1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Două femei germane ucise în Egipt

Pe plaja din fața unui hotel din Hurghada un bărbat a atacat cu cuțitul mai mulți turiști. Două femei germane și-au pierdut viața. Atentatorul a fost arestat.

Potrivit celor mai noi informații, atentatorul ar fi un student în vârstă de 28 de ani, care avea legături cu "Statul Islamic". Serviciul de Informații egiptean (SIS) a relatat că cele două femei ucise erau germane. Informația a fost confirmată în această dimineață de Ministerul de Externe de la Berlin. Neclar este dacă cele două femei erau turiste sau dacă locuiau în stațiunea egipteană de la Marea Roșie. "Avem trista convingere că în urma atacului din Hurghada au murit două turiste germane", a comunicat o purtătoare de cuvânt a ministerului federal. Fostul consul onorific german din Hurghada, Peter-Jürgen Ely, a declarat agenției de presă germane DPA, în schimb, că le cunoștea pe femei și că acestea locuiau permanent în zonă și că nu erau turiste.

Și în ce privește originea victimelor au existat inițial neclarități. Portalul egiptean de știri "Al-Masry Al-Youm" a relatat că cele două persoane ucise proveneau din Ucraina. Mai târziu au informat că victimele erau germane. Alți patru oameni au fost răniți. Identitatea lor nu e încă definitiv lămurită. Două femei se pare că provin din Rusia și Cehia.

Ministerul federal de Externe a condamnat fapta, calificând-o drept "lașă și abjectă".

Atentatorul a atacat ieșind din mare

Potrivit unui comunicat al Ministerului egiptean de Externe, atacatorul a ajuns înotând în spațiul public al litoralului de unde s-a năpustit cu un cuțit asupra mai multor turiști. Portalul de știri "Al-Masry Al-Youm" îl citează pe managerul hotelului "El Palacio". Acesta a spus că făptașul atacase deja câțiva turiști pe o plajă învecinată, iar de acolo a înotat până la hotelul pe care îl conduce. Acolo, însă, a putut fi prins cu ajutorul personalului de pază și al turiștilor.

Atentatorul a fost arestat, dar motivul faptei rămâne neclar. "Făptașul ar putea fi bolnav psihic - e prea devreme să putem spune ceva cu certitudine", a anunțat, potrivit AFP, un angajat al Ministerului egiptean de Interne. Bărbatul este încă interogat.

Până acum nicio grupare teroristă nu a revendicat atentatul. "Statul Islamic" (ISIS) a revendicat în trecut mai multe asemenea atentate comise asupra forțelor de securitate, turiștilor și creștinilor.

Tot mereu atentate în Egipt

Hurghada este pe lângă Sharm el Sheikh cel mai mare centru turistic de la Marea Roșie. Stațiunea este foarte îndrăgită și de germani. Turismul egiptean este puternic afectat de la înlăturarea de la putere a lui Mubarak, în 2011. Tot mereu au loc atentate, îndreptate nu doar împotriva forțelor de securitate ci și împotriva turiștilor.

În ianuarie 2016, de pildă, trei turiști au fost răniți în urma unui atentat asupra unui hotel din Hurghada. Atacatorii erau, pare-se, simpatizanți ai milițiilor jihadiste ISIS.

Cu doi ani în urmă s-a prăbușit un avion de pasageri rusesc care veneau din Sharm el Sheikh deasupra Peninsulei Sinai. Toți cei 244 de oameni aflați la bord au murit. ISIS a susținut mai târziu că fusese plasată o bombă într-o cutie cu băutură.

Alt incident sângeros

Înaintea atacului asupra grupului de turiști din Hurghada s-a produs și în apropierea capitalei țării, Cairo, un incident. Bărbați mascați au deschis focul asupra unui punct de control și au ucis cinci polițiști.

dpa, afp/maw