1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dispute aprinse la Bruxelles

Bernd Riegert/Bogdan Bighiu13 decembrie 2004

Ar trebui Uniunea Europeană să înceapă negocierile de aderare cu Turcia? Aceasta este întrebarea la care vor încerca din nou să răspundă astăzi miniştrii de externe ai Uniunii Europene şi membrii Parlamentului European. Decizia ar trebui să fie luată la summitul şefilor de stat şi de guvern din statele membre, din 16 şi 17 decembrie. Cu mai puţin de o săptămână înaintea acestei reuniuni, la Bruxelles au loc controverse pe marginea adoptării unei decizii unanim acceptate. Conducerea olandeză a Parlamentului European a pregătit pentru summit un proiect confidenţial, care lasă deschise dezbaterile pe această temă.

https://p.dw.com/p/B1a7
Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, aşteaptă o decizie favorabilă de la summitul Uniunii Europene
Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, aşteaptă o decizie favorabilă de la summitul Uniunii EuropeneImagine: AP

Punctele de vedere ale oficialilor europeni cu privire la această problemă sun diferite. Pe de o parte, se doreşte adoptarea deciziei de aderare a Turciei ca membru plin, iar pe de alta realizarea unui parteneriat special cu acest stat. Majoritatea celor 25 de state membre susţin punctul de vedere al fostului comisar pentru extindere, Günter Verheugen. În octombrie, oficialul european a făcut o recomandare pozitivă pentru Turcia, Comisiei Europene şi şefilor de stat şi de guvern din ţările membre. Verheugen a precizat că Turcia este ”eligibilă” pentru statutul de membru al Uniunii, având în vedere importanţa strategică din punct de vedere geografic pentru stabilitatea regiunii şi dezvoltarea sistemului economic şi democratic.

Şefii de guvern conservatori, în frunte cu cancelarul austriac, Wolfgang Schüssel, susţin varianta unui parteneriat privilegiat, în cazul în care negocierile de aderare vor eşua, dacă, de exemplu: Turcia nu va reuşi să se alinieze normelor europene sau din cauza costurilor legate de aderarea în aproximativ 10 ani a unui stat cu 70 de milioane de locuitori. Guvernul turc nu este însă de acord cu o astfel de formulă. Ministrul afacerilor externe, Abdullah Gül, spune că Turcia doreşte o aderare ca membru plin. Turcia îndeamnă statele membre să demareze negocierile în următoarele trei luni, în timp ce ţări ca Franţa solicită demararea acestui proces în a doua jumătate a anului 2005. După mai multe controverse, conducerea olandeză a Uniunii, a sugerat că negocierile cu Turcia ar putea fi întrerupte, dacă o astfel de solicitare ar veni din partea statelor membre sau a Comisiei Europene.

Cancelarul federal, Gerhard Schröder este însă unul dintre cei mai puternici susţinători ai demarării negocierilor de aderare cu Turcia. El aduce, printre altele argumentul că timp de 40 de ani guvernului de la Ankara i s-au tot făcut promisiuni care ar trebui să fie ţinute: “Timp de 40 de ani i s-a promis acest lucru Guvernului Turc, în fiecare an din partea Germaniei, indiferent de culoarea guvernului aflat la putere. Şi cred că dacă se face o astfel de politică şi în cazul în care condiţiile sunt îndeplinite, atunci nu trebuie să ne încălcăm cuvântul dat.”

Şeful grupării conservatoare din Parlamentul european Hans-Gert Pöttering respinge astfel de argumente. Turcia şi Europa au continuat să se dezvolte, iar în ultimii 40 de ani s-au schimbat multe. Nu este vorba de promisuni ci de o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună oficialii europeni: “Mă îngrijorează cel mai mult faptul că dacă Turcia devine membru, se pierde tocmai conştiinţa de a fi european, care stă la baza Uniunii Europene. Asta înseamnă că există riscul pierderii identităţii europeane”

Nu se pot însă demara negocierile cu un stat în care încă se foloseşte tortura şi care ocupă teritorii cum este cel cipriot, este de părere Hans-Gerd Pöttering. Preşedintele Ciprului, Tassos Papadopoulos, este văzut de întreaga Europă ca un şef de stat legitim pentru toţi ciprioţii şi ar putea stopa negocierile de aderare prin poziţia de veto sau ar putea cere începerea negocierilor în anumite condiţii. Europarlamentarul turc, Cem Özdemir, din partea ecologiştilor, crede că nu ar trebui să se pună accent doar pe deficienţele Turciei. În opinia acestuia, ţara sa a realizat mari reforme: “Subestimăm în timpul dezbaterilor cu privire la Turcia efectele pozitive ale integrării, ceea ce nu e deloc simplu într-o societate ca a noastră. Pentru că dacă Europa va avea Turcia ca partener, vom avea de câştigat faptul că se va lupta pentru mai multă integrare şi educaţie”

Potrivit estimărilor jurnalistului turc, Ali Birand, care lucrează la Burxelles pentru redacţia turcă a CNN, începerea negocierilor cu Turcia reprezintă o chestiune de onoare pentru mulţi dintre compatrioţii săi dar şi pentru membrii Guvernului de la Ankara. Joi şi vineri şefii de stat şi de guvern din cele 25 de state europene vor încerca să-şi armonizeze punctele de vedere cu privire la începerea negocierilor cu Turcia. Rămâne de văzut însă daca se va reuşi acest lucru şi dacă decizia va fi favorabilă pentru turci.