1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Două fete şi un dram de suflet

Petre M. Iancu17 iulie 2015

Mai avem lacrimi? Nu? Păi, să ne facem rost. Ca să putem savura nişte veşti bune. Care există şi ele, deşi nu le înţeleg decât cei ce mai au suflet.

https://p.dw.com/p/1G0Xt
Angela Merkel, încercând să consoleze o tânără refugiată din Liban
Angela Merkel, încercând să consoleze o tânără refugiată din LibanImagine: bundesregierung.de

Prea rar, ce-i drept, ne parvin ele, în această lume precar condusă şi, deci, tot mai lipsită de şanse şi de libertate. Prea greu răzbat ele, în această Europă şubrezită, asaltată de crize multiple şi, ca atare, tot mai abundent producătoare de ştiri rele.

Cu atât mai amplu e efectul lor dacă răzbat. Dacă pătrund până la noi, printre picături de informaţii despre deziluzia grecilor. Sau despre strigătele de ajutor şi disperare ale creştinilor din Siria, din Irak şi de aiurea. Despre urletele de groază ale copiilor musulmani răstigniţi de terorişti doar pentru că n-au făcut foame, suficient, într-o zi de post islamic, în proaspăt încheiatul Ramadan.

Sau despre lacrimile uscate şi exilate în adâncul nevăzut al sufletului, dar nu mai puţin fierbinţi, nu mai puţin disperate, curgând prin gândurile unui tată de tânăr, căruia, la 18 ani, i s-a răpit dreptul de a iubi. De a mai cina vreodată cu părinţii săi. Acest copil, căci, pentru mine, tată de adolescent, nu-i altceva: acest copil nu va mai lua loc pe veranda casei în care s-au văzut ultima oară membri unei familii până mai ieri intacte. Unde au mâncat, glumind. Acum exact un an o rachetă sol-aer livrată, probabil, de Moscova separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, a făcut ţăndări avionul de pasageri în care zbura adolescentul olandez. Familia lui intactă s-a spulberat.

Avem noi oare lacrimi pentru aceşti oameni? Dacă nu le mai avem e trist. Căci ele ne dau forţa de a detesta răul până ce va fi înfrânt. Forţa de a cere să se facă dreptate. Cine s-o facă? Cine poate. Ajutat, activ, de noi. Dacă nu le mai avem, să învăţăm de la copii. De pildă, de la o copilă din Liban, o ţară sfâşiată de teroriştii islamişti, de Hizbollah, de extremişti şi de miliţii de varii confesiuni. Elevă bună, în Germania, mica palestiniancă riscând să fie expediată înapoi în lagărul de refugiaţi din care părinţii au salvat-o, aducând-o cu dificultăţi poate enorme în Europa, a izbucnit recent în plâns în faţa puternicei Angela Merkel. Ameninţată cu deportarea, fata şi-a deschis brusc sufletul. Înfricoşată de un viitor incert, au podidit-o bocetul şi jalea.

Iar „Mutti”, doamna cică „de fier”, femeia portretizată în săptămânile şi lunile de criză greacă de Tsipras, propaganda putinistă şi compania cu mustăcioară hitleristă ca şefă de „Übermacht” european, ca gardian SS de lagăr de exterminare şi câte şi mai câte, s-a înmuiat brusc. A avut o clipă imboldul tipic locului, de a aminti de „reguli” cărora avem a ne supune toţi, un impuls, cred, protestant, profesoral, nemţesc. Dar, în secunda doi, s-a repezit s-o mângâie pe fată. Fără a-i aminti despre refuzul ţărilor arabe de a-i integra de zeci de ani pe refugiaţii palestinieni.

Putem avea opinii diferite despre calitatea reacţiei cancelarei. Eu nu cred câtuşi de puţin că ar fi fost artificială. Eu, dimpotrivă, consider că germanii se pot estima realmente fericiţi că au în frunte un om pe care lacrimile unei fete îl mişcă în mod natural. Un om care, deşi demonizat, n-a dat vreo clipă semne de ranchiună şi resentiment. Care n-a plagiat, dar nu se bate cu pumnii în piept. Care, deşi deştept, nu s-a lăsat pradă trufiei. Un lider care, deşi puternic, nu şi-a pierdut bruma de umilinţă în faţa creaturilor lui Dumnezeu, o smerenie ce-i şade bine fiicei unui pastor luteran, ba nu, oricărei fiice şi oricărui fiu din spiţa lui Adam.

Că o adolescentă palestiniancă poate izbucni în lacrimi în faţa cancelarei care o mângâie, după ce îi explică pe scurt situaţia unei ţări luate cu asalt de refugiaţi, ce nu le poate acorda azil chiar tuturor, e o chestiune edificatoare în mai multe feluri. Păţania ilustrează între altele o latură a preocupărilor Angelei Merkel, care nu e prea departe, prea sus, prea prinsă, prea importantă şi prea retrasă în turnul ei de fildeş ca să nu stea de vorbă liber cu elevi, copii sau liceeni dintr-o modestă localitate de provincie.

Sau din străini. Spune destul şi despre ţara cancelarei. Una ce-i cotropită de zeci, de sute, de mii şi zeci de mii de refugiaţi, ba chiar de-aproape o jumătate de milion de oameni în parte deznădăjduiţi, cât au fost doar în prima jumătate a acestui an. De ce năvălesc ei? Tocmai pentru că îi merge bine ţării. Pentru că-i bine condusă. Chiar excelent, în comparaţie cu atâtea alte state europene din estul şi din vestul continentului. Acesta e, poate, şi unul din motivele pentru care, dacă mă ajută bunul Dumnezeu, voi avea onoarea ca, din luna august, să fiu coleg la Deutsche Welle şi cu o altă fată din străinătate.

Cu o tânără doamnă din Rusia. E vorba de Jana Nemţova, curajoasa fiică a disidentului şi ex-premierului rus Boris Nemţov, aprigul critic al regimului Putin, ucis în februarie curent, la o aruncătură de băţ de fortăreaţa atotputernicului ţar de la Kremlin, în ciuda pazei straşnice din jurul cartierului general al dictatorului. Ameninţată, la rândul ei, într-o ţară în care lista criticilor martirizaţi ai tiraniei e deosebit de lungă, Nemţova a cerut azil politic în Germania şi va avea, se spune, propria-i emisiune la Deutsche Welle. Mă bucur mult.

Jana Nemțova
Jana NemțovaImagine: DW/M.Müller

Dar, mă întreb: nu poate Europa face puţin mai mult pentru a şterge lacrimile fetelor silite să ia calea pribegiei? Ale mamelor şi taţilor şi ale băieţilor nevinovaţi, cu apropiaţi ucişi ori siluiţi de terorişti, de extremişti, separatişti? Nu-şi poate oare dubla eforturile puternica Germanie pentru a ajuta ca peste tot, la marginile Europei, să se oprească masacrarea de civili, zdrobirea de culturi şi răstignirea de copii?

De ce nu-s oare capabile democraţiile, marile puteri, UE, Naţiunile Unite să scoată nefericita lume globalizată de sub zodia genocidelor iscate din ura faţă de libertate, democraţie, stat de drept, faţă de vest şi faţă de civilizaţie? Dacă avem un dram de suflet, să nu uităm să le tot punem celor mari şi tari această simplă întrebare.