1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Două demisii

A avut dreptate ministrul german al educaţiei să demisioneze pentru plagiat?

Gregor Gysi

Gregor Gysi

Va trebui să demisioneze şi şeful grupului parlamentar postcomunist din Bundestag din cauza prezumtivelor sale turnătorii la STASI?

Două demisii, - una reală, alta revendicată - domină tematic editorialele germane. În chestiune e demisia pentru un plagiat neasumat, dar constatat de universitari, a fostului ministru al educaţiei, creştin-democrata Anette Schavan, autoarea unei teze de doctorat, acum 3 decenii, care lasă de dorit la capitolul acurateţea modului de a cita.

În discuţie e şi demisia revendicată a altui demnitar, de această dată de la extrema stângă. E vorba de Gregor Gysi, omul despre care s-a spus în repetate rânduri, în baza arhivelor STASI, că a cooperat cu poliţia politică, turnându-şi clienţii, foşti disidenţi anticomunişti.

Cazul Gysi, omul care a reuşit frecvent să pună botniţă presei şi să cheme la ordine ziarişti care au încercat să-l califice drept informator al poliţiei politice şi redeschiderea unei anchete a procuraturii germane împotriva lui, de această dată în temeiul suspiciunii de sperjur, sunt edificatoare în mai mult privinţe. Ele ilustrează în primul rând modul extrem de precaut şi de conform principiilor statului de drept în care s-a tratat şi continuă să se trateze în Germania problema foştilor ciraci ai securităţii.

Deşi Gysi a negat constant că ar fi fost colaborator neoficial al poliţiei politice comuniste estgermane, Comisia de Imunităţi a Bundestagului a tranşat chestiunea încă din anii 90. Cu o covârşitoare majoritate de voturi, Comisia a constatat atunci că activitatea lui Gysi de informator al STASI a fost dovedită.

Cu toate acestea, Gysi a continuat să nege orice colaborare cu securitatea comunistă estgermană STASI. În reacţie la proiectata difuzare a unui documentar al televiziunii cu privire la contactele sale cu ofiţerii poliţiei politice estgermane, Gysi a intrat din nou în acţiune, în 2011.

Prin intermediul unei declaraţii depuse sub jurământ, potrivit căreia nici usturoi n-ar fi mâncat în RDG, nici poliţiei politice nu i-ar fi furnizat informaţii despre clienţi sau alte persoane, Gysi a reuşit să-i determine pe judecătorii germani, în 2011, să împiedice difuzarea filmului.

În revanşă, ziarişti de investigaţie ai ziarului conservator Die Welt au dezgropat din arhivele versiunii germane a CNSAS dosarul unei convorbiri purtate de Gysi cu ofiţeri ai STASI. Avocatul disidenţilor rdg-işti, cu numele de cod IM Notar şi IM Gregor i-a informat despre o discuţie avută cu ziarişti de la revista Der Spiegel, şi despre proasta sa părere privind această publicaţie apuseană, din pricina căreia Gysi cerea partidului comunist estgerman să nu autorizeze publicarea interviului.

Se deduce din documentele dezgropate că interlocutorul securiştilor din Berlinul comunist, răsăritean, ştia prea bine că vorbeşte cu ofiţerii poliţiei politice. Motiv pentru care, în conflictul cu televiziunea căreia îi interzisese să difuzeze filmul despre el şi legăturile sale cu STASI, minţise de îngheţase apele.

Dacă suspiciunile planând asupra lui se adeveresc, minţise cu bună ştiinţă. Şi comisese un sperjur. Iar Gysi nu e fitecine. E, nota bene, chiar şef de grup parlamentar. Îi reprezintă în Bundestag pe deputaţii postcomunişti din Partidul „Die Linke”, „Stânga”.

Comentând anchetarea sa, ziarul berlinez Die Welt ţine să atragă atenţia că nici în Germania Comisia de Imunităţi (a Bundestagului) nu ridică în mod lejer imunitatea unui deputat. Or, potrivit ziarului, „orice demnitar, indiferent de partidul său, ar fi fost supus aceleiaşi proceduri”, dacă ar fi existat temeiuri să se bănuiască faptul că „a încercat decenii la rând să intimideze presa prin recursul la justiţie”.

Alţi comentatori cred că Gysi va reuşi să se strecoare şi de această dată. Berliner Zeitung bunăoară, e de această părere. Dar chiar dacă mai scapă odată de justiţie, "aceasta nu înseamnă că Gysi ar fi curat", afirmă, cu un sănătos scepticism, acelaşi ziar berlinez.

În răstimp, alţi comentatori o elogiază în tuşe groase pe Annette Schavan, pentru că a aruncat prosopul şi a demisionat, în pofida unui plagiat deloc vădit ori clar ci, dimpotrivă, extrem de discutabil. Rheinische Post îi laudă „demnitatea” şi capacitatea „de a se retrage cu capul sus" din cabinet. Ziarul le dă dreptate şi tuturor editorialiştilor care-i salută competenţa şi bilanţul extraordinar ca ministru al educaţiei.

Ar fi trebuit deci poate să reziste, ca Victor Ponta, cererilor de a demisiona?

Frankfurter Allgemeine Zeitung, ziarul care, împreună cu Nature a dat în vileag furtul intelectual comis în teza sa de doctorat de premierul român, judecă situaţia clar şi fără echivoc. „Un ministru al educaţiei căruia i s-a retras titlul de doctor în baza acuzei că a înşelat în mod voluntar nu mai putea, politic, să rămână în funcţie”.

La rândul său, Frankfurter Rundschau atrage atenţia asupra grilei morale net mai severe decât cea aplicată omului de rând, căreia (într-o democraţie şi într-un stat de drept) trebuie să i se supună demnitarii.