1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Doar un moment de respiro

Statul elen a îndeplinit o condiţie esenţială pentru a putea primi noi ajutoare financiare din partea UE: parlamentul de la Atena a adoptat ieri (29.06.2011) noi măsuri de austeritate. Sunt ele suficiente?

Parlamentul elen a aprobat pachetul de austeritate.

Parlamentul elen a aprobat pachetul de austeritate.

Ziua în care parlamentul elen trebuia să adopte un amplu pachet de austeritate pentru anii 2012-2015 fusese vândută drept fatidică atât pentru Grecia cât pentru întreaga zonă euro - dacă nu chiar pentru economia mondială. Fuseseră schiţate nenumărate scenarii apocaliptice care au înteţit temeri fără margini, scenarii axate pe falimentul Greciei în două săptămâni de aici înainte. Cele mai absurde fantezii au prorocit chiar o nouă criză financiară globală, similară celei declanşate în septembrie 2008 de falimentul băncii americane Lehman Brothers.

Măsuri insuficiente

Premierul Papandreou şi ministrul de finanţe Evangelos Venizelos aşteaptă votul

Premierul Papandreou şi ministrul de finanţe Evangelos Venizelos aşteaptă votul

Deputaţii eleni au votat acum, cu o majoritate infimă, în favoarea cadrului legal necesar pentru programul extrem de sever de austeritate. Astăzi (30.06.2011) urmează a fi adoptate măsurile concrete de aplicare a noului program de guvernare. Întregul pachet prevede economii şi încasări suplimentare la buget de 28 de miliarde de euro. La acestea se adaugă şi un program ambiţios de privatizare, care urmează să genereze, la rândul său, statului elen încasări de 50 de miliarde de euro. În aceste condiţii, sunt Grecia şi întreaga zonă euro salvate? Nici vorbă.

Grecia nu a obţinut decât o pauză de respiro prin îndeplinirea condiţiilor opentru încasarea următoarei tranşe de ajutoare financiare oferite de UE şi FMI. Implementarea celor două programe de austeritate, dintre care ultimul a fost adoptat ieri (29.06.2011), va fi supravegheată cu stricteţe de cărte donatorii internaţionali. Aşa-numita Troică, alcătuită din membrii Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional, a constatat deja devieri majore la aplicarea primului program de austeritate. Grecia se pare că a mizat din nou pe caii greşiţi.

Plan Marshall pentru Grecia?

Proteste în piaţa Syntagma

Proteste în piaţa Syntagma

Autorităţile elene nu au fost suficient de bine pregătite pentru implemenatrea măsurilor de austeritate şi se văd expuse nemulţumirii crescânde a populaţiei. Până şi guvernul de la Atena a recunoscut oficial că măsurile de austeritate sunt în multe cazuri nedrepte, dar inevitabile. O recunoaştere sinceră, care însă n-a contribuit tocmai la sporirea acceptării programului draconic de către cetăţeni. Grecia are stringent nevoie de un sistem fiabil de percepere a impozitelor, precum şi de o comisie independentă pentru programul de privatizare. Iar Atena are nevoie de un minim consens politic, dacă nu de mult promisa şi încă nerealizata recreare a statului elen.

Se pare că, în sfârşit, s-a înteles faptul că ajutoarele financiare sunt insuficiente pe termen lung, atât în cazul Greciei cât şi al întregii aripi sudice a zonei euro, confruntată, în ansamblul ei, cu grave probleme financiare. În repetate rânduri s-a făcut auzită solicitarea de a crea un mic plan Marshall pentru Grecia, care, în cel mai fericit caz, să poată stimula economiile şubrede ale statelor din sudul UE. Doar aşa poate fi reparată eroarea de concepţie a zonei euro, anume comasarea diferitelor modele şi politici economice sub o monedă unică. Iar Germania trebuie să-şi asume, în calitate de principal beneficiar al erei euro, în sfârşit, rolul de lider în această chestiune, deoarece nici Atena, nici Lisabona sau Dublin nu sunt în măsură să găsească o soluţie pentru o problemă de asemenea proporţii.

Autor: Spiros Moskovou/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Cristian Ştefănescu