1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Două decenii de la recunoaşterea independenţei Croaţiei

Acum 20 de ani, Croatia şi Slovenia se rupeau de Republica Federală Iugoslavia de la acea vreme, declarându-şi independenţa. Această decizie a declanşat ample intervenţii ale armatei iugoslave în oraşele croate.

default

Divizat, occidentul se confrunta cu dilema recunoaşterii (sau nu) a celor două republici iugoslave drept state independente.

În timp ce francezii şi britanicii cereau o "regândire" a Republicii Federale Iugoslavia, Germania a recunoscut fără ezitare independenţa Croaţiei şi Sloveniei. "Recunoaştem independenţa celor două state pentru că ea reprezintă dreptul la autodeterminare al respectivelor popoare", povesteşte Elmar Brok, europarlamentar german. "Noi, germanii, ştiam din proprie experienţă ce înseamnă dreptul la autodeterminare al oamenilor, care a făcut posibilă reunificarea. Trebuia, aşadar, să ne arătăm deschişi faţă de state precum Slovenia şi Croaţia", mai spune Brok.

Germania, alături de Croaţia

Merkel Besuch in Kroatien

Cancelarul Merkel, vizită oficială în Croaţia

Într-un final, la data de 15 ianuarie 1992, Germania a reuşit să determine recunoaşterea internaţională, ca state independente, a Sloveniei şi Croaţiei. Acest lucru nu a oprit însă şi războiul. La acea vreme, o treime din Croaţia era ocupată de sârbi - susţinuţi de puternica armată iugoslavă - care nu doreau să trăiască într-o Croaţie independentă, ci împreună cu sârbii din celelalte republici iugoslave, într-o singură ţară. În pofida încetării recunoaşterii independenţei Croaţiei şi a încetării temporare a tensiunilor ca urmare a acestei decizii, teritoriile ocupate de sârbi nu intrau sub jurisdicţia guvernului de la Zagreb.

Acesta a şi fost motivul din cauza căruia Uniunea Europeană a respins orice negocieri privind aderarea Croaţiei la UE. "Nu se poate negocia cu ţări care sunt parţial ocupate", spuneau la acea vreme oficialii UE. Cu toate acestea, când Croaţia a pornit, în 1995, o acţiune militară în teritoriile ocupate, guvernul de la Zagreb a fost criticat dur, iar unii generali croaţi s-au ales cu plângeri ale Tribunalului Penal Internaţional. Conducerea ţării a respins însă cererirle de extrădare a acestora, neconsiderându-i nicidecum criminali, ci eroi ai neamului.

Acest lucru a dus treptat la o îndepărtare a Croaţiei de UE şi la izolarea ţării. Abia după moartea primului preşedinte croat Franjo Tudjman, considerat de occident drept naţionalist şi autoritar, şi după schimbarea conducerii guvernului în anul 2000, când alături de noul premier Ivica Racan la putere a venit o coaliţie de centru-stânga, Croaţia s-a "reconectat" la Europa. În 2005, negocierile privind aderarea ţării la UE au fost redeschise, iar şase ani mai târziu, în decembrie 2011, Croaţia semna tratatul de aderare.

Democraţie solidă

Croaţia a devenit "un stat cu o democraţie bine sedimentată", spune Hannes Svoboda, observator pentru Croaţia în Parlamentul European. Nu puţini oficiali de la Bruxelles speră ca "experienţa croată" să servească drept exemplu şi altor ţări din sud-estul Europei, care vor de asemenea să adere la UE. "Europa nu este o casă la cheie. Veniţi să o construim împreună", îndeamnă britanicul şi liberalul Graham Watson, parlamentar european.

Angela Merkel şi preşedintele croat Ivo Josipovic

Alături de alţi observatori, Watson se va afla la Zagreb cu ocazia referendumului privind aderarea la UE. Înainte de intrarea în Uniune, Croaţia organizează un referendum pe această temă. Abia după încheierea acestuia, tratatul de aderare va fi ratificat de către Zagreb şi de către celelalte state membre ale UE. Aderarea propriu-zisă a Croaţiei va avea loc iunie 2013. Sondaje recente relevă însă faptul că şi în Croaţia, numărul euro-scepticilor este în creştere, doar 51 la sută dintre croaţi fiind de acord cu intrarea în Uniunea Europeană.

Autor: Alen Legovic/Vlad Drăghicescu
Redaktion: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm