1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Doar comuniştii îi taxau pe cei fără copii

Campania electorală a decăzut grav în ultimile zile, atingând cele mai insalubre forme prin discursul Gabrielei Firea, purtătoarea de cuvânt a candidatului PSD.

În ultimul deceniu al regimului comunist fusese instituit un impozit special pe care îl plăteau toate persoanele fără copii. Impozitul se adresa însă tuturor, fie că erau prea tineri ca să aibă copii, fie că nu puteau să aibă sau că nu îşi doreau, de fapt, acest lucru. Era un impozit care îi penaliza pe cei fără copii. Discursul ideologic explicit nu formulase niciodată o condamnare a persoanelor fără copii, dar impozitul care li se aplica lor, într-un mod care nu făcea desoebire între situaţii, reprezenta o formă de culpabilizare.

Este de notat că intenţiile morale ascunse în sistemul de impozitare au supravieţuit şi după căderea comunismului când a fost instituită aşa-numita “taxă pe viciu”. Chiar dacă nu s-a numit aşa în mod oficial, denumirea intrase în limbajul public la toate nivelele sale.

Ce este o taxă pe viciu? Este o penalizare a acelora care asumă practici legale, dar imorale din perspectiva ideologiei dominante. Cum ar fi, de exemplu, cei care beau sau fumează sau care participă la jocuri de noroc. Aşa se explică accizele aplicate băuturilor alcoolice şi taxele tot mai exorbitante adăugate la preţul tutunului. Există însă şi o taxă ceva mai subtilă, aplicată obiectelor “de lux” şi care intenţionează să sancţioneze lipsa de moderaţie şi, în cele din urmă, să încurajeze, la rândul ei, viaţa virtuoasă. Desigur că explicaţia reală a acestor taxe nu este de natură ideologică, în schimb argumentaţia este pur ideologică şi nu are nimic de a face cu economia.

La fel stăteau lucrurilor în ultimul deceniu al regimului Ceauşescu. Diminuarea dramatică a veniturilor bugetare provocate de falimentul mascat al multor intreprinderi industriale, scăderea exporturilor, inclusiv în cadrul CAER şi plata accelerată a datoriei externe au obligat guvernul să inventeze noi taxe. Una dintre ele a fost introdusă ca element corelativ pentru politica natalităţii dirijate.

În epocă, se purtase, în secret, o intensă dezbatere morală: s-ar cuveni ca Biserica să aprobe şi să încurajeze penalizarea avortului pe care o introdusese guvernul? (v. Nicolae Steinhardt, “Jurnalul fericirii”) Societatea românească în dimensiunea ei populară a trăit însă acele constrângeri într-o manieră instinctivă, fără să le problematizeze. În acel vid de dialog şi dezbatere nu era deloc evident ce sens avea taxa aplicată persoanelor fără copii şi poate din această cauză nici nu a rămas la fel de pregnant în memoria colectivă ca interzicerea avorturilor. Dar este limpede că a fost concepută ca penalizare a celor care se sustrăgeau de la imperativul moral al natalităţii.

Astăzi, discuţia iscată de Gabriela Firea, purtătoarea de cuvânt a lui Victor Ponta, reaminteşte însă în mod surprinzător mai vechile culpabilizări din perioada târzie a regimului comunist. Să spunem doar că ideea după care o comunitate de oameni cumsecade ar trebui să-i penalizeze, într-un fel sau altul, pe cei fără copii nu-şi are niciun corespondent în gândirea creştină. Prin urmare sugestia potrivit căreia o viaţă cuviincioasă, adaptată unor precepte tradiţionale, implică cu necesitate procrearea sau adoptarea unor copii este cu totul greşită.

Din nefericire pentru primul-ministru, care este răspunzător de alegaţiile purtătorului său de cuvânt, singura trimitere posibilă este aceea la impozitul din epoca regimului Ceauşescu. Doar regimul comunist penaliza persoanele fără copii.