DNA în fața liberalismului global

O declarație recentă a șefei DNA, Laura Codruța Kövesi, cu privire la etica sistemului public, merită toată atenția: ”Statul este cel care trebuie să se asigure că medicii fac forme de pregătire profesională, să plătească medicilor deplasările la congrese, pentru că e important ca și ei să se specializeze, statul să asigure pompierilor tot echipamentul necesar pentru a interveni. Pentru că altfel este destul de dificil să stabilești când medicul sau pompierul primește o sponsorizare de bună credință pentru a o folosi în interesul comunității și când sponsorizarea este o mită deghizată.” (interviu, Republica.ro, 11 iunie 2016)

A fost un scandal. Mulți s-au simțit amenințați, direct sau indirect, dar există aici și o problemă cu bătaie mai lungă. Aflată în mijlocul sistemului de vigilență etică, în chiar miezul său decizional și reflexiv, șefa DNA a observat că nu e destul să supraveghezi sistemul public, căci corupția își are sursele în sistemul privat global care scapă oricărei vigilențe. Cu alte cuvinte, șefa DNA a spus că ar trebui ridicat un zid între sistemul public, bine păzit din interior, și sistemul privat în așa chip, încât corupția să nu intre nestingherită ca migrația clandestină în țările permisive.

Ni se pare limpede că Laura Codruța Kövesi nu face doctrină, nici liberală, nici antiliberală și că ea este preocupată, pur și simplu, de eficacitatea acțiunii sale. Ceea ce spune este foarte prețios pentru noi, căci ne dezvăluie una dintre marile dificultăți ale liberalismului politic actual. Ni se arată că problema cu care se confruntă dispozitivul legal anticorupție este că ”dezinfectează” un teren pentru a constata apoi că agenții care circulă liber între ”înăuntru” și ”afară” readuc virușii, răpândind din nou ”infecția”. ”Este destul de dificil să stabilești când medicul sau pompierul primește o sponsorizare de bună credință pentru a o folosi în interesul comunității și când sponsorizarea este o mită deghizată”, spune șefa DNA.

Faptul că Laura Codruța Kovesi propune ca statul să asume cheltuielile de specializare este o dovadă de naivitate, dar acest lucru este cu totul secundar. Importantă este mărturia ei de anchetator din inima sistemului, care ne previne că este inutil să veghezi la integritatea agentului public dacă nu îi tai acestuia legătura cu mediul privat. Corupția vine din marea largă a luptei pentru profit și a concurenței fără scrupule.

Liberalismul care domină lumea de azi are două direcții principale: pe de o parte militează pentru desființarea tuturor restricțiilor în calea schimburilor comerciale libere (TTIP este cel mai recent exemplu de mare anvergură), ceea ce presupune demantelarea sistemelor publice, fie la nivelul proprietății, fie la cel al reglementărilor. Pe de altă parte, același liberalism care și-a abandonat sursele sale clasice s-a asociat cu o viziune progresistă asupra lumii, cerând imperios, peste tot, demantelarea structurilor etice tradiționale, denunțând interdicțiile religioase și încurajând schimburile libere între persoane în toate formele posibile. Relația interpersonală este asimilată relației de piață, de unde rezultă și vocabularul actual potrivit căruia oamenii ”fac comerț” de idei, sentimente, atingeri sexuale etc. Imperativul cel mai puternic al epocii este desacralizarea (profanarea) tuturor lucrurilor care se mai află sub semnul interdicției și redarea lor ”liberului schimb”. Cea mai teribilă luptă se dă astăzi nu pentru petrol sau gaze naturale, ci pentru desacralizarea totală a sexualității și introducerea ei în relația de piață, ceea ce implică și denunțarea familiei în accepția tradițională .

Rezultă cu o claritate de cristal că etica tradițională (etica revelată lui Moise pe muntele Sinai, etica lui Iisus din Evanghelii, etica predicată de marele profet al Islamului) ar trebui demantelată, așa cum au fost întreprinderile economice de stat din fostele țări socialiste, fiind percepută, pur și simplu, ca un sistem de îngrădiri vetuste, ”totalitare”, care se opun comerțului liber și prosperității generale.

Dar, încetul cu încetul, apare o problemă: odată ce vechea etică religioasă este destructurată, vedem cu toții cât de iluzorie este încrederea modernilor într-o etică fără sancțiune divină. Revoluția bolșevică cu crimele ei inimaginabile din epoca războiului civil nu poate fi înțeleasă în resorturile intime dacă nu vedem că ea a însemnat o prăbușire subită a unui sistem de valori, o dispariție a Tatălui și reducerea omului la condiția de orfan absolut, condamnat să reia toată istoria lumii de la capăt și pe cont propriu. (Înțelegerea noastră ar fi infirmă fără ”Cevengur” al lui Andrei Platonov, o carte genială a secolului 20, care ne oferă o imagine fără egal a ”omului orfan” al revoluției bolșevice. Alexandr Soljenițîn a vorbit din perspectiva ”moștenitorului”, a umanistului și creștinului, a omului anturat de o vastă familie, pe când Platonov descrie, fără parti-pris, candoarea criminală a orfanului radical.) Iar apoi, Holocaustul din timpul regimului nazist, aplicat anonim și metodic, pe cale legală, ne-a arătat cât de puțin e capabil omul civilizat să asume datoria etică pe cont propriu, atunci cand e nevoit să asume un mare risc personal (vezi ”banalitatea răului” din strălucita expunere a Hannei Arendt).

În sfârșit, în epoca liberală postbelică ni se dezvăluie cât de puțin este dispus omul să asume o etică a datoriei, când este tentat cu un profit uriaș. Sunt de un trist amuzament așa-numitele dezvăluiri (Panama Papers) care au ajuns să condamne fățarnic exact ceea ce exaltă, adică inițiativa privată, astuția în afaceri, globalizarea și individualismul.

Ceea ce vedem astăzi în toate colțurile lumii este ceva fără precedent: o campanie anticorupție tot mai insistentă, mai intransigentă, tot mai multe mișcări politice noi care promit o eradicare a corupției din partidele clasice (vezi victoria în alegerile de la Roma a candidatei 5Stelle sau ascensiunea USB la București), ceea ce nu înseamnă, cum s-ar putea crede, că oamenii devin tot mai morali, ci exact contrariul. Amplificarea discursului politic anticorupție, perfecționarea sistemelor polițienești nu sunt decât semnul că legea (citește etica) a devenit tot mai greu de apărat. Atunci când sunt mobilizate trupe la frontiere nu este semnul că pacea e sigură, ci, dimpotrivă, că pacea este amenințată.

Nu am spus nimic nou. Toate acestea s-au mai spus de o mie de ori și mult mai bine. Dar le reluăm ca să punem mai bine în evidență (ca rama un tablou) această mărturie pe cât de candidă, pe atât de gravă din inima sistemului nostru de etică laică: corupția a devenit astăzi ceva, practic, irepresibil, care se nutrește din chiar oceanul liberalismului global, acolo unde restricțiile de toate felurile sunt demantelate și libertatea a devenit un fetiș.