1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Discursul lui Juncker, românii şi occidentalii

În ce cheie trebuie înţeles importantul discurs cu privire la viitorul UE rostit de şeful Comisiei Europene? Cum sunt văzutele iniţiativele lui Jean-Claude Juncker în vest, spre deosebire de est? Cui pe cui se scoate?

Ecourile cuvântării tactic şi strategic aparent cruciale, rostite de demnitarul luxemburghez aflat la cârma executivului european, sunt împărţite. Una s-a auzit la Bucureşti, altceva la Varşovia şi cu totul alte chestii s-au decelat la Berlin şi Paris. 

Opoziţiile de stânga din Polonia şi Ungaria se tem de izolare după discursul lui Juncker. Pentru români şi bulgari, bucolica viziune de viitor elaborată de şeful CE e doldora de miere. Nu mai puţin dulce e pentru preşedintele României, Klaus Iohannis, elevul model pe care, vădit şi salutar, Juncker vrea să-l încurajeze şi să-l răsplătească, arătând astfel est-europenilor că la Bruxelles, Berlin şi Paris nu se mânuieşte doar biciul. După desfătarea prilejuită de înghiţirea mierei urmează însă, vorba lui Petru Popescu, ”glonţul patriei”. Sau, mai precis, amăruiul hapului administrat de analişti lucizi.

Care sesizează capcanele şi inadvertenţele acestui discurs. Care sunt conştienţi că povestea cu intrarea în Schengen şi în zona Euro e cu dus-întors. Care ştiu chiar mai mult decât ce scrie bunăoară Die Welt şi ce gândesc, în genere, germanii şi vest-europenii. Şi anume, după cum notează cotidianul berlinez, că ”nu e clar pe ce stea îndepărtată şi-a petrecut anii trecuţi nava spaţială pilotată de Jean-Claude Juncker”.  

Căci şeful Comisiei Europene pare a nu avea habar că ”în plină criză a refugiaţilor, e cumva în contratimp să extinzi spaţiul Schengen”. Şi că, în plină politică de cheltuieli debordante ale Băncii Centrale Europene, care cumpără cu nemiluita obligaţiuni în valoare de miliarde spre a susţine economia şi investiţiile în zona euro, e total nepotrivit „să extinzi şi mai mult aria de acţiune a politicii monetare” a instituţiei conduse de Mario Draghi. 

Nu mai puţin şocat se arată alt comentator german, care-i închide în nas "fereastra deschisă" retoric de Juncker şi îl readuce brutal pe şeful CE cu picioarele pe pământ. Căci, după cum îi explică Badische Tagblatt, elanul pe care-l resimte luxemburghezul e inexistent, propunerile sale fiind ”premature”, aşa cum e şi iluzorie impresia că ar fi momentul unei reapropieri (est-vest) în interioriul Uniunii. Or, e clar că acest observator se înşală. Necesitatea unei viziuni se iveşte tocmai în faza în care realitatea e mai departe de visul frumos. Iar în Comunitate realitatea este tristă şi amară. Căci e una a dezbinării şi coliziunilor programate între vest-europenii de la Berlin şi Paris pe de o parte şi central şi est-europenii de la Varşovia şi Budapesta, pe de alta. 

Dar e plauzibil să considerăm că tind să se înşele şi alţi observatori occidentali. Din care unii cred că Juncker ar fi supărat-o grav pe Angela Merkel, de vreme ce a evocat extinderi ale zonei Euro şi spaţiului Schengen cu zece zile înaintea alegerilor germane, înflăcărându-i astfel pe adversarii populişti ai monedei comune. Or, ultimii n-au nevoie de stimulente suplimentare. Sunt pe cai relativ mari de mult. Şi nu vor rata intrarea în Bundestag, la 24 septembrie, dată fiind prostia comisă de Merkel, în 2015, când a aruncat peste bord şi acordul de la Dublin şi spaţiul Schengen şi altele, scindând în acest proces Europa cu refugiaţii.

Totuşi, datele sociologice indică o proximă victorie electorală a cancelarei, aflate la cârmă de 12 ani, unde are toate şansele de a rămâne şi în următorii patru. În aceste condiţii, şefa creştin-democraţilor germani va continua să conducă nu doar Germania, ci întreagă Europă. Va trebui deci să unească un continent cum nu se poate mai dezbinat.

Or, împotriva ei şi a aspiraţiei unităţii Comunităţii sub flamură franco-germană, după Brexit, se ridică blocul naţionalist, antiglobalist şi proamerican al statelor din grupul de la Vișegrad. E un bloc susţinut, în principiu, în chestiunea migraţiei şi a pericolului islamist, ca şi a relaţiilor transatlantice, dar nu neapărat şi în raporturile faţă de Rusia, de ţări ca România şi Bulgaria. 

Nimic mai eficient deci, din unghiul capitalelor occidentale, decât să se încerce ademenirea Bucureştilor şi Sofiei de partea Berlinului şi Parisului, spre a se amplifica izolarea Budapestei şi Varşoviei. Or, tocmai în această direcţie se îndreaptă discursul şefului Comisiei Europene, chiar dacă guvernul german a reacţionat reţinut la alocuţiunea sa. Deci, cât de şubred e calculul lui Juncker? Şi ce şansă oferă României propunerile sale? 

Ar fi o ”oportunitate imensă”, crede fostul premier Cioloş. Căci prin acest summit (de la Sibiu) „suntem chemați...să dăm tonul procesului de redefinire a viitoarei Uniuni Europene”, a notat el pe Facebook. Îmi place mult optimismul său. Dar îi cer permisiunea de a fi mai sceptic. E, desigur, comprehensibilă tentativa reinventării Uniunii după Brexit, cât timp continuă sfidarea conducerii ei franco-germane de către populiştii polonezi şi unguri.

Dar a promite marea cu sarea când economia României, împovărată de antimeritocraţie şi pensii speciale, riscă să nu se mai descurce, din cauza jalnicului ei guvern PSD-ist, nici măcar cu leul, darămite cu euro, e nebunie curată.

De domeniul unei fantezii potenţial maladive e şi să propui unei ţări să intre în spaţiul Schengen (care oricum e la pământ), ştiind că nu tu decizi, ci Consiliul European. Care, prin Emmanuel Macron, s-a şi pronunţat negativ. Şi ştiind, totodată, că potentaţii parţial penali şi incompetenţi din guvernul şi parlamentul ţării invitate o ameninţă acut să-i pună sistemul de drept pe butuci, suprimându-i definitiv independenţa justiţiei şi lupta anticorupţie, a căror prezervare ar fi fost, de fapt, biletul de intrare în Schengen.

Sigur, e bine dacă vestul întinde mâna estului. Dar nu se scoate cui pe cui. Nici nu se rezolvă problemele Europei prin crearea altora. Net mai util pentru unitatea UE ar fi fost ca Juncker să priceapă ce anume a provocat criza şi să lanseze un apel să i se remedieze defecţiunea. Ar fi descoperit că poate să renunţe la ambiţioasele, dar irealizabilele sale recomandări, rezumându-se la a-i invita pe europeni să-şi consolideze democraţiile. Cu tot cu libertatea de a gândi, de a se exprima, de a se certa şi de a-şi apăra "nevoile şi neamul".

Vă mai recomandăm