1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dispute americano-ruse

Bogdan Bighiu21 decembrie 2004

Membrii Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului Rus au respins astăzi criticile Statelor Unite cu privire la vânzarea de către statul rus a celei mai importante unităţi de producţie a gigantului Yukos unei firme necunoscute.

https://p.dw.com/p/B2V6
Gazprom s-ar putea afla în spatele întregii afaceri
Gazprom s-ar putea afla în spatele întregii afaceriImagine: AP

Purtătorul de cuvânt al Dumei de Stat, Boris Gryzlov, a declarat la tribuna parlamentului că vânzarea Yuganskneftegaz, companiei BailkalFinansGroup, pentru suma de 9,4 milioane de dolari este o afacere internă a Rusiei. “Nu are trebui să acordăm prea multă atenţie unor astfel de reacţii, cum sunt cele ale Statelor Unite, a spus Gryzlov, care a adăugat că licitaţia organizată în weekend pentru vânzarea companiei ruse a fost perfect legală. Departamentul de Stat american a afrimat ieri că vânzarea forţată a Yuganskneftegaz unui cumpărător necunoscut reduce încrederea în sistemul juridic din Rusia. Vânzarea a fost făcută în spatele uşilor închise, iar cumpărătorul BaikalFinansGroup este o companie de care nu s-au auzit prea multe, mai ales ca a fost înfiinţată în urmă cu două săptămâni. Presa de la Moscova susţine că Baikalfinansgroup se află în legătură cu Surgutneftegaz, o firmă apropiată Kremlinului, şi se aşteaptă ca această societate să vândă compania cumpărată la sfârşitul săptămânii trecute, gigantului controlat de stat Gazprom. Preşedintele uneia dintre cele mai importante asociaţii a oamenilor de afaceri, Arkady Volsky, a declarat că vânzarea Yuganskneftegaz în această manieră va prejudicia imaginea şi-aşa destul de şifonată a Rusiei şi că astfel de decizii ale autorităţilor de la Moscova îi sperie pe investitorii străini.