1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Dispută în ajunul Sinodului Panortodox din Creta

Primul Sinod Panortodox după mai bine de un mileniu, planificat să înceapă zilele viitoare în Creta, tinde să eşueze.

Conflictele ivite în ajunul Sinodului Panortodox, planificat să se desfăşoare în insula elenă Creta, demonstrează existenţa unei falii între diversele Biserici Ortodoxe, a declarat teologul grec Thanassis Papathanassiou. La nivel mondial există 14 Biserici Ortodoxe autocefale.

Patriarhia Moscovei şi a tuturor Rusiilor, a celei mai mari Biserici Ortodoxe autocefale, precum şi Patriarhiile Georgiei, Serbiei şi Bulgariei, împreună cu Patriarhia Antiohiei, cu sediul la Damasc şi fidelă preşedintelui sirian Bashar al Assad, au cerut amânarea Sinodului. Dacă această dorinţă nu le va fi îndeplinită, Patriarhiile menţionate îşi vor declina participarea. Patriarhia din Moscova a comunicat că Sfântul şi Marele Sinod ameninţă să scindeze ortodoxia, în loc s-o unească. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, întâi stătător onorific al celor aproximativ 300 de milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume, insistă însă în favoarea desfăşurării Sinodului, care urmează să-şi deschidă lucrările pe 19 iunie.

Deja din luna mai au apărut primele nemulţumiri legate de planificata aşezare a fotoliilor în sala de consiliu. Bisericile slave s-au arătat nemulţumite că Patriarhiile aflate sub influenţă grecească intenţionau să-i rezerve Patriarhului de Constantinopol o poziţie privilegiată.

"A gândi şi acţiona ca o unitate"

Pentru DW, teologul Thanassis Papathanassiou a declarat: este păcat că reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe "le cade greu să stea la o masă pentru a lămuri problemele existente". În opinia sa, diversele Biserici Ortodoxe se află adesea în raporturi de concurenţă. "Este vorba uneori de putere, de dominare şi, câteodată, de interese naţionale", a explicat el. Deşi Papathanassiou deplânge, între altele, faptul că mirenii, creştinii ortodocşi, au fost înştiinţaţi foarte târziu de planificata întrunire bisericească, el consideră că anularea sau amânarea la o dată nedeterimnată a Sinodului ar constitui un semnal fatal pentru unitatea Biserciii Ortodoxe. "Au existat şi în trecut sinoade la care nu au participat toate Bisericile Ortodoxe", a declarat el, contrazicându-i pe cei ce susţin că este imposibilă desfăşurarea unui Mare şi Sfânt Sinod în absenţa uneia dintre Bisericile autocefale.

"În primul rând este important ca reprezentanţii Bisericii să se întâlnească pentru a face un schimb de idei privind chestiuni importante ale zilelor noastre, care îi preocupă atât pe oameni, cât şi Biserica Ortodoxă", susţine teologul. În plus, Biserica Ortodoxă trebuie să înveţe din nou să "gândească şi acţioneze ca o unitate". Disponibilitatea pentru dialog este în opinia sa prioritară. În al doilea rând, Sinodul trebuie, după părerea sa, să se opună unui aşa-numit "fundamentalism intraortodox", care respinge cu vehemenţă orice dialog cu celelalte confesiuni creştine.

Teologul aşteaptă ca Sinodul Panortodox să aprofundeze şi să extindă bunele relaţii cu Biserica Romano-Catolică şi cu protestanţii. În plus, reuniunea ierarhilor ar oferi, în opinia sa, şansa înfiinţării unui sinod permanent al tuturor Bisericilor Ortodoxe, care să se reunească anual. Primele încercări de organizare a unui sinod panortodox datează din anii 1960. Atunci au fost stabilite deja o serie de chestiuni aflate acum pe ordinea de zi a Sinodului din Creta. Acestora li s-au adăugat între timp alte teme, cum ar fi bioetica sau internetul.

Papathanassiou consideră că un model pentru preconizatul sinod ar fi Conciliul Vatican II, desfăşurat cu 50 de ani în urmă, deşi există şi mari deosebiri. "Pregătirea Concliului Vatican II a fost exemplară. Documentele Conciliului au fost publicate înainte şi după luarea deciziilor. Din nefericire, unele dintre documentele care urmează să ajungă pe masa Sinodului sunt greu de găsit." În plus, în cadrul Conciliului Vatican II s-au putut face auzite tendinţe teologice noi sau alternative, în timp ce, pe durata Sinodului Panortodox, credincioşii, şi mai ales femeile, nu se vor bucura mai deloc de reprezentare. Slab reprezentaţi vor fi, din perspectiva lui Papathanassiou, şi teologii care se pronunţă pentru edificarea unor punţi către celelalte confesiuni creştine şi cărora "ar trebui să li se rezerve un loc ferm în structura Bisericii Ortodoxe".