1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dispreţul lui Dragnea faţă de electorat

Mi se pare mai şocantă hecatomba de reacţii virulente, suscitate de numirea doamnei Sevil Shhaideh ca premier, decât măsura în sine. Care, pe mine nu m-a surprins din cale afară, deşi rămâne foarte discutabilă.

Înainte de a explica de ce această numire ar trebui să işte critici dure, dar n-ar trebui defel să uluiască, să reliefăm clar şi fără echivoc că, în neregulă cu ridicarea doamnei Shhaideh pe scut, nu e obârşia ei etnică tătară şi turcească. Şi nici apartenenţa ei la religia musulmană. Ori faptul că i se încredinţează conducerea unui guvern român unei femei.

Toate acestea n-ar trebui să fie nici salutare nici deplorabile, ci normale, într-o societate europeană încercând să recupereze handicapul care o mai desparte de modernitate, libertate, prosperitate şi de o democraţie funcţională. În fond, de ce să nu poată fi un bun administrator o femeie? Ori o persoană de altă origine etnică şi de altă religie, decât a majorităţii?

A trecut ceva apă, sper, pe Dunăre şi Dâmboviţa, de acum aproape un veac, când s-a pus în fine capăt discriminării stupide, în baza căreia s-a refuzat cetăţenia, pe bază de religie, multor locuitori ai României. Nu puţini s-au văzut siliţi de autorităţi să emigreze, în ciuda pagubelor ireparabile pe care plecarea lor le-a pricinuit ştiinţei şi cuturii româneşti.

În consecinţă, sunt, în mare măsură, alăturea cu drumul mulţi. Între ei, cei care deplâng numirea doamnei Sevil Shhaideh la şefia guvernului român pe baza misoginismului, a intoleranţei etnice şi religioase, deci a obârşiei, ori a confesiunii ei, uitând de contextul politic şi de loialitatea, după ştiinţa mea ireproşabilă faţă de România, a tătarilor şi turcilor din Dobrogrea.

Net mai problematice ar putea fi, la rigoare, "acreditările" de altă natură ale doamnei Shaidehh şi ale soţului ei siriano-român. De pildă eventualele ei probleme de avere şi urmările relaţiilor ei cordiale cu penali din Constanţa şi din afara Dobrogei, sau ale lui, cu monstruoasa dictatură siriană, în frunte cu Bashar al Assad. 

Dar partea certamente scandaloasă a numirii nu ţine defel de doamna Shhaideh. Se leagă de caracterul şi de opţiunile şefului ei, Liviu Dragnea. De pofta lui de putere. De cinismul stăpânului ei şi al PSD, în speţă de abjecta lui versatilitate, pe care a imprimat-o şi partidului său, precum şi de dispreţul manifest afişat de Liviu Dragnea atât faţă de viitorul premier cât şi, mai ales, faţă de propriul său electorat.

Căci, după o campanie marcată de naţionalism, PSD şi-a datorat zdrobitoarea victorie în alegeri unui electorat ameţit de partidul lui Dragnea cu promisiuni populiste şi extremism ultranaţionalist, toate împachetate ca patriotism.

Că această campanie n-a avut în ea nimic social-democrat ori socialist în sensul european al termenului e clar, am mai scris şi n-ar fi trebuit să-i surprindă decât pe ageamii, ca să folosesc un cuvânt cu etimologie turcă. La fel de limpede ar trebui să fie tuturor, inclusiv socialiştilor europeni, că partidul lui Dragnea, departe de a fi socialist, este o formaţiune populistă. O grupare nereformată vreodată, deşi e un fost partid naţional-comunist. 

În baza campaniei acestei formaţiuni alegătorii PSD şi ai lui Dragnea ar fi avut tot dreptul să se aştepte, din partea celui pe care l-au propulsat la putere, să aibă şi să impună opţiuni politice adecvate promisiunilor sale.

Or, Dragnea a făcut invers. Unui preşedinte etnic german şi protestant, atacat în repetate rânduri de PSD, ca şi premierul tehnocrat, Cioloş, ca "nefiind români", iar de către aliaţii lui ca fiind, chipurile, "trădători de ţară", Dragnea i-a adăugat acum ceea ce aceşti alegători apreciază  a fi, din punctul lor de vedere, un premier „străin”.

Deşi reacţionar la modul gregar, deşi, probabil, alăturea cu drumul mai ales dacă Sevil Shaidehh se va dovedi un bun şi eficient gospodar, deşi în parte respingător, acest electorat are totuşi drepturi. Şi are, de acum încolo, dreptul să se simtă trădat, dispreţuit şi desconsiderat. Căci una a votat, cu totul alta a primit. Ceea ce aplică încă o lovitură de topor la rădăcina credibilităţii democraţiei româneşti.

Pe ce mizează Dragnea? Pe memoria scurtă şi deficitară a unei părţi a românilor. Segment, din rândul căruia s-au mai recrutat majorităţi votând direct sau indirect, prin absenţa de la urne, în favoarea unor penali. Pe lipsa lor de analiză politică judicioasă şi la obiect. Pe ideea că nu vor înţelege nimic din scopurile şi consecinţele acestei măsuri. Care, evident, e menită să-i asigure puterea lui Dragnea, ameninţată cu erodarea vertiginoasă dacă la pupitrul executivului trecea o personalitate mai greu de manevrat, mai puţin loială, mai populară, mai acceptabilă majorităţii sau mai experimentată.

E vorba, evident, de o soluţie interimară, la care Dragnea a recurs, conform analizei declaraţiilor sale, până va putea trece el însuşi la cârmă, în răspăr faţă de spiritul şi litera legii şi constituţiei actuale ale României, faţă de care, de asemenea, şi-a afişat, indirect şi implicit, dispreţul. 

Demersul lui Dragnea mai are un scop vădit. E praf proaspăt aruncat, ca de atâtea ori în trecut, în ochii Europei, în ideea ca vestul să creadă că la Bucureşti s-ar fi instalat chipurile, în fine, un partid social-democrat autentic, nu aşa cum stau lucrurile în realitate, caricatura lui. 

În ce mă priveşte, salut faptul că Dragnea n-a optat în favorea unui premier neolegionar, cum mi s-a spus că ar fi fost numit, dacă liderul PSD „îşi respecta electoratul”. Am subliniat, în context, că nu-mi îngădui să mă substitui sociologilor, deşi mă îndoiesc că mulţi alegători şi-ar fi dorit aşa ceva. În acest caz i-ar fi votat pe sateliţii PSD gen PRU sau partidul de buzunar condus de Marian Munteanu. Comentând, din unghi politic, opţiunile şi carenţele de caracter ale lui Dragnea, mă rezum să deplor neonorarea promisiunilor lui electorale şi efectul dezastruos al acestei încălcări a cutumei democratice asupra democraţiei.

Autor: Petre M. Iancu