1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Diva Conchita Wurst a câștigat Eurovision 2014

Artistul travestit i-a adus trofeul Austriei, pentru prima dată după 1966, cu piesa „Rise Like a Phoenix”.

Conchita Wurst a câștigat Eurovision 2014

Conchita Wurst a câștigat Eurovision 2014

„Acest premiu e dedicat tuturor celor care cred într-un viitor pașnic și liber”, a declarat la Copenhaga în lacrimi Conchita Wurst, după câștigarea competiției. Vădit emoționată, diva Austriei, pe numele ei adevărat Tom Neuwirth, a adăugat, „Suntem uniți și suntem de neoprit”.

Victoria i-a fost asigurată de 290 de puncte, venite din 37 de țări intrate inițial în competiție. Un vot care arată că Europa e cu un pas mai aproape de toleranță și cu unul mai departe de discriminare. Aceasta în ciuda petițiilor împotriva participării ei, lansate în Rusia, Ucraina și Belarus cu luni înainte de spectacol.

„Nu-mi voi rade niciodată barba”

Nu a uitat-o nimeni pe Dana International, câștigătoarea ediției 1998 și prima care a adus pe scena Eurovision mesajul acceptanței față de optiunile sexuale. Dar „Queen of Austria”, cum au numit-o jurnaliștii, a mers și mai departe, comunicând, printr-o înfățișare extremă – rochie de seară, tocuri, gene false și barbă – că alegerile personale nu trebuie să fie mascate nici din punct de vedere estetic. Nu-mi voi rade niciodată barba, a subliniat Conchita înainte de a urca pe scenă, pentru finală.

Conchita a adus Austriei al doilea trofeu Eurovision din istorie și neobișnuit de multe plânsete de bucurie la Copenhaga, inclusiv în rândul fanilor care veniseră să-i susțină pe contracandidații ei.

Pe locul doi se află Olanda, cu balada „Calm After The Storm”, care a obținut 238 de puncte, urmată de piesa Suediei, „Undo”, cu 218 puncte.

Miracolul nu s-a produs

Miracolul nu s-a produs pentru Paula & Ovi, care au sperat la un scor mai bun decât în urmă cu patru ani la Oslo. România a încheiat pe locul 12, singura țară care i-a acordat același număr de puncte fiind Moldova. Bucureștiul a preferat în schimb Suedia, căreia i-a acordat 12 puncte, Ungaria (10 puncte) și Austria (8 puncte).

Nici Elaiza nu a adus Germaniei rezultatul la care sperau conaționalii ei. „Is It Right” a obținut numai 39 de puncte, rămânând pe locul 18. O premieră la Eurovision a fost rezultatul obținut de Franța, respectiv 2 puncte. Twin Twin, cu piesa „Moustache”, au rămas pe ultimul loc.

Rusia a încheiat concursul pe locul al 7-lea. Iar dacă, din punct de vedere artistic, europenii nu le-au taxat radical pe gemenele de la Tolmachevy Sisters, sala a huidut masiv, de fiecare dată când moderatorii vorbeau despre Rusia. Reacții similare au avut loc și în centrul de presă.

Rezultate neașteptate și un punctaj foarte strâns față de alte ediții, contrar tuturor predicțiilor. Cu alte cuvinte, de la mesaje politice la doamne cu barbă, Eurovision-ul poate fi încă surprinzător. Ne lăsăm provocați anul viitor la Viena.