1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dispută pe marginea acordului fiscal germano-elveţian

Marcel Fürstenau, Claudia Stefan3 aprilie 2012

De ani de zile, Germania şi Elveţia încearcă să găsească o soluţie în vederea combaterii evaziunii fiscale.

https://p.dw.com/p/14WvI
Imagine: Fotolia/mekcar

Aceştia sunt acuzaţi de încălcarea secretului bancar şi de spionaj economic. Cei trei agenţi fiscali din landul Renania de Nord-Westfalia au participat, în 2010, la achiziţionarea unui CD conţinând lista cu numele a peste 1.100 de clienţi germani care şi-au ascuns banii în banca elveţiană Credit Suisse.    

O purtătoare de cuvânt a Ministerului Federal al Justiţiei a anunţat că Elveţia a cerut asistenţă juridică din partea autorităţilor germane încă din data de 20 martie. Guvernul de la Berlin a început imediat să analizeze cererea ţării vecine.

În paralel ministrul federal al finanţelor, Wolfgang Schäuble, negocia cu factorii de decizie din Confederaţie asupra unui acord fiscal menit să-i descurajeze pe evazionişti. Dacă pactul aproape semnat va intra în vigoare începând de anul viitor, aşa cum se preconizează, cei care refuză să-şi achite corect impozitele vor fi mult mai sever pedepsiţi. 

Nu se ştie cu exactitate care sunt sumele pe care germanii dornici să-şi protejeze averile le-au depozitat în băncile elveţiene. Conform estimărilor acestea ar oscila între 130 şi 180 de miliarde de euro. Conform acordului între cele două state, sumele depuse în Elveţia ar urma să fie impozitate retroactiv, o singură dată, cu 19 până la 34%. Viitorilor posesori de conturi în ţara cantoanelor ar urma să li se reţină la sursă un impozit de 26%. Acordul urmează să fie ratificat în Bundestag şi Bundesrat.

Opoziţia din Germania este contrariată

În ciuda măsurilor pe care autorităţile de la Berna le-au luat împotriva celor trei funcţionari germani, cancelarul Angela Merkel (CDU) nu consideră că relaţia cu Elveţia a fost afectată şi că eforturile comune în vederea combaterii evaziunii fiscale vor continua - a anunţat purtătorul de cuvânt al Cancelariei, Steffen Seibert. 

Deutschland Wirtschaft Banken Schweiz im Blick Symbolbild
Imagine: dapd

Social-democraţii şi ecologiştii au cerut guvernului de la Berlin să ia atitudine împotriva Bernei şi să-i apere pe cei trei agenţi fiscali germani. Fără acordul landurilor guvernate de SPD preconizatul acord cu ţara vecină nu are nicio şansă. Jürgen Trittin, şef al grupului parlamentar ecologist din Bundestag, critică atitudinea Elveţiei care i-a transformat în infractori pe cei trei agenţi germani. 

Mai mult, prin vocea lui Thomas Oppermann, social-democraţii sunt de părere că cei trei funcţionari care au contribuit la recuperarea unei părţi din banii sustraşi statului german prin evaziune fiscală ar trebui decoraţi cu "Crucea Federală pentru Merit". "Guvernul trebuie să-i apere pe aceşti agenţi şi să ia atitudine împotriva Elveţiei", a declarat Oppermann (SPD).

O cerere pe care secretarul general al CDU, Hermann Gröhe, a calificat-o drept "ipocrizie". Fără viitorul acord fiscal, Germania va pierde miliarde de euro. "SPD le ia apărarea evazioniştilor", a criticat politicianul creştin-democrat.  

Disputa între cele două ţări a izbucnit cu puţine săptămâni înaintea alegerilor regionale, programate în landul Renania de Nord-Westfalia pentru data de 13 mai. Conform sondajelor, guvernul minoritar format din SPD şi ecologişti se află în frunte.

O victorie electorală a acestora în landul în care trăieşte o cincime din populaţia Germaniei ar putea fi în detrimentul acordului cu Elveţia.