1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Dmitri Medvedev. Al doilea Vladimir Putin?

Favoritul Kremlinului, Dmitri Medvedev, a câştigat, ieri, alegerile prezidenţiale din Rusia. Victoria sa era sigură din start, de când Vladimir Putin i-a acordat, în luna decembrie a anului trecut, tot sprijinul.

default

Medvedev răspunzând întrebărilor presei

Opoziţia a catalogat alegerile drept o farsă, iar observatorii internaţionali au remarcat o serie de nereguli. Rezultatul alegerilor prezidenţiale din Rusia nu este deloc surprinzător, deoarece el era limpede de dinainte. Noul preşedinte rus se numeşte Dmitri Medvedev. Iar în curând vom fi la fel de puţin surprinşi să aflăm că Vladimir Putin a fost numit în funcţia de premier.

Toate aceste lucruri nu au nimic în comun cu o procedură electorală democratică, deoarece votanţii nu au avut o alternativă reală. Poporul rus a fost pur şi simplu chemat să-l confirme pe candidatul propus de Putin însuşi. Ruşii şi-au îndeplinit sarcina, reacţionând totodată cu indiferenţă faţă de acest joc bizar de menţinere a puterii, indiferenţă bazată pe speranţa că nimic nu se va schimba în rău.

Mulţi cetăţeni cred cu adevărat că Putin a adus Rusiei prosperitate şi stabilitate. Medvedev va continua pe acelaşi drum. Iar Kremlinul a demostrat întregii lumi că Rusia respectă legea garantată de Constituţie.

Medvedev, ţarul lui Putin

Întreaga lume îşi îndreaptă în prezent atenţia către urmaşul lui Putin, Dmitri Medvedev, în vârstă de 42 de ani. Unde va pune el accentele politice? Va fi Medvedev cel care va arăta Rusiei calea liberalizării? Va fi el în stare să se detaşeze de Putin? Imaginea de care se bucură noul preşedinte rus în prezent este aceea a unui politician pro-occidental.

Cu toate acestea, nimeni nu poate prevedea evoluţiile ce vor urma în Rusia, tocmai de aceea se impune să rămânem precauţi. Deocamdată nu există niciun indiciu că noul preşedinte rus ar urma să schimbe macazul. De altfel, pe parcusul campaniei electorale, protejatul lui Putin a fost mai degrabă o figură ştearsă. Desigur, el aparţine unei alte generaţii şi, spre deosebire de predecesorii săi, nu a făcut o carieră în serviciile secrete.

Relaţia Medvedev-Putin în viitor

Medvedev se va afla în fruntea unui stat pe care timp de opt ani şi-a pus amprenta Putin, aproape deformându-l. Instituţiile democratice şi cele ale unui stat de drept au fost slăbite, în timp ce politica şi economia au fost invadate de agenţi secreţi. Mult lăudatul miracol economic al lui Putin se bazează exclusiv pe exporturile avantajoase de petrol şi gaze, care au contribuit la îmbogăţirea unora, masele rămânând, în continuare, pradă sărăciei. Iată aşadar că nou-alesul preşedinte are imens de lucru. El ar putea profita de şansa învestirii sale pentru a promova dreptatea şi progresul în Rusia, dar şi pentru a îmbunătăţii relaţiile cu Europa şi SUA.

Dar va putea Medvedev să facă toate acestea în tandem cu premierul Putin? O constelaţie bizară în Rusia. Va accepta Putin cu adevărat ca Medvedev să deţină mai multe drepturi? În campania electorală s-a văzut limpede că Putin este cel care a proiectat strategiile de viitor, şi nu succesorul lui. În orice caz, faptul că Rusia se descurcă greu cu democraţia este o evidenţă istorică. Şi poate că nu toate valorile şi cuceririle occidentale sunt aplicabile şi marelui vecin al Europei. Nerăbdarea nu duce nicăieri. Cu răbdare şi optimism, nu ne rămâne decât să sperăm că aceste alegeri vor aduce un viitor mai bun pentru poporul rus.