1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Disoluţia intimităţii

Totul este posibil, totul este permis - ar putea fi deviza erei „post-privacy” în care, graţie „noilor medii”, exhibiţionismul şi voyeurismul îşi dau mîna. O expoziţie documentează eroziunea intimităţii .

Deschisă şi transparentă - sunt doar două din calificativele definitorii ale unei societăţi democratice, moderne. Dar, potrivit horaţianului adagiu „est modus in rebus”, toate au o măsură, o limită. Aşadar există şi o linie morală, invizibilă, subtilă dar funcţionînd în plan social, de demarcaţie între spaţiul public şi între sfera privată, viaţa particulară a individului. Sau mai precis, această frontieră a existat suficient de  perceptibilă, pînă nu demult. Fiindcă, de cînd fondatorul facebook-ului, Mark Zuckerberg, a decretat că respectarea intimităţii, a sferei particulare a individului este o normă socială vetustă, depăşită, disoluţia intimităţii în sfera publică progresează vertiginos. Intr-atît, încît se fac tot mai auzite avertismentele şi semnalele de alarmă. Unul dintre acestea îl constituie expoziţia de la Schirn-Kunsthalle din Frankfurt pe Main intitulată pur şi simplu „Privat”.

30 de artişti contemporani din ultimii 50 de ani se confruntă critic în lucrările lor cu „intimitatea”, provocîndu-i pe vizitatori să decidă ei înşişi cît de exhibiţionişti sau voyeurişti pot şi vor să fiefi şi care sunt riscurile împingerii la extrem a acestor libertăţi individuale.

Celebri dar şi mai puţin cunoscuţi sunt artiştii care-i supun pe privitori unor experimente „fără perdea”. În fotografii, instalaţii, filme video, obiecte, imagini captate pe celular, se perindă persoane surprinse în cele mai intime ipostaze frizînd chiar pornografia, lezînd flagrant „demodata” normă a bunelor moravuri.

Se ştie însă că ori de cîte ori intimitatea a fost şi este exhibată în spaţiul public, se poate vorbi de o înscenare a ei. Unii îşi mai amintesc poate de celebra conferinţă de presă oferită de John Lennon şi Yoko Ono, din pat, în pijama, în camera Hotelului Hilton. Happening-ul, pus în slujba păcii, a constituit o spectaculoasă modalitate de instrumentalizare a intimităţii în folosul unei cauze publice.

Ce se mai ştie, este că provocarea deţine întotdeauna şi un potenţial protestatar.

Dar împotriva cui protestează americanul Stan Brakhage în filmul ce documentează pas cu pas naşterea copilului său, realizat în 1959? Artistul relatează că după proiecţia acestei pelicule, unii spectatori s-au înfuriat într-atît încît au tras în el.

Ce sens poate avea videofilmul lui Andy Warhol, intitulat „Sleep” în care timp de cinci ore este înfăţişat propriul său iubit, John Giorno, dormind? Sau patul nefăcut, răvăşit, al lui Tracey Emin, prezentat public pentru întîia oară în anii 90 la un muzeu din Londra?

Lucrurile merg însă şi mai departe în era noilor medii, cînd dincolo de înscenarea de către artişti a propriei lor intimităţi, din indiferent ce motive şi cu ce scop, persoane străine pot fi luate în obiectiv fără ştiinţa, voia şi permisiunea lor spre a fi imortalizate definitiv, în cele mai dezavantajoase ipostaze? De pildă, dormind, cu gurile deschise, în tramvaie, trenuri sau autobuze, surprinse în prim planuri care dezvăluie toate imperfecţiunile unor chipuri obosite şi nu tocmai graţioase…

Este ceea ce fotografiile lui Mark Wallinger dezvăluie privitorilor în această expoziţie care, nu numai că documentează vizual ceea ce sociologii denumesc epoca post-privacy, în care am intrat vrînd-nevrînd, cu mai mulţi ani în urmă deja, ci "oficializează" disoluţia intimităţii sub impactul voyeurismului şi exhibiţionismului nu numai în spaţiul publicitar ci mai cu seamă în aşa numitul Cyberspace, în mediul virtual, unde totul este posibil părînd a fi şi permis. Inclusiv terorizarea unor fiinţe umane pînă la pragul în care acestea se decid să-şi ia viaţa.

Din această perspectivă, expoziţia de la Schirn-Kunsthalle din Frankfurt pe Main este un avertisment, un strigăt de alarmă şi un prilej de reflecţie critică asupra societăţii în care trăim şi în ale cărei arcane se pare că suntem deja captivi. Dar şansele de a scăpa există,ele  sunt simple şi la îndemîna oricui. Una, poate cea mai eficientă, constă în refuzul de a ne lăsa prinşi în joc.