea valorilor naţionale. Toţi au avut ulterior de suferit de pe urma represaliilor.

În timpul apropiat, membrii comisiei prezidenţiale pentru aprecierea regimului comunist totalitar vor obţine acces şi la arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. Obiectul cercetării va fi perioada anilor `80 când multe persoane incomode regimului totalitar erau internate în spitalele de psihiatrie unde mureau misterios. Din nou profesorul Gheorghe Cojocaru:

„Nu a existat interesul de a face publice aceste documente, probabil pentru că fostul regim de guvernare (regimul comunist condus de Vladimir Voronin – n.n.) a încercat să escamoteze esenţa perioadei sovietice”.

Membrii Comisiei pentru condamnarea comunismului se confruntă, însă, cu o problemă: Legea moldovenească cu privire la secretul de stat protejează documentele secrete pe o perioadă de 25 de ani. Din cauza acestui termen, arhivele de după 1984 nu pot fi deschise acum. Unele dosare pot fi, însă, desecretizate înainte de termen de către o comisie interdepartamentală dacă aceasta concluzionează că documentele respective nu conţin nimic secret.

Pentru că după destrămarea URSS, o bună parte din arhiva fostei securităţi de la Chişinău (fostul KGB) a fost evacuată la Tiraspol, iar ulterior la Moscova, membrii comisiei de condamnare a comunismului au anunţat că vor lucra inclusiv în arhivele ruseşti. Mai mult, experţii moldoveni consideră că şi în arhivele de la Bucureşti s-ar găsi informaţii preţioase.

Gheorghe Cojocaru susţine că după finalizarea investigaţiilor, Comisia pentru aprecierea regimului comunist totalitar va elabora un studiu, o culegere de documente şi un raport analitic privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului comunist totalitar. Toate acestea ar urma să aibă ca finalitate logică o decizie fermă a autorităţilor Republicii Moldova de condamnare a regimului comunist totalitar.

Activitatea Partidului Comuniştilor condus de ex-preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin nu intră în programul Comisiei de studiere şi apreciere a regimului comunist totalitar din perioada Moldovei sovietice.

Primele concluzii ale experţilor moldoveni vor fi făcute publice în luna aprilie, după sărbătorile de Paşte, iar propunerile vor fi prezentate preşedintelui interimar al Republicii Moldova până la data de 1 iunie.

Autor: Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău
Redactor: Robert Schwartz