1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Disputele privind scutul antirachetă american continuă

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a declarat că planurile Washingtonului reprezintă un risc pentru securitatea Rusiei, după convorbirile cu Robert Gates şi Condoleezza Rice desfăşurate la Moscova.

default

Condoleezza Rice, (stânga) Serghei Lavrov (dreapta)

Convorbirile au durat ore-n şir. Abia către seară, cei doi miniştri de externe au făcut declaraţii în faţa presei. Bine-dispus, Serghei Lavrov a ţinut să precizeze că s-au făcut progrese în multe domenii precum combaterea terorismului la nivel internaţional şi anumite tratate de dezarmare. Apoi au urmat veştile proaste:

"America insistă asupra amplasării scutului de apărare anti-rachetă în Europa, iar Rusia nu este de acord. Propunem o alternativă, anume aceea a preşedintelui nostru. Americanii acceptă temerile noastre şi ne-au făcut câteva recomandări importante şi utile pe care urmează să le analizăm."

Mulţumită de rezultatul întrevederii, Condoleeza Rice nu i-a mai dat nicio şansă traducătorului, faţă de care s-a scuzat totuşi în limba rusă după ce şi-a încheiat monologul:

"Mă bucură faptul că, în opinia Dvs., recomandările noastre sunt importante şi că vă veţi folosi de ocazia de a le analiza în profunzime. Suntem înţelegători în această privinţă. Ne bucurăm încă de pe acum şi de viitoarele convorbiri pe care le vom avea după ce veţi studia recomandările noastre şi că vor fi luate în considerare anumite aspecte precise."

În ce constau aceste recomandări nu ştie însă nimeni. Se speculează că americanii le-ar putea permite accesul ofiţerilor ruşi la planificata staţie radar din Cehia şi la instalaţiile de rachete anti-balistice din Polonia. Este de asemenea posibil ca proiectilele să nu fie amplasate în silozuri decât în momentul în care o ameninţare din Iran sau Coreea de Nord ar deveni iminentă. Recomandările părţii americane sunt dovada faptului că Washington-ul ia în serios îngrijorările Moscovei. Discuţiile arată respect şi consideraţie mutuală - crede Serghei Lavrov, ministrul rus de externe:

"Am convenit că negocierile se vor desfăşura mai departe şi vor reprezenta o componentă de bază a continuităţii relaţiilor ruso-americane chiar şi în acest timp în care la cârma ambelor state vin preşedinţi noi."

Concluzia reuniunii în format "doi plus doi" ar fi aşadar: discursuri prietenoase, o atmosferă relaxată, întâlniri viitoare, dar niciun progres în chestiunile importante.