1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dispute pe tema pregătirilor de aderare la UE

Mai multe organizaţii neguvernamentale cu sediul în Bucureşti au dat publicităţii un raport potrivit căruia România nu îndeplineşte criteriile politice de aderare la Uniunea Europeană. Iar într-un interviu realizat de mediafax, ambasadorul SUA Michael Guest face aprecieri severe despre lipsa de voinţă în combaterea corupţiei.

Raportul semnat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Centrul de Resurse Juridice, Institutul pentru Politici Publice şi Centrul de Parteneriat pentru Egalitate susţine că, în România, s-a instalat o “democraţie de faţadă”. În primul rînd pentru că legile nu sînt respectate şi în al doilea pentru că nu există voinţă politică pentru schimbare. Un exemplu bun ar fi reforma în domeniul Justiţiei. Legile înaintate preşedintelui Iliescu spre promulgare nu garantează, în opinia acestor organizaţii, independenţa Justiţiei. Or, dacă Justiţia nu va fi cu adevărat liberă, atunci nici corupţia nu va putea fi combătută.

O dovadă că voinţa de schimbare este foarte mică ar fi faptul că Guvernul a continuat să emită un număr foarte mare de ordonanţe de urgenţă cu toate că s-a angajat în faţa UE să nu mai facă acest lucru. Or, a guverna prin ordonanţe înseamnă să ignori parlamentul, dezbaterea publică şi transparenţa actului de decizie. Pe scurt înseamnă să ignori democraţia însăşi.

Aceste puncte de vedere, atît de tranşante, sînt minoritare în România, dar nu sînt marginale. Sînt minoritare pentru că sînt puţine persoane şi organizaţii care să le susţină public cu hotărîre. Este adevărat că se găsesc printre politicienii din opoziţie persoane care împărtăşesc exact aceleaşi vederi categorice despre lipsa unei reforme reale, dar partidele ca atare nu şi-au asumat acest punct de vedere, preferînd o linie mai moderată. Angajate electoral, partidele politice nu doresc să dea impresia că ar pune obstacole integrării europene şi de aceea abordează subiectul cu mai multă precauţie.

Dar deşi minoritară, perspectiva aceasta intransigentă are autoritate întrucît este asumată de oameni credibili şi, totodată, de unii reprezentanţi ai cancelariilor occidentale. De exemplu într-un interviu publicat de agenţia Mediafax, Michael Guest, fostul ambasador al SUA la Bucureşti, a spus astăzi lucruri extrem de grăitoare. "Sînt convins, a spus Michael Guest, că este nevoie de un ataşament mai ferm faţă de democraţie şi faţă de respectarea legii. Şi nu mă refer doar la alegeri şi instituţii. Iar eforturile de reformare a sistemului judiciar şi de luptă împotriva corpuţiei, a continuat Michael Guest, trebuie cu adevărat accelerate.”

În ciuda acestor opinii, Ministerul de Justiţie a rămas netulburat pe poziţiile sale, invocînd afirmaţiile unor responsabili europeni. Oficialii de la Justiţie au evocat Consiliul de Asociere România UE din 15 iunie la care s-au făcut afirmaţii favorabile. În realitate aceste rezoluţii reflectă un compromis între punctul de vedere al participanţilor europeni şi al celor din România. În orice caz sînt afirmaţii cu valoare strict conjuncturală. Este dezamăgitor că Guvernul, în loc să dialogheze şi în loc să răspundă cu argumente, preferă să invoce o autoritate din afară.

  • Data 07.07.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B388
  • Data 07.07.2004
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B388