Distrugerea unui partid

Ne-am obişnuit în ultimii douăzeci de ani să vedem diverse partide ivindu-se fulgurant în spaţiul public pentru a se evapora la fel de rapid cum au apărut. In special în estul ex-comunist, devastat timp de aproape un secol, de varii regimuri totalitare de extremă dreaptă şi stângă, maladia instabilităţii şi inconsistenţei scenei politice s-a cronicizat. Iar fenomenul acestor efemere apariţii a devenit recurent.

România, departe de a face excepţie, a condus detaşatat plutonul ţărilor excomuniste cotropite de o hiperinflaţie de partide. În anii 90, sistemul neocomunist al salvgardării nomenclaturii iniţiat şi întreţinut de Ion Iliescu s-a prevalat de turnătorii şi ofiţerii securităţii comuniste spre a infiltra masiv partidele istorice şi a crea noi formaţiuni politice.

Obiectivul principal al acestor manevre a reprezentat-o răspândirea confuziei în electorat şi colportarea calomniei menite să-i discrediteze pe eroii rezistenţei antitotalitare şi anti-neocomuniste.

Partidele istorice n-au scăpat neatinse. După episodul de tristă amintire numit era Constantinescu, parte şi din vina propriilor săi demnitari compromişi precum fostul prim-ministru Radu Vasile, partidul Seniorului s-a văzut distrus de oamenii FSN-ului şi de derivatele lui.

PNL-ul a încăput la rândul său pe mâna generoasă a unor mari profitori ai erei Iliescu şi Năstase, de felul lui Dinu Patriciu, zeloşi partizani ai colaborării cu post-comuniştii din PCR-FSN-PDSR-PSD.

Degringolada PNL a început în 2005, odată cu refuzul premierului Tăriceanu de a accepta ideea alegerilor anticipate şi alimentarea artificială a conflictului dintre parlament şi guvern, pe de o parte şi preşedinţie pe de alta. Ce a urmat se ştie. În frunte cu Antonescu, Orban, Norica Nicolai şi eiusdaem farinae, formaţiunea brătienilor, către care au tins multă vreme cele mai alese spirite democratice ale dreptei româneşti, s-a degradat în ritm galopant.

Alianţa ideologico-electorală cu PSD i-a răpit, anul trecut o mare parte din prestigiul de care acest partid liberal se mai bucura în virtutea numelui şi trecutului său. În istoria politică românească, pateticele scene de bucurie la victoria iluzorie în alegeri a lui Mircea Geoană, cu un Crin Antonescu PSD-izat în prim plan, rămân pagini de neşters din arhivele antologiei grotescului.

Mai nou, în confruntarea cu rivalul său, Ludovic Orban, acelaşi Crin Antonescu a aruncat la coşul de gunoi şi ultimele aparenţe de prezervare a unui elementar bun simţ democratic, propunând pentru partidul său votul pe liste, şi nu individual.

Încă şi mai grav decât atât: Antonescu a propus la şefia de onoare, repet de onoare, a partidului său pe Mircea Ionescu Quintus, un fost delator. Ca şi PSD, care s-a complăcut ani de zile cu patronul mineriadelor, Ion Iliescu, în funcţia de preşedinte de onoare, PNL e pe cale să-şi distrugă în modul cel mai jalnic şi ultimul rest infim de credibilitate morală. Şi ca şi PSD, ai cărui deputaţi se bulucesc să părăsească o formaţiune eliminată de la putere din pricina unei conduceri proprii inepte şi distrusă lăuntric de corupţie şi minciună, PNL se îndreaptă cu pas grăbit spre stadiul în care va trage să moară.

În ce-i priveşte pe adversarii dreptei democratice, ei au toate motivele să-şi frece mâinile de bucurie. Dispariţia PNL din segmentul partidelor serioase de pe eşichierul politic nu mai pare să poată fi frânată. Pentru democraţia românească sfârtecarea PNL din interior este o nouă pierdere. De această dată însă, una potenţial ireparabilă.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu