1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Două viziuni, o singură perspectivă

Victor Iulian Tucă24 octombrie 2007

Deşi nu este membră a Uniunii Europene, o paralelă cu Elveţia este bine venită mai ales din perspectiva alegerilor recente care au avut loc în ţara Cantoanelor.

https://p.dw.com/p/BwCi
Imagine: AP

Michael Meyer-Resende, director al organizaţiei non-guvernamentale Report despre Democraţia Internaţională a constat că Uniunea Europeană se luptă de ceva timp să imite modelul elveţian. Acesta este pus în pericol, pentru prima dată după mai bine de 150 de ani de democraţie, de extremiştii de dreapta care au câştigat din 21 octombrie. Partidul Popular Elveţian a mizat pe resentimentele rasiste, xenofobe şi naţionaliste şi a câştigat un scrutin marcat în principal de teama de străini şi imigranţii care muncesc la negru.

Ei bine, se întreabă Meyer-Resende, nu cumva o şi mai multă transparenţă ar face proiectul european imposibil de adoptat?

Meyer afirmă în glumă că Elveţia a devenit mult mai “normală” după alegerile din octombrie, după o campanie unde polarizarea şi persoanele au contat cel mai mult. Asta da normalitate! Meyer mai spune că în timp ce rezultatul alegerilor a zguduit din temelii politica consensuală a ţării, alţii se tem că pe termen lung va fi dinamitată unitatea temeliilor statului elveţian.

În acest timp, Uniunea Europeană pare să se îndrepte spre tipul de democraţie elveţian. În primul rând, există deja un acord în privinţa alocării locurilor pentru viitoarele mandate parlamentare. Italia a câştigat un vot, ajungând din urmă Marea Britanie care avea deja 73 de locuri (modelul Alain Lamassoure prevăzuse 72 de locuri pentru italieni). Pe această bază, Parlamentul va funcţiona în perioada 2009-2014 în cazul că tratatul va fi ratificat.

Tot pe modelul consensual, Austria a obţinut o amânare a procedurii de infrigement la Curtea de Justiţie de la Luxemburg şi tot pe acelaşi model Bulgaria a câştigat dreptul de a-şi numi propria monedă EVRO.

Există şi excepţii notabile, una dintre ele fiind aceea că Polonia şi-a văzut satisfăcut dreptul de a se opune oricărei decizii luate de Consiliul European (faimosul compromis de la Ioannina - Grecia). Deşi nu este prevăzut ca atare în textul tratatului, acesta face o referinţă directă la posibilitatea de a bloca “pe un termen rezonabil” orice normă care ar contraveni intereselor majore ale Poloniei. Nu este definit ce se înţelege prin “termen rezonabil”.

În rest, din 2014 se va aplica votul cu dublă majoritate: 55% din statele membre care trebuie să reprezinte 65% din populaţia Uniunii Europene. Monica Iacob Ridzi, deputată în Partidul Popular European

"Noutatea o reprezintă faptul că preşedintele Consiliului European este ales pe un mandat de 2 ani şi jumătate ca şi preşedintele Parlamentului European. Există multe modificări în acest sens. Eu am convingerea că reprezentaţii care au fost prezenţi pe 19 octombrie la Lisabona vor avea şi instrumentele de a-şi convinge proprii cetăţeni că este cea mai bună variantă pentru ca instituţiile europene să funcţioneze fără blocaje, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut.”

Asta înseamnă din nou un model consensual, apropiat de cel al Elveţiei.

Dar faptul că s-a ajuns la un compromis între statele membre este de ajuns pentru viitorul tratat? Dacă Uniunea Europeană devine şi mai democratică, cu consecinţa de rigoare – o polarizare şi mai mare între opţiunile cetăţenilor, atunci vor accepta danezii, suedezii să rămână în afara votului instituţiilor comunitare? Pentru români sau bulgari este mai uşor dacă ne gândim la ce le oferă statele respective. Meyer se întreabă dacă cetăţenii altor ţări, italienii, francezii sau britanicii vor respecta ceea ce s-a decis în comun de guvernele statelor membre cu uşile închise sau vor cădea pradă naţionalismelor de tot felul şi care pot scufunda barca Europei unite. Exemplul Elveţiei este departe de a fi încurajator. Totul se joacă pe cartea transparenţă democratică versus stabilitate.