Doi est-germani la conducerea ţării

Ce au în comun preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel? Ambii aparţin unor grupuri sociale restrânse. Cel mai puternic politician al lumii este primul preşedinte de culoare din istoria SUA. Cea mai puternică femeie din Europa este primul cancelar est-german din istoria Germaniei. Şi pe cât de puţin s-a schimbat relaţia dintre albi şi afro-americani de la alegerea preşedintelui Obama (2008) încoace, pe atât de puţin s-a schimbat şi relaţia dintre est şi vest-germani după instalarea doamnei Merkel la conducerea guvernului federal (2005).

Este de aşteptat ca nici alegerea unui alt german din fosta RDG în fruntea statului - în speţă noul preşedinte Joachim Gauck - să nu aducă vreo schimbare. Numeroase statistici şi sondaje de opinie demonstrează cât de lent este procesul de transformare socială. Diferenţele între noile şi vechile landuri federale nu s-au micşorat nici pe departe. Rata şomajului din estul Germaniei este de 12%, aproape dublă comparativ cu cea din vestul ţării.

De asemenea salariul unui angajat din est este cu 15% mai mic comparativ cu remuneraţia unui concetăţean din vest. Numai pensiile s-au apropiat de mărimea celor din vest, după cum se menţiona, în 2011, în raportul anual al Guvernului de la Berlin. Dar locuitorii noilor landuri nu se bucură de reducerea acestor diferenţe. Est-germanii se simt mai degrabă dezavantajaţi.

Conform sondajelor de opinie, două treimi din populaţia fostei RDG consideră că nu există dreptate socială. La două decenii de la căderea Zidului Berlinului, 42% dintre est-germani se simt în continuare cetăţeni de mâna a doua - reiese dintr-o analiză a Institutului Allensbach. De la instalarea în funcţie a cancelarului Merkel până în prezent, rezultatele acestor sondaje au rămas aproape nemodificate şi nu sunt semne că numirea unui alt est-german la conducerea ţării va schimba ceva.

Succesul unora şi eşecul altora

Joachim Gauck, fost şef al Oficiului federal pentru studierea arhivelor STASI , a profitat de retragerea predecesorului său, Christian Wulff, pentru a prelua funcţia pe care, acum doi ani, n-a avut şansa s-o primească în concurenţa cu acelaşi Christian Wulff. Dacă la alegerile prezidenţiale din 2010 ar fi fost chemat la urne poporul, o mare parte dintre alegători ar fi optat pentru pastorul est-german care în `90 vorbea despre schimbare în slujbele sale de duminică. Dar în Germania preşedintele este ales de către delegaţii celor 16 landuri din cadrul Adunării Federale. Chiar dacă, iniţial, cancelarul Merkel nu l-a vrut pe Gauck în fruntea statului, în cele din urmă cele mai cunoscute personaje de pe scena politică germană au devenit doi est-germani.

De la ministru al familiei la şef al Ministerului Mediului, pe vremea cancelarului Helmut Kohl. De la secretar general al CDU (Uniunea Creştin-Democrată) la preşedinte al formaţiunii: cancelarul Angela Merkel a demonstrat talent politic, dar şi prezenţă de spirit. În urma unui scandal de corupţie în sânul CDU, creştin-democraţii s-au trezit în faţa celei mai mari crize din istoria partidului. Merkel a profitat atunci şi a preluat sceptrul din mâna preşedintelui CDU, protectorul ei, Helmut Kohl.

Carierele remarcabile ale celor doi est-germani sunt un amestec de succes personal, abilităţi deosebite şi eşecul predecesorilor vest-germani. Dacă Merkel şi Gauck ar fi ajuns în Cancelarie, respectiv la castelul Bellevue, numai pe baza talentului lor politic, numărul est-germanilor mulţumiţi ar fi fost mult mai mare. În mod logic, la conducerea multor ministere sau autorităţi importante s-ar fi aflat mai mulţi cetăţeni din noile landuri federale care, poate, ar fi privit mai atent şi către această parte a ţării. Dar niciunul din cei 14 miniştri ai cabinetului Merkel nu vine din est.

În economie şi în presă situaţia arată la fel. Ca şi înainte, printre primele 30 de firme germane incluse în indicele bursier de la Frankfurt nu se regăseşte nicio companie din estul ţării. În marile trusturi media poate fi întâlnit un singur director general din fosta RDG: Karola Wille (postul public MDR). Conducerea principalelor ziare de opinie şi informaţie este complet pe mâna vest-germanilor.