Disperaţi în Grecia

De 45 de zile aşteaptă şi Mahmoud Alo pe insula elenă Chios. Tânărul sirian din Damasc speră să ajungă, ca şi mama şi cei trei fraţi ai săi, în nordul Germaniei. Dar abia sosit în Grecia a fost închis practic într-un centru, ca de detenţie, numit Vial.

Între timp porţile acestui centru de refugiaţi sunt deschise pentru cei care se află acolo de peste 25 de zile. Dar prea mare libertate tot nu are. În fond unde să se ducă? "Sunt pe o insulă, prea departe nu ajungi", spune Alo. Câteodată merge până în satul vecin ca să-şi cumpere ceva de mâncare. În Vial, spune el, mâncarea este mizerabilă. "Condiţiile de trai din centrele pentru refugiaţi sunt îngrozitoare" confirmă Maria Lavida, purtătoarea de cuvânt a departamentului german al organizaţiei umanitare internaţionale Médecins du Monde. Ea se află în prezent în centrul pentru refugiaţi Souda din Chios: "Deţin informaţii şi despre Vial. Situaţia e asemănătoare. Aceste cămine sunt supraaglomerate, abia dacă există condiţii de igienă şi nu mai e loc pentru noii sosiţi."

Informaţii false

Cum se explică faptul că în ciuda frontierelor închise şi a condiţiilor dezastruoase, numeroşi migranţi sunt în drum spre Grecia? "Refugiaţilor li se spune în Turcia că frontierele sunt în continuare deschise şi condiţiile optime. Pur şi simplu turcii îi trimit pe refugiaţi în Grecia", aflăm de la Maria Lavida.

Aşa s-a întâmplat şi în cazul tânărului Alo. "Ştiam că frontierele sunt închise, dar mi s-a spus că acest lucru nu este valabil şi pentru sirieni. Atunci m-am decis să-mi continui călătoria, mai ales că aveam deja membrii din familie în Europa". Când şi-a dat seama că situaţia e cu totul alta, Alo a depus cerere de azil. Asta s-a întâmplat cu peste o lună în urmă: "Am primit un număr de înregistrare, dar până acum nimeni nu m-a contactat. N-am nicio informaţie despre ce se va întâmpla de acum înainte." Speculaţii sunt multe, dar nimeni nu ştie precis care e procedura. Informaţii sigure din partea autorităţilor nu există.

În aşteptarea acordării azilului

Mohammad Karim Toryalai din Afganistan a fost primul în cămin. A sosit pe insula Chios imediat după încheierea acordului cu Turcia, după ce călătorise cam o lună întreagă prin Pakistan, Iran şi Turcia. Cererea sa de azil a fost ce-i drept analizată destul de rapid de autorităţi. Cu cât numărul de refugiaţi creşte, însă, cu atât mai mult durează şi soluţionarea cazurilor. "În centrul Vial nu există decât două persoane care poartă discuţii cu noi. Doi funcţionari la 2000 de refugiaţi. Dacă lucrurile continuă aşa, oamenii de aici vor trebui să aştepte o jumătate sau un an până ce li se rezolvă situaţia", ne povesteşte Toryalai. Iar pentru a rămâne aici atâta vreme, căminul nu este nicicum potrivit. Datorită numărului mare de refugiaţi şi încă din diferite regiuni, se nasc adesea şi conflicte între aceştia. Unchiul şi vărul lui Toryalai au sosit după el în Vial. Nici până acum n-au fost contactaţi de autorităţi.

Încercări disperate de evadare

În condiţiile date, unii refugiaţi ar prefera chiar să se întoarcă în Turcia. Alo ne spune că tocmai a aflat de la 6-7 familii că acestea vor să se întoarcă în Turcia, pentru a căuta de acolo alte căi de a ajunge în Europa centrală. Potrivit agenţiei de ştiri dpa, la începutul săptămânii câţiva refugiaţi au încercat să străbată înot cei 15 km care-i despărţeau de coastă turcă. Cei cinci marocani şi un algerian erau pur şi simplu disperaţi, ştiind că nu au şanse de azil. Refugiaţii au fost depistaţi de o navă de salvare şi luaţi la bordul acesteia, fiind în pericol de a-şi pierde viaţa în apele mării.

De la începutul lunii aprilie, oficial n-au mai fost aduşi refugiaţi din Chios înapoi în Turcia, relatează Lavida. Ea crede că guvernul de la Ankara foloseşte acest blocaj drept mijloc de presiune pentru a obţine eliberarea turcilor de obligativitatea vizei în spaţiul UE.

Mulţi dintre refugiaţi se tem să fie expulzaţi. Toryalai nu mai are astfel de griji. Cererea sa de azil a fost aprobată. Va pleca la Atena, unde urmează să primescă documentele necesare. El speră ca familia sa să aibă şi ea noroc şi să se întâlnească cât de curând. Până atunci nu-i rămâne decât să aştepte.